Festivalul National de Teatru a ajuns la ediţia cu numărul 23
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-national-de-teatru-a-ajuns-la-editia-cu-numarul-23/

Festivalul Naţional de Teatru înseamnă 21 de spectacole : 49 de reprezentaţii x 16 săli de teatru = 10 zile de festival!

Un articol de Andrada Văsii|19 septembrie 2013

Festivalul National de Teatru înseamnă 21 de spectacole: 49 de reprezentaţii x 16 săli de teatru = 10 zile de festival!

Iată cum arată, în formulă aritmetică, cea de-a 23-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru, ce readuce, ca în fiecare toamnă, sărbătoarea pe scenele bucureştene, bucuroase de oaspeţi de soi. Li se alătură alte spaţii primitoare, aflate deja într-un tradiţional circuit al artelor în Capitală.

De vineri, 25 octombrie, şi până duminică, 3 noiembrie, Festivalul National de Teatru le propune spectatorilor o evadare din lumile virtuale, în care cu toţii ne refugiem adesea, şi revenirea la realitatea teatrală naţională de secol XXI, oferind un program de spectacole în care cifrele îşi recapătă importanţa autentică. Programul – pe zile şi ore de desfăşurare – poate fi consultat şi pe site-ul www.fnt.ro.

Festivalul Naţional de Teatru – un regal pe scenă

Spectacolul Teatrului Odeon cu „Povestea soldatului” de Charles-Ferdinand Ramuz, muzica: Igor Stravinski, dirijor: Tiberiu Soare, inclus în secţiunea Actorii, în prim-plan şi având-o ca protagonistă pe Dorina Lazăr, nu va fi prezent în festival din cauza unor deplasări în străinătate ale muzicienilor din orchestră.

Cât de curând, programul spectacolelor de la Festivalul National de Teatru va fi completat cu cel al evenimentelor conexe (întâlniri, dezbateri, conferinţe, simpozioane, ateliere, expoziţii, lansări de carte), precum şi cu informaţii legate de vânzarea biletelor.

Festivalul National de Teatru

Sâmbătă, 26 octombrie, de la ora 21.00, la ArCuB – Însemnările unui nebun de N.V. Gogol

PROGRAMUL SPECTACOLELOR

Vineri, 25 octombrie

21.00 Teatrul Odeon, Sala Majestic – Troienele, după Euripide, regia: Andrei Şerban, Opera Naţională Iaşi – 1h 35 min fără pauză / Legendele scenei

Sâmbătă, 26 octombrie

17.00 şi 21.00 Teatrul Odeon, Sala Majestic – Troienele, după Euripide, regia: Andrei Şerban, Opera Naţională Iaşi – 1h 35 min fără pauză / Legendele scenei

18.00 Teatrul „Bulandra”, Sala „Toma Caragiu” – Lear(a) de William Shakespeare, regia: Andrei Şerban, Teatrul „Bulandra” Bucureşti – 2h fără pauză / Focus – Arta Actorului: Mariana Mihuţ

18.00 Teatrul Evreiesc de Stat – Yentl de Leah Napolin şi Isaac Bashevis Singer, regia: Erwin Şimşensohn, Teatrul Evreiesc de Stat Bucureşti – 2h 20 min cu pauză / Teatrul de mâine

21.00 Teatrul ACT – Iluzii de Ivan Vîrîpaev, regia: Cristian Juncu, Teatrul ACT Bucureşti şi Asociaţia Catharsis – 1h 50 min fără pauză / Actorii, în prim-plan

21.00 ArCuB – Însemnările unui nebun de N.V. Gogol, regia: Felix Alexa, ArCuB – 1h 40 min fără pauză / Actorii, în prim-plan

Duminică, 27 octombrie

17.00 şi 21.00 Teatrul Odeon, Sala Majestic – Troienele, după Euripide, regia: Andrei Şerban, Opera Naţională Iaşi – 1h 35 min fără pauză / Legendele scenei

18.00 Teatrul Mic – A douăsprezecea noapte de William Shakespeare, regia: Alexandru Mâzgăreanu, Teatrul „Regina Maria” Oradea – 2h 50 min cu pauză / Teatrul de mâine

18.00 Teatrul Evreiesc de Stat – Yentl de Leah Napolin şi Isaac Bashevis Singer, regia: Erwin Şimşensohn, Teatrul Evreiesc de Stat Bucureşti – 2h 20 min cu pauză / Teatrul de mâine

18.00 Teatrul Naţional Bucureşti, Sala Studio – Avarul de Molière, regia: Lászlo Bocsárdi, Teatrul „Tamási Áron” Sfântu Gheorghe – 3h cu două pauze / Creatori şi teatre în spectacol

21.00 ArCuB – Însemnările unui nebun de N.V. Gogol, regia: Felix Alexa, ArCuB – 1h 40 min fără pauză / Actorii, în prim-plan

21.00 Teatrul de Comedie, Sala Nouă – Urâtul de Marius von Mayenburg, regia: Vlad Cristache, Teatrul de Comedie Bucureşti – 1h 40 min fără pauză / Teatrul de mâine

Luni, 28 octombrie

18.00 Teatrul Naţional Bucureşti, Sala Mică – Conul Leonida faţă cu reacţiunea de I.L.Caragiale, regia: Silviu Purcărete, Teatrul Naţional Bucureşti – 1h fără pauză / Focus – Arta Actorului: Mariana Mihuţ

18.00 Teatrul Mic – A douăsprezecea noapte de William Shakespeare, regia: Alexandru Mâzgăreanu, Teatrul „Regina Maria” Oradea – 2h 50 min cu pauză / Teatrul de mâine

18.00 Teatrul Naţional Bucureşti, Sala Studio – Avarul de Molière, regia: Lászlo Bocsárdi, Teatrul „Tamási Áron” Sfântu Gheorghe – 3h cu două pauze / Creatori şi teatre în spectacol

21.00 Opera Naţională Bucureşti – Pălăria florentină de Eugène Labiche, regia: Silviu Purcărete, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi – 2h cu pauză / Creatori şi teatre în spectacol

21.30 Teatrul Naţional Bucureşti, Sala Multimedia – Năpasta de I.L. Caragiale, regia: Radu Afrim, Teatrul Naţional Bucureşti – 1h 30 min fără pauză / Caragiale, inevitabilul

Marţi, 29 octombrie

17.00 şi 21.00 Teatrul „Bulandra”, Sala „Toma Caragiu” – Leonida Gem Session, adaptare după Caragiale în cădere liberă, regia: Gábor Tompa, Teatrul Maghiar de Stat Cluj – 1h fără pauză / Caragiale, inevitabilul

18.30 Opera Naţională Bucureşti  –  Pălăria florentină de Eugène Labiche, regia: Silviu Purcărete, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi – 2h cu pauză / Creatori şi teatre în spectacol

21.00 Teatrul Naţional Bucureşti, Sala Studio – Solitaritate, un spectacol de Gianina Cărbunariu, Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu – 2h 10 min fără pauză / Teatrul de mâine

21.30 Teatrul Naţional Bucureşti, Sala Multimedia – Năpasta de I.L. Caragiale, regia: Radu Afrim, Teatrul Naţional Bucureşti – 1h 30 min fără pauză / Caragiale, inevitabilul

Miercuri, 30 octombrie

17.30 şi 21.00  Teatrul Odeon, Sala Majestic – O scrisoare pierdută  de I. L. Caragiale, regia: Mircea Cornişteanu, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova – 2h 40min cu pauză / Caragiale, inevitabilul

18.00 Teatrul „Bulandra”, Sala „Liviu Ciulei” – Căsătoria de N. V. Gogol, regia: Yuri Kordonsky, Teatrul „Bulandra” Bucureşti – 3h 10 min cu pauză / Focus – Arta Actorului: Mariana Mihuţ

19.00 Teatrul Naţional Bucureşti, Sala Studio – Solitaritate, un spectacol de Gianina Cărbunariu, Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu – 2h 10 min fără pauză / Teatrul de mâine

21.30 Teatrul ACT – Iluzii de Ivan Vîrîpaev, regia: Cristian Juncu, Teatrul ACT Bucureşti şi Asociaţia Catharsis  – 1h 50 min fără pauză / Actorii în prim- plan

21.30 UNTEATRU – Un tramvai numit dorinţă de Tennessee Williams, regia: Andrei şi Andreea Grosu, UNTEATRU Bucureşti – 1h 40 min fără pauză / Teatrul de mâine

Joi, 31 octombrie

18.00 şi 21.30 Teatrul „Bulandra”, Sala „Toma Caragiu” – Domnul Swedenborg vrea să viseze, scenariul şi regia: Mihai Măniuţiu, Teatrul Naţional  „Vasile Alecsandri” Iaşi – 1h 20 min fără pauză /  Creatori şi teatre în spectacol

18.00 Teatrul de Comedie, Sala „Radu Beligan” – Paparazzi sau Cronica unui răsărit de soare avortat de Matei Vişniec, regia: Ovidiu Caiţa, Teatrul de Nord Satu Mare – 1h 40 min fără pauză / Teatrul de mâine

20.00 Opera Naţională Bucureşti – Pescăruşul de A.P.Cehov, regia: Yuri Kordonsky, Teatrul German de Stat Timişoara – 3h 10 min cu pauză / Creatori şi teatre în spectacol

20.30 Teatrul „Bulandra”, Sala „Liviu Ciulei” – Şcoala nevestelor de Molière, regia: Cristian Juncu, Teatrul Naţional Târgu-Mureş, Compania „Liviu Rebreanu” – 2h 30 min cu pauză / Creatori şi teatre în spectacol

Vineri, 1 noiembrie

18.00 Opera Naţională Bucureşti – Pescăruşul de A.P. Cehov, regia: Yuri Kordonsky, Teatrul German de Stat Timişoara – 3h 10 min cu pauză / Creatori şi teatre în spectacol

18.00 Teatrul „Bulandra”, Sala „Liviu Ciulei” – Şcoala nevestelor de Molière, regia: Cristian Juncu, Teatrul Naţional Târgu-Mureş, Compania „Liviu Rebreanu” – 2h 30 min cu pauză / Creatori şi teatre în spectacol

18.00 Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” – Scene din viaţa insectelor – mister psihedelic muzical –  de Karel şi Josef Čapek,  direcţia de scenă: Victor Ioan Frunză, Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” – 1h 20 min fără pauză / Creatori şi teatre în spectacol

20.00  Teatrul de Comedie, Sala „Radu Beligan” – Paparazzi sau Cronica unui răsărit de soare avortat de Matei Vişniec, regia: Ovidiu Caiţa, Teatrul de Nord Satu Mare – 1h 40 min fără pauză / Teatrul de mâine

22.00 UNTEATRU – Un tramvai numit dorinţă de Tennessee Williams, regia: Andrei şi Andreea Grosu, UNTEATRU Bucureşti – 1h 40 min fără pauză / Teatrul de mâine

Sâmbătă, 2 noiembrie

17.00 Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” – Scene din viaţa insectelor – mister psihedelic muzical –  de Karel şi Josef Čapek,  direcţia de scenă: Victor Ioan Frunză, Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” – 1h 20 min fără pauză / Creatori şi teatre în spectacol

19.00 Teatrul „Nottara”, Sala „George Constantin” (Studio) – Gardenia de Elżbieta Chowaniec, regia: Gábor M. Koltay, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timişoara – 1h 40 min fără pauză / Actorii, în prim-plan

21.00 Teatrul de Comedie, Sala Nouă – Urâtul de Marius von Mayenburg, regia: Vlad Cristache, Teatrul de Comedie Bucureşti – 1h 40 min fără pauză / Teatrul de mâine

21.30 Teatrul Odeon, Sala Majestic – Adam şi Eva, după Liviu Rebreanu, regia: Alexander Hausvater, Teatrul Naţional Timişoara – 1h 20 min fără pauză / Creatori şi teatre în spectacol

Duminică, 3 noiembrie

17.00 şi 21.00 Teatrul Naţional Bucureşti, Sala Pictură – Beznă de mină de Csaba Székely, regia: Aba Sebestyén, Studioul Yorick şi Teatrul Naţional Târgu-Mureş, Compania „Tompa Miklós” – 1h 40 min fără pauză / Creatori şi teatre în spectacol

18.00 Teatrul „Nottara”, Sala „George Constantin” (Studio) – Gardenia de Elżbieta Chowaniec, regia: Gábor M. Koltay, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timişoara – 1h 40 min fără pauză / Actorii, în prim-plan

19.00  Teatrul „Bulandra”, Sala „Liviu Ciulei” – Îngropaţi-mă pe după plintă de Paul Sanaev, regia: Yuri Kordonsky, Teatrul „Bulandra” Bucureşti – 3h 30 min cu pauză / Focus – Arta Actorului: Mariana Mihuţ

20.30 Teatrul Odeon, Sala Majestic – Adam şi Eva, după Liviu Rebreanu, regia: Alexander Hausvater, Teatrul Naţional Timişoara – 1h 20 min fără pauză / Creatori şi teatre în spectacol

Foto credit Festivalul National de Teatru 2013: ArCuB, TNB

 

 

28
/08
/23

Dacă vă întrebați cum să vă distrați în ultimele zile de vacanță, am o veste bună pentru voi: BIAF Kids este locul pe care nu trebuie să-l ratați! BIAF Kids este un eveniment special unde puteti să descoperiți magia cărților, a filmelor și a teatrului, într-un cadru plin de culoare și veselie.

28
/08
/23

Spectacolul „Balena“, de Samuel D. Hunter, în regia lui Andrei Huțuleac, va deschide stagiunea la Teatrul Tineretului Metropolis cu două reprezentații, programate pe 15 și pe 16 septembrie, de la ora 19.00. Biletele se vând repede, așa că vă invităm să vă ocupați încă de pe acum locul în sală. Cu această ocazie puteți naviga și pe noul site al teatrului, care are un design nou, intuitiv și funcțional.

24
/08
/23

După primele 11 zile la Brașov, Codlea, Feldioara, Bran și Râșnov, Festivalul de Film și Istorii (13 – 27 august 2023) continuă încă 4 zile la Râșnov cu un program de calitate cu multe proiecţii de film, dezbateri pornind de la tema „Radicalizare”, concerte, ateliere interactive și momente speciale.

24
/08
/23

Finalul verii aduce cu el primele vești despre poveștile care se întorc pe scenă începând cu luna septembrie. Câteva dintre titlurile care au devenit sinonime cu emoțiile intense și revelațiile trăite în sala de spectacole și-au confirmat prezența în programul unteatru la început de stagiune. Tot ce-i minunat în lume, în regia lui Nicolae Constantin Tănase și Efecte secundare, un spectacol semnat de Vlad Bălan, se numără printre producțiile pe care spectatorii din București le vor putea vedea la unteatru în următoarea perioadă

24
/08
/23

Două zile de muzică energică, concerte și activări i-au electrizat pe spectatorii care au participat la festivalul Summer in the City care a avut loc în incinta Romexpo. Zeci de mii de fani ai muzicii de calitate au venit într-un număr mare în cele două zile ale festivalului să îl revadă la București, pe Robbie Williams, unul dintre cei mai mari entertaineri ai momentului, pe showman-ul Jason Derulo, dar și artiști tineri și talentați: Abby Roberts, Calum Scott, Editors, Nicole Cherry, Mario Fresh, DJ Orkun și DJ Riche.

24
/08
/23

Festivalul de Artă „Film în Sat”, cel mai mare eveniment cultural din mediul rural, care la începutul lunii august a strâns peste 10.000 de spectatori în stațiunea turistică Peștișani (Gorj), ajunge pentru prima dată în comuna Cernătești (Dolj), în perioada 25-27 august.