Festivalul Internațional „George Enescu” avertizează în privința vânzării neautorizate de bilete
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-international-george-enescu-avertizeaza-in-privinta-vanzarii-neautorizate-de-bilete/

Reprezentanţii Festivalului „George Enescu” au emis o atenţionare în ceea ce priveşte vânzarea neautorizată de bilete. Redăm mai jos mesajul oficial.

Un articol de Liliana Matei|19 martie 2019

Am fost informați de faptul că bilete la concertele din cadrul Festivalului „George Enescu”, ediția 2019, sunt puse în vânzare pe un site care nu are nici o formulă de parteneriat cu Festivalul sau cu partenerii oficiali de ticketing, Eventim.

Site-ul în cauză extrage în mod automat bilete (achiziționează prin programe automate) sau vinde bilete achiziționate de alți utilizatori.

Vă rugăm să aveți în vedere că aceste achiziții nu sunt sigure întrucât comenzile sunt emise pe numele și identitățile celor care au achiziționat biletul la prima mână, iar cumpărătorul la mâna a doua practic nu are niciun control asupra achiziției și riscă să fie înșelat.

De exemplu, în cazul în care cumpărătorul inițial renunță la comandă, Eventim returnează banii și anulează biletul astfel ca accesul la sală nu va mai fi posibil pentru cumpărătorul la a doua mână.

Eventim a avansat solicitari pentru oprirea acestei activități, din păcate, în țara de origine a site-ului acest tip de vânzare este permis și activitatea nu poate fi oprită.

Artexim înainteaza în acest moment o plângere la poliție.

Vă rugăm să achiziționați bilete numai din sursele oficiale: www.eventim.ro, magazinele partenere Eventim: Telekom, Orange, Vodafone, Diverta, Librăriile Humanitas și Cărturești, Carrefour și stațiile OMV) și la punctele de lucru Eventim din București (Bdul I.C.Bratianu, Nr.6 din Cinema PRO) și Cluj-Napoca (Str. Alexandru Vaida-Voevod, Nr.53 B din Iulius Mall), casieriile UPC din București și Cluj-Napoca și site-ul www.festivalenescu.ro.

25
/06
/19

Cele mai originale și captivante documentare de mediu din selecția Pelicam - Festivalul Internațional de Film despre Mediu și Oameni au fost premiate pe scena Teatrului Jean Bart din Tulcea. Anote’s Ark / Arca lui Anote (Canada, 2018), în regia lui Matthieu Rytz, a fost desemnat marele câștigător al celei de-a 8-a ediții Pelicam și a primit Trofeul Pelicam.

25
/06
/19

Se împlinesc astăzi 10 ani de la moartea lui Michael Jackson (29 august 1958 – 25 iunie 2009). Supranumit "regele muzicii pop", artistul s-a stins din viață la vârsta de 50. În pofida scandalurilor sexuale în care i-a fost implicat numele, popularitatea lui Michael Jackson a rămas aceeași și la un deceniu de la dispariția sa,  experţii fiind de părere că moştenirea sa muzicală va dăinui.

18
/06
/19

După TIFF 2019, continuăm experiența de festival atât on-line pe TIFF Unlimited, platforma de streaming a Festivalului Internațional de Film Transilvania, accesibilă pe unlimited.tiff.ro, cât și off-line, în cadrul evenimentului TIFF Unlimited - filme și muzică sub clar de lună, care va avea loc în week-end-ul 21 - 23 iunie la Verde Stop Arena din București.

18
/06
/19

LP, vedeta rock arhetipală cu un stil inconfundabil, care s-a făcut cunoscută pretutindeni cu hitul“Lost On You“, va reveni pentru a treia oară în București, pe 24 iunie, la Arenele Romane, cu un turneu ce promovează cel de-al cincilea album al său, Heart to Mouth. Concertul este organizat de Events. Delia Rus va cânta în deschiderea concertului

18
/06
/19

La o oră destul de matinală (10:00 a.m.) pentru nopțile albe sau cel puțin târzii ale Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, la conferința FITS moderată de Octavian Saiu la Librăria Habitus au descins doi domni cu o prezență impresionantă (și călcătură apăsată în pură tradiție britanică), uniforme roșu aprins (mai precis roșu colonial) bogat ornamentate: David Stephenson și David Barlow, toboșari ai Yorkshire Volunteers Band.

17
/06
/19

Neamț Music Festival anunță că în ediția sa din acest an dedică o zi specială Festivalului Internațional George Enescu. Piatra Neamț se alătură, astfel, celorlalte 10 orașe din țară care participă în acest an în cea mai extinsă ediție a Festivalului George Enescu de până acum, celebrând bucuria muzicii în spiritul moștenirii lăsate de marele compozitor român, George Enescu.