Festivalul Internațional Shakespeare, o nouă ediție cu spectacole de top la Craiova
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-international-shakespeare-o-noua-editie-cu-spectacole-de-top-la-craiova/

Cea de a XIII-a ediţie a Festivalului Internaţional Shakespeare va avea loc la Craiova în perioada 19-29 mai 2022 şi este organizată, ca în fiecare an, de Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova şi Fundaţia Shakespeare.

Un articol de Liliana Matei|27 aprilie 2022

Ediția de anul acesta cuprinde spectacole de teatru realizate de către mari regizori internaționali – Robert Lepage, Oskaras Koršunovas, Silviu Purcărete, mult așteptata producție  „The Tiger Lillies perform Hamlet” dar și premiera spectacolului „Richard al III-lea” realizat de către  László Bocsárdi cu Sorin Leoveanu în rolul principal, o producție a Festivalului Shakespeare și a Naționalului craiovean.

Peste 100 de evenimente: spectacole de teatru, performance-uri, instalații multimedia, spectacole de teatru VR, concerte, proiecții de film în aer liber,  lansări de carte, conferințe și dezbateri  vor avea loc în 13 locații din Craiova, într-un eveniment  de mare ținută artistică ce se adresează atât celor mai fini cunoscători ai teatrului internațional cât și publicului larg.

„Ce înseamnă Festivalul Shakespeare de la Craiova? O minune. Născută din iubire, salvată din pasiune și – acum, iată – împlinită prin continuitate. Abia astăzi, când atâtea evenimente de peste tot au dispărut sau și-au pierdut seva, înțelegem că visul lui Emil Boroghină durează, renaște, e la clipa unui unui nou început. Iar noi toți avem prilejul de a fi parte din el. Ce dar frumos! Ce sărbătoare a spiritului! Ce gest de prețuire a valorilor teatrului mondial: de la Wilson la Dodin, de la Lepage la Ostermeier, de la Declan Donnellan la Silviu Purcărete! Puține, foarte puține festivaluri de oriunde au reunit o asemenea galerie de personalități. Încă și mai puține încearcă să le adauge altele și altele, ale unor noi generații. Este vocația celor care, din doi în doi ani, transformă Craiova într-o insulă shakespeareană. Victoria lor devine atunci un triumf al teatrului românesc pe marea scenă a lumii”, spune Octavian Saiu, critic de teatru, eseist si profesor universitar.

Biletele pentru evenimentele din cadrul festivalului s-au pus deja în vânzare pe website-ul https://www.shakespearefestival.online.

Cea de a XIII-a ediție a Festivalului Internațional Shakespeare, Craiova este organizată de Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova și Fundația Shakespeare.

17
/11
/13

MEMORIA CULTURALĂ Omul de teatru Tony Bulandra, actor, organizator, director de trupă, animator, director de scenă, a trăit între 1881 şi 1943. În cartea „Amintiri... Amintiri...“, actriţa Lucia Sturdza Bulandra a explicat de ce a avut soţul ei atâta succes în carieră.

15
/11
/13

Filarmonica „George Enescu” organizează astăzi, de la ora 19.00, în Sala Mare a Ateneului Român, concertul trioului Pro Arte. În program: Ludwig van Beethoven – Trio nr. 5, în re major, op. 70, nr. 1, Geistertrio şi Trio nr. 6, în mi bemol major, op. 70, nr. 2.

15
/11
/13

Cristian Tudor Popescu îi invită pe telespectatorii Pro Cinema astăzi, de la ora 22:00, la vizionarea comediei noir Adio Lenin!, nominalizată la premiile Bafta şi Globul de Aur, categoria cel mai bun film străin.