Festivalul național de arte pentru liceeni „Florian Pittiș” și-a anunțat câștigătorii
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-national-de-arte-pentru-liceeni-florian-pittis-si-a-anuntat-castigatorii/

Cele trei zile de spectacol dedicate exclusiv trupelor de liceeni pasionaţi de teatru şi muzică din cadrul celei de-a VIII-a ediţii a festivalului naţional de arte pentru liceeni “Florian Pittiş” s-au încheiat pe 13 mai.

Un articol de Liliana Matei|18 mai 2015

Momente inedite, invitați pe măsură și talente incontestabile la un festival deja cu tradiție în care prietenia, folkul și arta vorbesc de la sine.

Prima zi de concurs a debutat cu secțiunea de muzică unde concurenții au interpretat câte două melodii, una dintre ele fiind obligatoriu din repertoriul lui Moțu Pittiș. În a doua zi a avut loc secțiunea de teatru . Ultima seară de festival a început cu spectacolul „Homo Ludens” interpretat de Ana Crețu și Voicu Aaniței, studenți ai Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L. Caragiale”-secția actorie, a continuat cu decernarea premiilor și s-a încheiat cu un recital marca Ducu Bertzi.

În 2015, peste 40 de trupe de teatru şi muzică din licee din ţară s-au înscris în concurs, după selecţie cele mai bune 11 trupe de muzică şi 6 trupe de teatru intrând în finală. Festivalul şi-a propus ca la fiecare ediţie să aducă un omagiu lăzăristului Florian Pittiş, să promoveze iniţiativele tinerilor şi să îi spijine pe aceia care doresc o carieră în domeniul scenei.

Juriul care a evaluat prestațiile concurenților a fost format din Daniela Nane, Mircea Rusu, Ducu Bertzi, Virgil Ianțu, Adrian Despot și Ionela Neagoe- director adjunct al Colegiului Național „Gheorghe Lazăr”. Președintele juriului-profesor Victor Ioan Nicolae, director al Colegiului Național “Gheorghe Lazăr”, iar președintele de onoare – Anda Pittiș.

Câștigătorii secțiunii de MUZICĂ

Premiul Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” – LUISA NEACȘU – Trupa „Zâmbete Pereche” – Liceul Teoretic „Marin Preda”, București.

Premiul de originalitate – Trupa „The Dreamcatchers” – Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”, București – pentru intepretarea piesei „Mr. Tambourine man”.

Premiul de popularitate – ANDA STOICAN – Trupa „Five o’clock” – Colegiul Național “Spiru Haret”, București.

Premiul pentru cea mai buna compoziție – ADELINA IANCU – Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”, București – pentru compoziția piesei „Crinul Alb”.

Premiul pentru cea mai buna interpretare a unei piese din repertoriul lui Florian Pittiș – Trupa „Five o’clock” – Colegiul Național “Spiru Haret”, București – pentru interpretarea piesei „Vis de primăvară”.

Marele Trofeu al Festivalului (Ex-aequo )- TEODORA BUCIU – Compania de Teatru „Okaua”, București.

Marele Trofeu al Festivalului ( Ex-aequo ) – Trupa „Fitil Aprins” – Colegiul Național „Gheorghe Șincai”, București.

Câștigătorii secțiunii de TEATRU

Premiul Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” – Trupa „Atelierul de teatru” – Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Botoșani – pentru spectacolul „Ampiticipecreier.com” – de Ilinca Anamaria Prisăcariu

Premiul pentru cea mai bună regie – ILINCA ANAMARIA PRISĂCARIU – Trupa „Atelierul de teatru” – Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Botoșani – pentru regia spectacolului „Ampiticipecreier.com” de Ilinca Anamaria Prisăcariu.

Premiul de interpretare în rol secundar feminin – SABINA MOȘANU – Trupa „Anima” – Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti”, București – pentru rolul Gaby din spectacolul „Cafeneaua”, scenariu de Mariana Ghițulescu, după Jean Giradoux, Tudor Chirilă, Robert Sherwood, Sam Bobrick, Malala Yousafzai.

Premiul de intepretare în rol secundar masculin – BOGDAN TULBURE – Trupa „AMPRENTE” – Colegiul de Științe „Grigore Antipa”, Brașov – pentru rolul „Dani” din spectacolul „Pisica verde”, de Elise Wilk

Premiul pentru interpretare în rol principal feminin ( Ex-aequo ) – CLAUDIA MOROȘANU , Timișoara – pentru rolul din „Noi două, noi doi și ea”, de Silvana Feline – Filip și Claudia Moroșanu.

Premiul pentru interpretare în rol principal feminin ( Ex-aequo ) – ILINCA ANAMARIA PRISĂCARIU – Trupa „Atelierul de teatru” – Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Botoșani – pentru rolul „Ada”, din spectacolul „Ampiticipecreier.com”, de Ilinca Anamaria Prisăcariu.

Premiul pentru interpretare în rol principal masculin – ANDREI AVRAM – Trupa din Centru – Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, Galați – pentru rolul „EL”, din spectacolul „Tot într-o dimineață”, de Bogdan Dumitrescu.

Marele Trofeu al Festivalului pentru cel mai bun spctacol – Compania de teatru „OKaua” – Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza”, București – pentru spectacolul „Halloween”, de David John Pope.

Premiile nu s-au oprit aici, întrucât Teodora Buciu și trupa „Fitil Aprins”, câștigătoarele trofeului festivalului sunt invitate să cânte în cadrul Festivalului „Folk You”din  Vama Veche. Mai mult, la invitația lui Ducu Bertzi, ele vor avea ocazia să cânte și pe scena festivalului „Floare de colț” de la Sighet în cadrul celei de-a treia ediții.

De asemenea, la secțiunea de teatru Trupa „OKaua” își va juca spectacolul „Halloween” pe scena Teatrului Excelsior.

29
/03
/24

Romanian Design Week, un festival multidisciplinar dedicat industriilor creative ce promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația, lansează în colaborare cu UniCredit Bank un concurs destinat tinerilor ilustratori și designeri grafici din România, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Scopul competiției este crearea colecției oficiale de obiecte de merchandising pentru festival, având ca temă "Unlock the City".

29
/03
/24

Una din trei femei se confruntă cu pierderea sarcinii de-a lungul vieții. Una din șase femei se confruntă cu infertilitatea. Una din două femei trece prin depresie și/sau anxietate, în urma pierderii unei sarcini, sau în contextul problemelor de infertilitate. În pofida frecvenței lor, aceste experiențe sunt totuși unele dintre cele mai stigmatizante și izolante din societate.

28
/03
/24

O nouă lună într-un șir aparent nesfârșit plasat sub semnul „vremurilor interesante” este o nouă invitație la oglindire prin artă. De la criza de mediu la traume transmise de-a lungul generațiilor, de la apăsarea cu care ne zdrobesc rolurile de gen în societate, la dificultățile în comunicare, spectacolele Vanner Collective vorbesc despre probleme cu care ne confruntăm zi de zi, conștienți sau nu, abordate cu empatie și cu inteligență, cu un amestec dezarmant de onestitate și teatralitate.

26
/03
/24

Cum se poate găsi un echilibru între stăpânirea strategiilor de comunicare, acumularea cunoștințelor de SEO și duelul cu algoritmii opaci ai tuturor platformelor de social media, de la Instagram la Facebook, de la Tik-Tok la Reddit, toate acestea fiind necesare pentru a ajunge la public, și activitatea propriu-zisă de a crea un concept sau un produs?

22
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie. Astfel, spectatorii vor avea ocazia să vizioneze spectacole de dans internaționale prezentate în premieră în România, producții coregrafice naționale, dar și să participe la discuții cu artiștii.

22
/03
/24

Pe 23 martie 2021, la 93 de ani, după aproape un secol petrecut printre lumini, umbre și culori, a părăsit această lume, lăsând în urmă o istorie a costumului, zeci de volume, nenumărate expoziții, o mulțime de obiecte adunate într-o colecție de o valoare greu de estimat, care, poate, își va găsi în timp un spațiu pentru ca muzeul visat de ea să existe.

22
/03
/24

Cum poate râsul să fie terapeutic? Cum poate cufundarea în natură să ne aline? Cum ne poate ajuta arta mișcării să avem o relație mai bună, mai creativă cu procesul de înaintare în vârstă? În căutarea răspunsurilor la aceste întrebări, Asociația Developing Art lansează proiectul de cercetare artistică All Sorts of Care: o serie de rezidențe artistice dedicate explorării legăturilor complexe dintre corp și minte, în contextul râsului, al îmbătrânirii și al prezenței umane, ca un martor tăcut ce face parte din natură, toate privite prin filtrul ideii de grijă.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.