Festivalul Naţional de Teatru 2012, deschis într-o notă optimistă, cu spectacolul „D’ale noastre”, dedicat lui I.L. Caragiale
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-national-de-teatru-2012-deschis-intr-o-nota-optimista-cu-spectacolul-dale-noastre-dedicat-lui-i-l-caragiale/

Festivalul Naţional de Teatru (FNT) 2012 s-a deschis vineri seară într-o notă optimistă, dată de spectacolul coregrafic „D’ale noastre”, dar şi de discursurile organizatorilor, care au invitat publicul să se bucure de eveniment, în ciuda faptului că acesta este influenţat de criza financiară. Festivalul Naţional de Teatru, cea mai importantă trecere în revistă a spectacolelor […]

Un articol de Andrada Văsii|29 octombrie 2012

Festivalul Naţional de Teatru (FNT) 2012 s-a deschis vineri seară într-o notă optimistă, dată de spectacolul coregrafic „D’ale noastre”, dar şi de discursurile organizatorilor, care au invitat publicul să se bucure de eveniment, în ciuda faptului că acesta este influenţat de criza financiară.

Festivalul Naţional de Teatru, cea mai importantă trecere în revistă a spectacolelor produse în România pe parcursul unei stagiuni, a ajuns în acest an la cea de-a 22-a ediţie, care se desfăşoară începând de vineri până pe 4 noiembrie.

 

Cele câteva sute de persoane care au mers vineri seară la Teatrul Naţional Bucureşti (TNB) pentru a lua parte la deschiderea festivalului au fost întâmpinate de la intrarea în instituţie de o inedită „supracopertă” a evenimentului: „Căruţa cu paiaţe”, care şi-a luat numele de la grupul statuar creat de sculptorul Ioan Bolborea şi care străjuieşte esplanada TNB.

Astfel, patru dintre membrii companiei Antagon theatre AKTion din Germania, cărora li s-au alăturat patru actori români, au însufleţit, pentru o jumătate de oră, în faţa Teatrului Naţional Bucureşti, personaje din universul lui Caragiale. Printre spectatori au circulat Rică Venturiano şi Ziţa, Zoe şi Cetăţeanul turmentat, Farfuridi şi Brânzovenescu. Aceştia au recreat pentru public situaţii din piesele lui Caragiale, „la înălţime”, actorii făcându-se remarcaţi şi datorită picioroangelor pe care se aflau.

Dacă aceştia au deschis neoficial FNT 2012, ediţia din acest an a festivalului a fost deschisă oficial în Sala Mare a Teatrului Naţional Bucureşti, de Ion Caramitru, directorul general al TNB, de Alice Georgescu, directorul artistic al evenimentului, şi de Victor Opaschi, secretar de stat în Ministerul Culturii.

Potrivit lui Ion Caramitru, Festivalul Naţional de Teatru este un eveniment care a ajuns „la o vârstă a maturităţii şi a tinereţii în acelaşi timp”. „Este o maturitate încercată zilnic, dar festivalul supravieţuieşte”, le-a spus Caramitru spectatorilor. El a precizat că, până la ediţia din acest an, organizatorii au încercat să dea FNT şi o „dimensiune internaţională”, care nu a mai putut fi respectată în 2012 din cauza „rigorilor crizei”. Caramitru a mai spus că speră că această lipsă va putea fi totuşi suplinită prin spectacolele de calitate selecţionate la FNT 2012.

Optimistă a fost şi Alice Georgescu, care a apărut pe scenă îmbrăcată într-un sari, precizând că poartă o „vestimentaţie spectaculoasă şi probabil surprinzătoare”, deoarece recent a vizitat India, o ţară în care oamenii zâmbesc, în ciuda faptului că trăiesc în sărăcie. „Acest costum este un omagiu pe care-l aduc acelui loc şi un fel de speranţă pentru noi. Nu sărăcia este groaznică, ci alte lucruri sunt. Aş vrea ca acest festival să fie un moment de bucurie”, a mai spus Alice Georgescu.

Seara de deschidere a FNT 2012 a continuat cu spectacolul de teatru coregrafic „D’ale noastre”, realizat de Gigi Căciuleanu după texte de I.L. Caragiale, o montare care a reflectat de altfel şi unul din pilonii centrali ai ediţiei din acest an a festivalului – I. L. Caragiale, sărbătorit la 160 de ani de la naştere şi deplâns la 100 de ani de la moarte.

Sosit la Bucureşti în primăvara acestui an, cunoscutul dansator şi coregraf Gigi Căciuleanu a pus în scenă, alături de tinerii săi dans-actori, membri ai Gigi Căciuleanu Romania Dance Company, spectacolul „D-ale noastre”, în premieră, pe 15 iunie, la Teatrul Naţional Bucureşti.

„Intenţionez să-l scot pe Caragiale din specificul local pentru ca spectacolul să poată fi înţeles şi de un chilian şi de un francez, de oricine”, a explicat, la momentul respectiv, Gigi Căciuleanu, demersul său artistic. „Personajele le-am gândit mai degrabă pe tipologii ca «Frumosul urbei», «Frumoasa urbei», grupul din «D’ale carnavalului» l-am numit «Cvintet de mahala». Nu am vrut să fac din Caragiale ceea ce ar face orice regizor de teatru şi nici ceea ce ar face orice coregraf. Pentru că eu fac teatru coregrafic, iar oamenii cu care lucrez se numesc dans-actori. (…) Eu am luat actori care, intrând într-o spirală ascendentă, redevin dansatori, având preocuparea funcţionării mecanismelor corporale la fel de mare ca pe cea a funcţionării mecanismelor teatrale”, a mai spus el.

De altfel, Gigi Căciuleanu a fost alături de dansatorii săi şi vineri seară, la deschiderea Festivalului Naţional de Teatru, aceştia fiind aplaudaţi minute în şir de spectatori.

Spectacolul este interpretat de „dans-actorii” Ramona Bărbulescu, Rasmina Călbăjos, Alexandru Călin, Lari Giorgescu, Ştefan Lupu, Ioana Marchidan, Ioana Macarie, Cristian Nanculescu, Adrian Nour, Vanda Ştefănescu, Istvan Teglas – membri ai Gigi Căciuleanu Romania Dance Company. Scenografia este semnată de Corina Grămoşteanu, muzica, de DJ Vasile, „asezonată cu Beethoven, Mozart, Verdi şi altele”, inserturi „menite să universalizeze comportamentul personajelor”, după cum a declarat Gigi Căciuleanu.

În cele zece zile de FNT, spectatorii se vor bucura şi de alte spectacole, reunite în secţiunea dedicată lui I.L. Caragiale, respectiv: „Două loturi” de I. L. Caragiale (regia Alexandru Dabija, Teatrul Naţional Bucureşti), „Năpasta” de I. L. Caragiale (regia Cristi Juncu, Teatrul „Toma Caragiu” din Ploieşti), „O noapte furtunoasă” de I. L. Caragiale (regia Mircea Cornişteanu, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova) şi „O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale (regia Mihai Mălaimare, Teatrul Masca, Bucureşti).

Pe de altă parte, FNT 2012 stă şi sub simbolul operei regizorale a lui Silviu Purcărete, unul dintre cei mai faimoşi artişti români de astăzi.

Astfel, festivalul include un „Focus: Silviu Purcărete – un univers regizoral”, o secţiune care va cuprinde următoarele spectacole semnate de cunoscutul regizor: „Aşteptându-l pe Godot”, de Samuel Beckett (Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu), „Călătoriile lui Gulliver” – exerciţii scenice inspirate din opera lui Jonathan Swift (Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu), „Gianni Schicchi”, de Giacomo Puccini (Teatrul Maghiar de Stat Cluj), şi „Măsură pentru măsură”, după William Shakespeare (Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova).

Festivalul stă, totodată, sub semnul unui alt autor căruia UNESCO i-a dedicat, alături de I.L. Caragiale, anul 2012: suedezul August Strindberg, comemorat la 100 de ani de la dispariţie.

În secţiunea „Strindberg, înaintaşi, urmaşi” sunt incluse următoarele piese: „Domnişoara Iulia”, de August Strindberg (regia Felix Alexa, Teatrul Maghiar de Stat Cluj), „Hedda Gabler”, de Henrik Ibsen (regia Andrei Şerban, Teatrul Maghiar de Stat Cluj), şi „Înainte de pensionare”, de Thomas Bernhard (regia Christian Papke, Teatrul Naţional Timişoara).

Alături de cele trei secţiuni ce reflectă în mod specific creaţia acestor personalităţi ale scenei universale, afişul festivalului cuprinde un număr de spectacole semnificative pentru fizionomia stagiunii 2011/2012, care, indiferent că pornesc de la texte de William Shakespeare, Molière, Calderón de la Barca, Albert Camus, Gellu Naum şi Herta Müller, indiferent că sunt semnate de regizori precum Andrei Şerban, Gábor Tompa, Alexandru Dabija, Victor Ioan Frunză, László Bocsárdi, Radu Afrim sau de tineri debutanţi, indiferent că sunt grupate sub titlul generic „De toate pentru toţi”, „Actorii, în prim-plan” şi „Teatrul de mâine”, alcătuiesc, laolaltă, o imagine a vieţii.

Astfel, secţiunea „De toate pentru toţi” include spectacole precum: „Carmina Burana” de Carl Orff (regia Gigi Căciuleanu, Teatrul Naţional Târgu-Mureş, compania „Liviu Rebreanu”), „Insula”, după Gellu Naum, spectacol-concert de Ada Milea (Teatrul Naţional Cluj-Napoca), şi „Ultima zi a tinereţii”, după Tadeusz Konwicki (regia Yuri Kordonsky, Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu).

În cadrul secţiunii „Actorii în prim-plan” se regăsesc titluri precum „2×2”, după Murray Schisgal şi Harold Pinter, cu Amalia Ciolan, Marcello Cobzariu, Maia Morgenstern şi Mircea Rusu în distribuţie (regia Vlad Stănescu, o producţie a Teatrului Naţional Bucureşti), şi „Vocea umană”, de Jean Cocteau, cu Oana Pellea (regia Sanda Manu, Teatrul Metropolis, Bucureşti).

Totodată, secţiunea „Teatrul de mâine” reuneşte spectacolele „Casa M”, de Luminiţa Ţîcu (Centrul de Arte Coliseum, Chişinău), „Jocuri în curtea din spate”, de Edna Mazya (regia Bobi Pricop, Teatrul Act, Bucureşti), şi „Poveşti de familie”, de Biljana Srbljanovic (regia Vlad Cristache, Teatrul „Maria Filotti”, Brăila).

FNT este organizat de Uniunea Teatrală din România (UNITER) şi are ca finanţatori Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional şi Primăria Municipiului Bucureşti, prin ArCuB. Bugetul de anul acesta al FNT este de 2.812.000 de lei (aproximativ 614.000 de euro), cu peste 100.000 de euro mai puţin decât în 2011.

Parteneri strategici ai FNT 2012 sunt Teatrul Naţional Bucureşti, Opera Naţională Bucureşti, Teatrul Odeon,Teatrul „Bulandra”, Teatrul Metropolis, Teatrul ACT, Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” şi Club „La Scena”.

 

Sursa: Mediafax

17
/09
/14

Juriul de specialitate a decis concurenţii calificaţi pentru Finala Concursului Enescu, Secțiunea Vioară: Roudine Fedor (Franța), Bae Wonhee (Coreea de Sud) și Ștefan Tarara (Germania). Ultimul dintre aceștia, Ștefan Tarara (28 de ani), este un violonist de origine română stabilit în Germania.

17
/09
/14

Scriitorul Matei Vişniec va fi prezent la Sibiu duminică, 21 septembrie pentru a asista la avanpremiera spectacolului „De ce Hecuba?!”, pus în scenă la Teatrul Naţional Radu Stanca pe un text care îi aparţine. La ora 18:30, cu 30 de minute înainte de începerea spectacolului, va avea loc lansarea cărţii "Omul din care a fost extras rǎul", care cuprinde şi textul piesei „De ce Hecuba”.

17
/09
/14

Activă atât în teatrul de stat, cât și în cel independent, actrița Nicoleta Lefter vorbeşte despre cum se îmbogățește sufletește datorită meseriei sale și despre exigențele pe care trebuie să le aibă un regizor atunci când lucrează cu ea.

17
/09
/14

Dem Rădulescu, unul din cei mai mari comedianţi pe care i-a avut cinematografia românească, se stingea din viaţă în urma unui infarct, înainte de a împlini vârsta de 69 de ani. Și-a început cariera în 1959, fiind actor de teatru, film şi televiziune, dar şi profesor la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale”.

17
/09
/14

CRONICĂ DE FILM Comedia dezinvolt-naivă „America, venim!”, debutul lui Răzvan Săvescu, este un film de public croit după model american, la care se adaugă inspirate note românești. În schimb, „Cripta”, regizat de Corneliu Gheorghiță, testează timid un gen puțin căutat – filmul-parabolă (în registru lejer).

17
/09
/14

Un om de afaceri francez a rămas prizonier în curtea unui imobil din Băile Herculane ca urmare a descoperirii unei vechi fresce romane. Nu este o știre de tabloid, ci subiectul celui de-al doilea lungmetraj de ficțiune realizat de Cornel Gheorghiță, Cripta, a cărui premieră a avut loc vineri, 12 septembrie, la Cinema Studio, în prezența a numeroase personalităţi din lumea filmului.

16
/09
/14

Fundația Calea Victoriei vă invită sâmbătă, 20 septembrie, de la ora 11:00, la evenimentul DIPLOMAȚIA – o artă? Va fi un dialog captivant între un istoric – doamna Georgeta Filitti – și un diplomat – domnul ambasador Sergiu Celac– care ne poate oferi o perspectivă complexă asupra artei diplomației, analizând momente importante și personalitati marcante din istorie.

16
/09
/14

Lungmetrajul "Is the Man Who Is Tall Happy? An Animated Conversation with Noam Chomsky", regizat de Michel Gondry, va fi proiectat în închiderea Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim'est 2014. Cea de-a noua ediţie Anim'est va avea loc în perioada 3 - 12 octombrie

16
/09
/14

Sau... spune-ți brașoave? Din exces de zel sau neștiință, mulți adaugă greșit o cratimă atunci când conjugă verbe – lua-ți, lasă-ți, face-ți etc. Desigur, uneori trebuie folosită cratima. O singură întrebare ne desparte de răspunsul corect! Ce rol joacă „ți” în mesajul transmis?

16
/09
/14

Biletele și abonamentele pentru concertele festivalului din București sunt disponibile la prețuri promoționale până la data de 5 octombrie 2014. A IX-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo are loc între 31 octombrie și 17 noiembrie 2014, la București, Cluj și Iași.

16
/09
/14

“Mă tem de vorbe multe. Am respect pentru creaţie dintr-un soi de smerenie pentru arta în sine. Şi dintr-o carieră întreagă rămân doar câteva roluri. Restul sunt, cum se spune, realizări...” mărturisea într-un interviu despre crezul său în viaţă, actorul Fory Etterle.

15
/09
/14

Celebra formație turcească BaBa ZuLa va concerta la Brașov (Teatrul Sică Alexandrescu) sâmbătă, 4 octombrie, ora 21.00, în cadrul celei de-a doua ediții a Dracula Film: Horror and Fantasy Festival.