Dacă vreţi să (re)vedeţi ce s-a realizat valoros în ultimul an în România în materie de documentar de cinema, documentar studenţesc sau documentar de televiziune, cea de-a patra ediţie a Docuart Fest (30 septembrie–4 octombrie) e cea mai bună ocazie, aşa cum ne explică şi Daniela Apostol, directoarea festivalului.
Un articol de Ionuţ Mareş|29 septembrie 2015
„Festivalul nostru nu este unul de paradă. Nu este un eveniment unde să vii să fii văzut, fotografiat şi gata! Este un festival unde trebuie să vii deschis, fără prejudecăţi, gata de a-ţi împărtăşi emoţiile cu ceilalţi. Documentarul este un gen cinematografic care necesită o pregătire. Documentarul nu este pentru oricine. Documentarul poate fi asemănat muzicii clasice, plictisitor la început, dar fascinant după ce te împrieteneşti cu el”.
Astfel explică Daniela Apostol, directoarea Docuart Fest, sloganul cu care evenimentul pe care îl organizează din 2012 defilează în fiecare an: „Festivalul la care nu trebuie să ajungi din greşeală”.
Cea de-a patra ediţie a festivalului are loc între 30 septembrie şi 4 octombrie la Cinemateca Eforie şi Cinema Muzeul Ţăranului din Bucureşti, iar intrarea la proiecţii este liberă, în limita locurilor disponibile. Festivalul se deschide miercuri, 30 septembrie, ora 19.30, la Cinemateca Eforie, cu premiera naţională a filmului „Roboţelul de aur”, regizat de tinerii Mihai Dragolea şi Radu Mocanu.
Documentarul aparţine secţiunii principale a competiţiei şi spune povestea jucătoarei de box Steluţa Duţă. Protagonista filmului, antrenorul Constantin Vocilaş, dar şi cei doi realizatori vor fi prezenţi la o sesiune de întrebări şi răspunsuri cu publicul după încheierea proiecţiei. Participarea la gala de deschidere este de asemenea gratuită şi se face pe baza unei în înscrieri prealabile pe site-ul festivalului.
Festivalul propune în acest an trei secţiuni competiţionale, ale căror filme au fost alese de o comisie din care au făcut parte criticii Anca Grădinariu, Mihai Fulger şi Florin Barbu. Juriul care va stabili cele mai bune documentare este format din criticii şi istoricii de film Magda Mihăilescu şi Cristian Tudor Popescu şi regizorul Marian Crişan.
Secţiunea competiţională principală cuprinde 13 dintre cele mai bune documentare româneşti de scurtmetraj, mediumetraj şi lungmetraj din 2014 şi 2015, unele fiind deja proiectate şi premiate în festivaluri, altele aflându-se la început de drum: „Paşaport de Germania” (2014, r. Răzvan Georgescu); „Toto şi surorile lui” (2014, r. Alexander Nanau); „Omul negru” (2015, r. Alexandru Tudora); „Aliyah DaDa” (2014, r. Oana Giurgiu); „Meserie naturală” (2015, r. Florin Andreescu), „Reţeaua” (2015, r. Claudiu Mitcu); „Staţia #15033” (2015, r. Iulia Matei); „Afară” (2014, r. Andrei Schwartz); „Noi în anul 2000” (2014, r. Tedy Necula); „7 cuvinte” (2014, r. Negoiţă Andrei); „Omul pasăre” (2014, r. Alexandru Mavrodineanu, Mihai Grecea); „Te iubesc, Ion şi Doina” (2014, r. Leontina Vatamanu); „Roboţelul de Aur” (2015, r. Mihai Dragolea, Radu Mocanu).
Celalte două secţiuni sunt competiţia studenţească şi competiţia de documentare de televiziune. Programul complet al festivalului şi lista cu toate filmele pot fi găsite pe site-ul evenimentului.
În afara festivalului, există de asemenea o caravană Docuart, în câteva oraşe din ţară, dar şi o platformă online permanentă, Docuart.ro, unde pot fi văzute, la liber, câteva documentare româneşti ale ultimilor 25 de ani.
Ionuţ Mareş: Ajuns la a patra ediţie, Docuart Fest este un festival de nişă – de filme documentare exclusiv româneşti. Din câte ştiu, e singurul din ţară de acest fel. Care este obiectivul festivalului?
Daniela Apostol: Obiectivul e exclusiv de a promova ce-i al nostru şi porneşte din necesitatea de a consuma cât mai mult documentar românesc, fie el contemporan, fie din arhivele cinematografiei noastre. Nu am găsit până acum un spaţiu care să găzduiască o întâlnire între realizatorii şi producătorii de documentar românesc, iar Docuart Fest asta a devenit, un spaţiu generos dedicat documentarului românesc unde se întâlnesc regizori consacraţi, studenţi, realizatori de documentar şi un public curios, activ şi tânăr.
Foarte puţini sunt cei care au crezut într-un astfel de proiect, dar iată că de patru ani Docuart Fest s-a impus ca spaţiu ce reuneşte exclusiv documentarul românesc contemporan, devenind cel mai important eveniment din ţară dedicat acestui fenomen.
Odată cu acest festival am crescut şi un public. Cel puţin la nivelul Capitalei ne putem lăuda cu un public consumator care urmăreşte evenimentele noastre pe parcursul întregului an. 70% din publicul Docuart e tânăr, are până în 30 de ani. Există public pentru documentarele româneşti, doar că până acum nimeni nu a crezut în el şi nu l-a stimulat.
De unde ambiţia asta, în contextul în care filmul de nonficţiune, şi în special cel românesc, îşi găseşte cu greu drumul în cinematografe şi spre public?
Din păcate documentarul românesc îşi găseşte cu greu drumul în cinematografe pentru că nu e sprijinit îndeajuns de instituţiile care se ocupă de acest lucru. Dacă proiectele care promovează patrimoniul cultural cinematografic autohton nu sunt finanţate, cu uriaşă dificultate documentarul va intra într-un circuit firesc.
Degeaba ne uităm cu jind la festivalurile de film documentar din Europa, dacă la nivel de instituţie finanţatoare nu se aplică procedurile şi regulamentul într-un mod cât mai transparent şi cât mai corect. La noi încă funcţionează politicile proprii, evaluarea subiectivă, iar exemplele pot continua.
Am reuşit pentru că am crezut în proiectul nostru, am crezut în publicul „neexistent”, am crezut în proiecte făcute într-un mod cât mai cinstit, iar oamenii sunt primii care ne-au răsplătit cu prezenţa lor din ce în ce mai mare. Putem spune că cineva acolo sus ne iubeşte.
Bucureşti Docuart Fest este un proiect de cultură şi educaţie cinematografică ce pune în valoare creaţiile cinematografice româneşti, precum şi patrimoniul naţional cinematografic. Obiectivul festivalului este de încurajare a tinerilor regizori, de creştere a nivelului de conştientizare cu privire la patrimoniul naţional cinematografic, de formare a unui public.
Cum a evoluat festivalul în cei patru ani?
Festivalul creşte de la o ediţie la alta. Încercăm să-l îmbunătăţim de la an la an. Eu şi partenerul meu, Gabriel Fleancu, ne dedicăm festivalului pe toată perioada anului.
Cele trei ediţii precedente au cumulat peste 90 de documentare româneşti proiectate, la care au fost prezenţi peste 50 de regizori la sesiunile de întrebări şi răspunsuri. În secţiunea studenţească au participat în urma preselecţiei 18 studenţi regizori. De asemenea, au mai putut fi văzute opt documentare româneşti realizate în perioada 1930-1957.
Susţinem proiecţiile de film cu evenimente speciale. Astfel, sesiunile de masterclass din ultimii doi ani au fost gândite pentru a acoperi subiecte cât mai diverse, dar care să graviteze în jurul documentarului. Răzvan Butaru, Thomas Ciulei, Dana Bunescu, Paula Herlo, Florin Iepan, Francisc Mraz sunt susţinătorii de seminarii (masterclass-uri) ale ediţiilor doi şi trei. Am acordat 15 premii, am găzduit o lansare de carte şi am strâns peste 25.000 de participanţi.
Tot de evoluţia festivalului sunt strâns legate şi evenimentele conexe ale acestuia. Caravana Docuart este un proiect aflat la a II-a ediţie şi are ca principal scop promovarea tinerilor regizori premiaţi în festival. Proiectul a fost realizat, cum de altfel sperăm să mai fie, cu sprijinul CNC (Centrul Naţional al Cinematografiei).
Suntem aici şi datorită sponsorilor şi partenerilor media ce se arată implicaţi în cauza culturală a filmului documentar românesc. Este foarte important să fii susţinut de media.
Cu ce vă lăudaţi la această ediţie?
Cu foarte multe noutăţi. În primul rând, introducerea unei noi secţiuni competiţionale, „Documentar de televiziune”. Apoi, trebuie să ne lăudăm cu al doilea cinematograf unde vom proiecta pe parcursul festivalului, după Sala Eforie a Cinematecii. Este vorba de parteneriatul cu Muzeul Naţional al Ţăranului Român, care ne-a pus la dispoziţie Cinema Muzeul Ţăranului.
Ca evenimente speciale, ne-am dat seama că documentarul poate fi împletit cu mai multe tipuri de artă, şi atunci i-am lansat invitaţia Ralucăi Arnăutu să realizeze o expoziţie în cadrul acestei ediţii. ,,Zgomot şi linişte” este numele expoziţiei în care Raluca şi Matei Arnăutu sondează limitele zgomotului în cadrul unor instalaţii mute.
Radio-documentarul este o altă noutate în această ediţie. Relativ de curând am descoperit această formă de documentar şi m-a cucerit. I-am rugat pe cei de la Radio România Cultural să le prezentăm asta şi cinefililor Docuart, iar ei au acceptat de îndată. Astfel, am primit o bibliotecă audio cu 20 de radio-documentare ce pot fi ascultate în foaierul de la etaj al Cinematecii Române, într-un loc special amenajat.
Ne mai lăudăm cu faptul că toate cele 26 de documentare sunt realizate în perioada 2014-2015, iar şase dintre acestea sunt în premieră naţională sau mondială.
De asemenea, ceea ce ne bucură enorm la această ediţie este faptul că cea mai bună selecţie de filme de la Bucureşti va ajunge în acest an în Capitala Europeană a Tineretului 2015, Cluj-Napoca. În perioada 15-18 octombrie va avea loc Cluj Docuart Fest, cu sprijin financiar de la AFCN (Asociaţia Fondului Naţional Cultural).
Aveţi unul din cele mai provocatoare sloganuri: „Festivalul la care nu trebuie să ajungi din greşeală”. Cum l-ai explica?
Festivalul nostru nu este unul de paradă. Nu este un eveniment unde să vii să fii văzut, fotografiat şi gata! Este un festival unde trebuie să vii deschis, fără prejudecăţi, gata de a-ţi împărtăşi emoţiile cu ceilalţi. Documentarul este un gen cinematografic care necesită o pregătire. Documentarul nu este pentru oricine. Documentarul poate fi asemănat muzicii clasice, plictisitor la început, dar fascinant după ce te împrieteneşti cu el.
„Festivalul la care nu trebuie să ajungi din greşeală” este sloganul care se regăseşte pe spotul fiecărei ediţii. Am început cu „Cele mai spectaculoase poveşti sunt reale”, am continuat, la ediţia a 2-a, cu „O felie de viaţă nu e ficţiune”, în 2014 am hotărât că „România face documentar”, iar în acest an le oferim cinefililor şi cineaştilor „Freş de documentar românesc”.
Din numărul mare de filme proiectate (aproape 30, dintr-un număr şi mai mare primite), ar reieşi un peisaj dinamic al documentarului românesc. Cum îl vezi din postura de director al unui festival care adună aproape tot ce e mai bun într-un an?
Sunt tare fericită de faptul că documentarul românesc începe să prindă formă. Spun asta nu doar datorită faptului că numărul de filme înscrise creşte. Spun asta pentru că observ cum subiectele au început să fie diverse, modul de abordare începe să devină original, modalitatea de prezentare începe să fie cât mai amprentată de fiecare realizator, iar acesta nu poate fi decât un lucru deosebit de bun şi constructiv.
Emoţia trece imediat de ecran, iar publicul simte asta. Poate că acesta se află într-o etapă în care ficţiunea nu-l mai energizează, nu-l mai captivează, iar realizatorul de documentar ar trebui să valorifice la maxim aceste perioade.
Mă consider o persoană binecuvântată că pot face exact ce-mi place. Toţi din echipa Docuart spunem asta. Suntem bucuroşi că putem prezenta publicului o felie de viaţă, că putem pune la dispoziţia realizatorilor un spaţiu dedicat exclusiv documentarului românesc şi că putem ajuta la promovarea tinerilor regizori.
