Festivalul Internațional „George Enescu” avertizează în privința vânzării neautorizate de bilete
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-international-george-enescu-avertizeaza-in-privinta-vanzarii-neautorizate-de-bilete/

Reprezentanţii Festivalului „George Enescu” au emis o atenţionare în ceea ce priveşte vânzarea neautorizată de bilete. Redăm mai jos mesajul oficial.

Un articol de Liliana Matei|19 martie 2019

Am fost informați de faptul că bilete la concertele din cadrul Festivalului „George Enescu”, ediția 2019, sunt puse în vânzare pe un site care nu are nici o formulă de parteneriat cu Festivalul sau cu partenerii oficiali de ticketing, Eventim.

Site-ul în cauză extrage în mod automat bilete (achiziționează prin programe automate) sau vinde bilete achiziționate de alți utilizatori.

Vă rugăm să aveți în vedere că aceste achiziții nu sunt sigure întrucât comenzile sunt emise pe numele și identitățile celor care au achiziționat biletul la prima mână, iar cumpărătorul la mâna a doua practic nu are niciun control asupra achiziției și riscă să fie înșelat.

De exemplu, în cazul în care cumpărătorul inițial renunță la comandă, Eventim returnează banii și anulează biletul astfel ca accesul la sală nu va mai fi posibil pentru cumpărătorul la a doua mână.

Eventim a avansat solicitari pentru oprirea acestei activități, din păcate, în țara de origine a site-ului acest tip de vânzare este permis și activitatea nu poate fi oprită.

Artexim înainteaza în acest moment o plângere la poliție.

Vă rugăm să achiziționați bilete numai din sursele oficiale: www.eventim.ro, magazinele partenere Eventim: Telekom, Orange, Vodafone, Diverta, Librăriile Humanitas și Cărturești, Carrefour și stațiile OMV) și la punctele de lucru Eventim din București (Bdul I.C.Bratianu, Nr.6 din Cinema PRO) și Cluj-Napoca (Str. Alexandru Vaida-Voevod, Nr.53 B din Iulius Mall), casieriile UPC din București și Cluj-Napoca și site-ul www.festivalenescu.ro.

13
/02
/23

Cea de-a treia săptămână a lunii februarie aduce în fața publicului spectator al Operei Naționale București titluri de referință de operă „Bărbierul din Sevilla” de Gioachino Rossini, „La Bohème” de Giacomo Puccini, de balet „Baiadera” de Ludwig Minkus, spectacolul de operă pentru copii „Motanul Încălțat” de Cornel Trăilescu și recitalul de foaier „Din vise dragi, poeme…”.

10
/02
/23

Luna Maar este o vocalistă, compozitoare și chitaristă din România, născută în Deva. S-a mutat în București, unde a absolvit Universitatea Națională de Muzică.

02
/02
/23

Trompetistul de talie internațională Alex Sipiagin – ale cărui albume au fost nominalizate sau au câștigat premii Grammy – este invitat special într-un concert extraordinar de jazz prezentat joi, 9 februarie 2023, ora 19.00, împreună cu Big Band-ul Radio România. Cel mai nou album al său - „Mel’s Vision” - a fost lansat în urmă cu doar câteva zile (26 ianuarie 2023).

24
/01
/23

Luni, 30 ianuarie, de la ora 11:00, la Sala „Ileana Berlogea” din sediul de pe str. Matei Voievod, nr. 75-77, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale va sărbători 73 ani de existență.