Festivalul Internațional de Literatură și Traducere se autosuspendă în semn de protest
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-international-de-literatura-si-traducere-se-autosuspenda-in-semn-de-protest/

Organizatorii Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere (FILIT) au anunţat suspendarea, în semn de protest, a celei de-a treia ediţii a manifestării, care ar fi urmat să aibă loc în perioada 30 septembrie-4 octombrie 2015.

Un articol de Petre Ivan|25 iunie 2015

Motivele pentru care am fost nevoiți să ajungem la această decizie sunt, pe scurt, următoarele:

– Încercările repetate de a confisca politic festivalul, care s-au intensificat inacceptabil în ultima perioadă; considerăm că ingerința politicului în cultură, în sensul instrumentalizării acesteia, obligă la reacții radicale precum cea de față;

– Continua denigrare și tentativele insistente de decredibilizare a membrilor echipei organizatoare, a colaboratorilor și, în unele cazuri, chiar a invitaților, ajunse, în ultima săptămână, la nivelul unei campanii sistematice de defăimare. Suntem o echipă matură, responsabilă, care a creat un concept de succes internațional și a gestionat profesionist două ediții, şi tocmai aceste aspecte ne obligă la a sancţiona public, printr-un gest ferm, asemenea practici;

– Permanenta hărțuire instituțională care a îngreunat în mod semnificativ derularea proiectului, încă de la prima ediție;

– Atmosfera tensionată de dispute politice locale, imprevizibilitatea instituțională, birocratizarea excesivă și legislația rigidă, festivalulcare nu sunt deloc propice dezvoltării de proiecte solide, profesioniste, pe termen lung.

Organizatorii îşi exprimăm regretul în faţa celor peste o sută de invitați care au confirmat deja prezența la ediția a treia, în fața partenerilor instituționali şi, nu în ultimul rând, în faţa publiculului festivalului.

De asemenea, organizatorii Regretă faptul că publicul va fi văduvit de întâlniri cu  nume importante ale literaturii mondiale, precum György Konrád, Frédéric Beigbeder, Jean Rouaud, Evgheni Vodolazkin, Mihail Șișkin – doar câţiva dintre scriitorii străini care şi-au dat deja acceptul de participare la ediţia a treia a FILIT.

La cele două ediții organizate până acum, FILIT s-a bucurat de prezența unor nume mari ale literaturii precum Herta Müller (Germania, Premiul Nobel pentru Literatură, 2009), David Lodge (Marea Britanie), Guillermo Arriaga (Mexic), François Weyergans (Franța, Premiul Goncourt), Andrei Kurkov (Ucraina), Norman Manea (România), Mircea Cărtărescu (România) etc.

Foto: Festivalul Internațional de Literatură și Traducere – filit-iasi.ro

25
/01
/17

În perioada 26 februarie – 9 aprilie, Club Revdepov organizează la București un atelier de poezie sub îndrumarea Simonei Popescu. Prima ediție a atelierului de poezie a avut loc în toamna lui 2014 și s-a finalizat cu o lectură publică a celor mai bune poeme.

25
/01
/17

Iubitorii de carte sunt așteptați în această seară, de la ora 19.30, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38), la lansarea romanului Noaptea de foc al celebrului scriitor şi dramaturg francez Eric-Emmanuel Schmitt. La eveniment vor participa Chris Simion, Mihaela Dedeoglu, Marieva Ionescu şi Marius Constantinescu. Cristian Iacob va oferi publicului un scurt spectacol lectură din roman în dramatizarea şi regia lui Chris Simion.

24
/01
/17

Editura Nemira publică o selecție deosebită, dedicată iubitorilor de scrisori redescoperite în sertare și arhive, ca mărturii intime, scoase la lumină în epoca e-mailului și a SMS-ului: 50 cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile, în selecția lui David H. Lowenherz. Lansarea are loc miercuri, 1 februarie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas Cișmigiu.

20
/01
/17

Marți, 24 ianuarie, la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bdul Regina Elisabeta nr. 38), va avea loc un eveniment dedicat volumului Scrisori către Vera, de Vladimir Nabokov, volum aflat în topul vînzărilor Editurii Polirom la Salonul Internațional de Carte Gaudeamus, ediția 2016. Participă: Veronica D. Niculescu, traducătoarea volumului și Bogdan-Alexandru Stănescu, coordonatorul colecției „Biblioteca Polirom”. Moderează: Emanuela Ignățoiu-Sora

19
/01
/17

Romanul „Cinci colțuri” (cea mai recentă carte a lui Mario Vargas Llosa), în traducerea lui Marin Mălaicu-Hondrari, a văzut lumina tiparului la Humanitas Fiction, la sfârșitul anului trecut, în seria de autor dedicată marelui scriitor peruan.

17
/01
/17

În această seară, de la ora 19.00, la ceainăria Cărturești Verona, editura Nemira lansează o carte fundamentală pentru istoria ideilor, tradusă pentru prima dată în România: Numărul de aur. Rituri și ritmuri pitagoreice în dezvoltarea civilizației occidentale, de Matila C. Ghika. Volumul cuprinde o scrisoare către autor semnată de Paul Valéry, prefață de Basarab Nicolescu și este tradusă din limba franceză de Adrian Pătrușcă.

16
/01
/17

Cartea „Zgomotul timpului” a fost publicată anul trecut în colecția Babel de la Editura Nemira (ediția a II-a, traducere de Virgil Stanciu).

16
/01
/17

Poetul, prozatorul, criticul literar și publicistul Mircea Cărtărescu a fost desemnat, duminică seară, câștigător al celei de-a XXVI-a ediții a Premiului Național de Poezie Mihai Eminescu pentru Opera Omnia, care se acordă, în fiecare an, pe 15 ianuarie, la Botoșani.

09
/01
/17

Cartea de povestiri „Dragoste la 17.50 $” (traducere din limba engleză și note de Cristian Neagoe), de Charles Bukowski, a fost publicată la Editura Polirom, în anul 2016.

09
/01
/17

După un an cu o mulțime de cărți interesante apărute în România, din care însă puține sunt reale evenimente editoriale, Ziarul Metropolis vă propune un top 10 al celor mai semnificative apariții din anul care tocmai s-a încheiat.