Festivalul Internațional Shakespeare, la Craiova
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-international-shakespeare-la-craiova/

Mai puţin de două săptămâni ne despart de gongul inaugural al prestigiosului Festival Internaţional Shakespeare. Ajuns la cea de-a X-a ediţie aniversară, festivalul din Craiova este unul special pentru cultura teatrală mondială, cotat, de către specialişti, drept unul dintre cele mai importante din întreaga lume.

Un articol de Liliana Matei|27 martie 2016

Timp de 10 zile, spiritul și poveștile nemuritoare ale lui Shakespeare, în interpretarea artiștilor din 15 țări de pe 4 continente,  se vor face simțite și auzite nu doar în Craiova, ci și la București, în Rm. Vâlcea, Slatina, Tg. Jiu și Dr. Tr. Severin. În peste 20 de spații diferite, publicul va avea ocazia să urmărească spectacole de teatru, recitaluri, concerte, teatru comunitar, lansări de carte sau DVD-uri, conferințe, expoziții de pictură, de costume sau fotografii, dans contemporan, dar și acrobație.

Altfel spus, Festivalul Internațional Shakespeare reunește, în acest an, la Craiova, 46 de evenimente cu mari actori, mari regizori, mari critici și mari companii de teatru din Japonia, Africa de Sud, India, Portugalia, Marea Britanie, Polonia, România, Israel, Bulgaria, Suedia, Rusia, Germania, Italia, Scoția și SUA.

Ediția din acest an a Festivalului Internațional Shakespeare debutează cu o desfășurare impresionantă de forțe pe 14 aprilie 2016, când, pe scena Naționalului craiovean, vor performa peste 60 de actori japonezi. Aflat pentru prima oară în România, Teatrul Saytama din Tokyo prezintă o interpretare memorabilă a piesei “Richard II”, în viziunea legendarului regizor japonez Yukio Ninagawa, spectacol la prezentarea căruia participă aproape 90 de persoane.

În cele 10 zile de festival sunt invitate însă și alte trupe celebre ale lumii, cu spectacole realizate de regizori faimoşi, printre acestea numărându-se Teatrul Schaubuhne din Berlin, cu “Richard III” în regia lui Thomas Ostermeier (marea revelaţie a Festivalului de la Avignon din 2015), Teatrul Shakespeare Tobacco Factory din Marea Britanie, cu “Hamlet”, în regia lui Andrew Hilton, Worcester Repertory Company din Worcester cu “Comedia erorilor” în regia lui Ben Humphrey, Teatrul Flaut din Stratford-upon-Avon cu “Hamlet” realizat de Kelly Hunter sau Compania A & M Production din Africa de Sud, cu spectacolul „Hamlet”, realizat de Fred Abrahamse.

La Naționalul craiovean vor performa și actorii de la Baltic House Theatre Festival în piesa “Macbeth”, pusă în scenă de un alt mare regizor al lumii, Luk Perceval, care vine cu prima sa producție din Rusia, direct în Bănie. Casa Baltică din Sankt Petersburg va prezenta publicului românesc o versiune a tragediei shakespeariene în care jocul de lumini şi umbre spune toată povestea.

România va fi prezentă în Festival prin spectacolul „Julius Caesar” de la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova, în regia lui Peter Schneider; prin spectacolul comunitar „Romeo și Julieta” în regia lui Philip Parr, realizat în coproducție cu două companii de teatru independente – Compania Teatrulescu din Craiova și Compania Parrabbola din Marea Britanie; prin spectacolul „Regele Lear” realizat de Gavril Pinte, pe un scenariu de George Banu, la Teatrul de Stat Oradea; prin „Furtuna”, în regia Alinei Hiriștea de la Teatrul de Păpuşi Gong din Sibiu şi “Folia, Shakespeare & Co”, realizat de „Gigi Căciuleanu Dance Company” la Teatrul Metropolis din Bucureşti, în regia şi coregrafia lui Gigi Căciuleanu.

Au fost programate de asemenea, recitaluri shakespeariene ale unor actori din Suedia, Polonia şi India, concerte cu lucrări inspirate din creaţia shakespeariană, realizate de formaţii din Marea Britanie, Portugalia, Belgia şi Statele Unite ale Americii.

Ediția din acest an a Festivalului se va desfășura atât în săli de spectacole precum cele de la Teatrul Național “Marin Sorescu”, Teatrul pentru copii și tineret Colibri, Casa Studenților, în Sala Aula Buia de la Facultatea de Agronomie, Filarmonica Oltenia, în spații neconvenționale precum foaierul Universității din Craiova, dar și pe stradă sau în Piața Buzești, Piața Mihai Viteazul, Piața William Shakespeare, Portul Cultural Cetate. Unul dintre momentele de neuitat al acestei ediții îl va constitui, fără îndoială, spectacolul prezentat de Mira – Art Acrobatic Dance Theatre din Gdansk (Polonia), o inedită sinteză artistică între dans, teatru și acrobație, ce va avea loc pe acoperișul Teatrului Național “Marin Sorescu” din Craiova și care a fost conceput special pentru Festivalul Internațional Shakespeare Craiova 2016.

Programul complet al Festivalului, dar și poze sau imagini, alte informații despre trupele invitate pot fi găsite pe site-ul www.shakespeare.tncms.ro.
Detalii despre bilete și rezervări: 

Agenția Teatrului Național “Marin Sorescu”, str. A.I. Cuza nr. 11, telefon – 0251 413 677.

www.eventim.ro

Agențiile de bilete ale instituțiilor partenere

BILET CATEGORIA I                                                  40,00 lei
BILET CATEGORIA  a II-a                                    30,00 lei
BILET CATEGORIA  a III-a                                   11,00 lei

(elevi/ studenți/ pensionari)
ABONAMENT             7 spectacole                     175,00 lei

**în acest tip de abonament sunt incluse spectacolele ce vor avea loc în incinta Teatrului Național “Marin Sorescu” Craiova.
ABONAMENT REDUS   7 spectacole                       52,50 lei

elevi/ studenți/ pensionari

**în acest tip de abonament sunt incluse spectacolele ce vor avea loc în incinta Teatrului Național “Marin Sorescu” Craiova.
ABONAMENT  VIP  17 spectacole   340,00 lei

** în acest tip de abonament sunt incluse spectacolele ce vor avea loc la Teatrul Național “Marin Sorescu” Craiova, Teatrul Colibri, Casa de Cultură a Studenților și la Aula Buia (Facultatea de Agronomie).

ABONAMENT  VIP REDUS 17 spectacole                      127,50 lei

(elevi/ studenți/ pensionari)

** în acest tip de abonament sunt incluse spectacolele ce vor avea loc la Teatrul Național “Marin Sorescu” Craiova, Teatrul Colibri, Casa de Cultură a Studenților și la Aula Buia (Facultatea de Agronomie).

18
/04
/24

Astăzi, la Sibiu, a avut loc conferința de presă care prezintă programul spectacolelor celei de-a 31-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. În cadrul conferinței, Constantin Chiriac, președintele FITS şi directorul TNRS, a anunțat publicarea programului spectacolelor ediției din acest an și punerea în vânzare a biletelor, începând de mâine, 19 aprilie.

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

17
/04
/24

„Experiențele depresiei” de Sidney J. Blatt este o incursiune în lumea uneia dintre cele mai răspândite boli ale epocii noastre și oferă diverse perspective asupra diferitelor chipuri ale depresiei.

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).