Festivalul Internațional „George Enescu” avertizează în privința vânzării neautorizate de bilete
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-international-george-enescu-avertizeaza-in-privinta-vanzarii-neautorizate-de-bilete/

Reprezentanţii Festivalului „George Enescu” au emis o atenţionare în ceea ce priveşte vânzarea neautorizată de bilete. Redăm mai jos mesajul oficial.

Un articol de Liliana Matei|19 martie 2019

Am fost informați de faptul că bilete la concertele din cadrul Festivalului „George Enescu”, ediția 2019, sunt puse în vânzare pe un site care nu are nici o formulă de parteneriat cu Festivalul sau cu partenerii oficiali de ticketing, Eventim.

Site-ul în cauză extrage în mod automat bilete (achiziționează prin programe automate) sau vinde bilete achiziționate de alți utilizatori.

Vă rugăm să aveți în vedere că aceste achiziții nu sunt sigure întrucât comenzile sunt emise pe numele și identitățile celor care au achiziționat biletul la prima mână, iar cumpărătorul la mâna a doua practic nu are niciun control asupra achiziției și riscă să fie înșelat.

De exemplu, în cazul în care cumpărătorul inițial renunță la comandă, Eventim returnează banii și anulează biletul astfel ca accesul la sală nu va mai fi posibil pentru cumpărătorul la a doua mână.

Eventim a avansat solicitari pentru oprirea acestei activități, din păcate, în țara de origine a site-ului acest tip de vânzare este permis și activitatea nu poate fi oprită.

Artexim înainteaza în acest moment o plângere la poliție.

Vă rugăm să achiziționați bilete numai din sursele oficiale: www.eventim.ro, magazinele partenere Eventim: Telekom, Orange, Vodafone, Diverta, Librăriile Humanitas și Cărturești, Carrefour și stațiile OMV) și la punctele de lucru Eventim din București (Bdul I.C.Bratianu, Nr.6 din Cinema PRO) și Cluj-Napoca (Str. Alexandru Vaida-Voevod, Nr.53 B din Iulius Mall), casieriile UPC din București și Cluj-Napoca și site-ul www.festivalenescu.ro.

12
/03
/21

Hub for the Exchange of Music Innovation (HEMI) a anunțat cei 9 artiști europeni care vor intra în finala HEMI Music Awards 2021. România va fi reprezentată de Lucia, care a debutat în 2012 cu single-ul „Silence” – acesta aducându-i până acum peste 27 de milioane de vizualizări pe YouTube și fani din toată lumea.

10
/03
/21

Festivalul Internațional George Enescu 2021 este programat să aibă loc între 28 august și 26 septembrie 2021, cu un program artistic excepțional, susținut de 4700 de artiști străini și români, pe o durată record de 4 săptămâni, dar și cu măsuri care să reducă riscurile de sănătate pentru toți participanții.

10
/03
/21

O conferință moderată de Gonzalo Pérez Chamorro, editor al revistei RITMO, o prestigioasă publicație spaniolă de muzică, și fragmente din filmul documentar „Grădina lui Celibidache" (1997), regia Serge Ioan Celebidachi, vor marca în Spania împlinirea a 25 de ani de la dispariția dirijorului român Sergiu Celibidache, un artist cu totul excepțional, considerat unul dintre marii muzicieni ai secolului XX.

04
/03
/21

Ziarul Metropolis vă recomandă: un film cu Catherine Deneuve și Juliette Binoche, două tablouri despre lumea de azi dintr-o galerie bucureșteană, un festival de muzică clasică la Iași, un roman plin de mister al unei tinere scriitoare britanice și cartea unui istoric optimist care-și propune să redea speranța.

24
/02
/21

Cea de-a doua ediție a Classix Festival va avea loc la Iași, în perioada 14 - 18 martie 2021. Fiind desfășurat sub conceptul atemporalității, atât din punct de vedere artistic, dar și din perspectiva liantului dintre mediul diplomatic, artă, cultură și mediul de afaceri, Classix Festival 2021 marchează revitalizarea experiențelor artistice în contextul social curent pandemic.

22
/02
/21

Asociația CREAS în parteneriat cu Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” prezintă prima reprezentație a musicalului „Next to Normal – (A)normal”, sub forma unui spectacol concert, pe data de 6 martie, de la ora 18:00, cu o distribuție de excepție. Biletele sunt puse în vânzare și pot fi achiziționate online.

22
/02
/21

Miercuri, 24 februarie (19.00), Orchestra de Cameră Radio vă propune o seară emoționantă de muzică, nu doar prin repertoriul ales – Ravel, Mendelssohn, Wagner, Saint-Saëns ș.a. – ci mai ales prin menirea simbolică a evenimentului. Concertul transmis în direct de la Sala Radio și derulat sub bagheta cunoscutului dirijor Cristian Mandeal este dedicat memoriei dirijorului Camil Marinescu.

18
/02
/21

Muzeul Național de Artă al României și Centrul Național de Artă „Tinerimea Română" vă oferă vineri, 19 februarie,  „Concertul extraordinar aniversar 145 de ani de la naşterea marelui sculptor Constantin Brâncuşi”, eveniment inspirat de dragostea sculptorului pentru muzica românească și realizat cu implicarea Ministerului Culturii.  

11
/02
/21

Return to Live Music. No limits, just hope ! jmEvents, organizatorul Festivalului Internațional EUROPAfest anunță mutarea evenimentului din luna mai, când se derula în mod tradițional în perioada 16-24 iulie. “Return to Live Music. No limits, just hope !” este sloganul ales de organizatorii EUROPAfest pentru 2021.