Festivalul Național de Teatru: Graficaturi cu vânzare
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-national-de-teatru-graficaturi-cu-vanzare/

Cum urci scările spre sala Studio, de la etajul întâi al Teatrului Naţional din Bucureşti, pe pereţi atârnă nişte tablouri fără rame, doar cu titlul scris în partea de jos. Pe un fond alb, la o simplă privire vezi puncte, cercuri, linii. Sunt nişte semne ce se încheagă într-o figură pe care o recunoşti, pentru că e de notorietate. Sunt „graficaturile” lui Horaţiu Mălăele.

Un articol de Monica Andrei|27 octombrie 2015

Directoarea Festivalului Național de Teatru, Marina Constantinescu, a vorbit despre “omul de teatru și creatorul Horațiu Mălăele care practică și caricatura într-o manieră inconfundabilă” despre tușele vibrante care arată că lumea teatrului e mică.

Tudor Octavian a explicat de ce oamenii de teatru sunt vii, iar la alte vernisaje unde a participat a avut senzația că se află la parastas. “Mălăele își numește lucrările caligrafii, dar în artă, acestea nu sunt nici portrete, nici caricaturi. Sunt șarje. Șarja reține din portret ceva ce este greu de explicat în cuvinte, ceva ce nu poate fi povestit. De exemplu, e ca o privire rapidă, emblematică. Sunt niște desene, care au un maxim de conținut într-o formă. Niște linii și puncte dau o formă, adică un desen cu un altfel de înțeles, pentru că numai artistul Mălăele are un alt mod de a trata linia”.

Horațiu Mălăele a venit la vernisaj de la tenis, a stat de vorbă cu toată lumea, zâmbind, strângând și pupând mâini, îmbățișându-se cu toți cunoscuții. A luat cuvântul ultimul, pomenind că este emoționat, iar tot ce i se pune în cârcă, inclusiv laudele, nu crede că le merită. “Expoziția se deschide de la sine așa cum este, și închei. Vreau să răspund la întrebarea care mi s-a pus: de ce nu am spectacol în festival? Pentru că aici au fost invitate cele mai bune spectacole, iar ale mele sunt excepționale”.

Horatiu Malaele - Graficaturi - FNT - foto Lucian Muntean _1145

Lumea lui Horațiu Mălăele și socializarea prin artă

Arta are o funcţie socială, iar adevărata cultură nu se află numai în teritoriile geografice, ea este închisă şi în geografia lăuntrică a omului. Să regăseşti originile unei culturi nu înseamnă numai să răscoleşti vechile culturi, ci să ştii să găseşti și să vezi în partea de adânc uman, bogăţia inconştientului și teritoriul imaginar al unui artist.

Lumea din expoziția lui Horațiu Mălăele ni se prezintă de această dată în tușe și este formată din: Brâncuși, Toma [Caragiu], Nichita [Stănescu], Dali, Ionesco, Maia [Morgernstern], Tamara [Buciuceanu], Patapieviciul, Birlic, Charlot, Eminescu, Puiu Călinescu, Mihăilescu- Brăila, Purcărete, Tolstoi, George [Constantin], Picasso, Perjo, Tucă și Autoportet.

Omul e inseparabil de cultură, iar o expoziție de artă este necesară pentru că arta provoacă emoţii. Oamenii vin la vernisaj, află lucruri noi, apoi socializează. Întotdeauna am să susțin socializarea prin intermediul artei, pentru că se împlinesc nevoi psihice umane: de comunicare, acţiune, participare, cunoaştere și de recunoaştere a propriei identităţi. La expoziție au fost oameni de cultură și artă, tineri și niciun politician. Au conversat printre zâmbete și vin alb, apoi au plecat.

Irina Tapalagă este curatorul expoziței “Graficaturi”, al cărei vernisaj a avut lor pe 25 octombrie, în sala Studio de la etajul întâi a Teatrului Național, în cadrul Festivalului Național de Teatru. Expoziția este cu vânzare.

FOTO: Lucian Muntean



12
/10
/20

Maria Orosan-Telea condensează în spațiul Kunsthalle Bega Box sub numele Later Edit 13 evenimente cuprinse în programul „Draft” - un program curatorial despre proiecte artistice în stadiu de idee, parțial realizate sau replicabile la scară mai mare, desfășurat din 2018 în Biblioteca Pavilion din Timișoara.

05
/10
/20

O expoziție de fotografie, proiecții de filme, teatru, recital de saxofon – programul Institutului Cervantes din București pentru luna octombrie include o serie de evenimente artistice care evidențiază creativitatea și caracterul inovator al mediului artistic de limbă spaniolă, o formă de a marca Ziua Națională a Spaniei, celebrată pe 12 octombrie. Totodată, octombrie înseamnă și reluarea activităților cu prezență la sediul instituției, din Bulevardul Regina Elisabeta 38.

01
/10
/20

În ciuda restricțiilor contextului pandemic, 32.405 de persoane au participat la ediția a 7-a Art Safari, finalizată duminică noapte, probabil cel mai mare eveniment dedicat artei în România, unic ca amploare, concept și structură. Muzeul temporar, deschis pentru două săptămâni, de data aceasta în Victoria Tower, a ocupat cu artă o suprafață de 6.000 de metri pătrați și a găzduit 800 de opere în valoare totală de peste 12 milioane de euro.

28
/09
/20

Când arta devine o formă de a pătrunde dincolo de vizibil, în adâncurile nevăzute ale ființei, artistul accede la o conectare profundă cu el însuși prin accesarea părților nevăzută ale Sinelui. Creația capătă un substrat mult mai profund, iar artistul devine mai mult decât un simplu imitator al conținutului realității. Cel care lasă emoția să se manifeste pe pânză, invită privitorul spre expresivități și trăiri care compun un întreg ansamblu de stări ale creatorului.

24
/09
/20

Fundația Calea Victoriei aduce o mulțime de noutăți în programul de cursuri online al lunii octombrie, ca să te bucuri de seri reușite și energizante. Istorie și artă urbană, dicție și cetăți medievale, negociere și literatură sau comedie sunt doar câteva posibilități.

10
/09
/20

Ca o încununare a stilurilor arhitecturale neogotic, romantic şi neobaroc, Palatul din centrul Iașilor, conceput în spiritul palatelor comunale din Europa de Vest, priveşte semeţ în fiecare zi peste orizonturile capitalei culturale a Moldovei. Palatul a fost construit între anii 1906-1925 de către arhitectul Ion. D. Berindey, având suprafața totală de 34.236,35 mp.

Pagina 2 din 5812345...102030...Ultima »