Festivalul Național de Teatru: Graficaturi cu vânzare
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-national-de-teatru-graficaturi-cu-vanzare/

Cum urci scările spre sala Studio, de la etajul întâi al Teatrului Naţional din Bucureşti, pe pereţi atârnă nişte tablouri fără rame, doar cu titlul scris în partea de jos. Pe un fond alb, la o simplă privire vezi puncte, cercuri, linii. Sunt nişte semne ce se încheagă într-o figură pe care o recunoşti, pentru că e de notorietate. Sunt „graficaturile” lui Horaţiu Mălăele.

Un articol de Monica Andrei|27 octombrie 2015

Directoarea Festivalului Național de Teatru, Marina Constantinescu, a vorbit despre “omul de teatru și creatorul Horațiu Mălăele care practică și caricatura într-o manieră inconfundabilă” despre tușele vibrante care arată că lumea teatrului e mică.

Tudor Octavian a explicat de ce oamenii de teatru sunt vii, iar la alte vernisaje unde a participat a avut senzația că se află la parastas. “Mălăele își numește lucrările caligrafii, dar în artă, acestea nu sunt nici portrete, nici caricaturi. Sunt șarje. Șarja reține din portret ceva ce este greu de explicat în cuvinte, ceva ce nu poate fi povestit. De exemplu, e ca o privire rapidă, emblematică. Sunt niște desene, care au un maxim de conținut într-o formă. Niște linii și puncte dau o formă, adică un desen cu un altfel de înțeles, pentru că numai artistul Mălăele are un alt mod de a trata linia”.

Horațiu Mălăele a venit la vernisaj de la tenis, a stat de vorbă cu toată lumea, zâmbind, strângând și pupând mâini, îmbățișându-se cu toți cunoscuții. A luat cuvântul ultimul, pomenind că este emoționat, iar tot ce i se pune în cârcă, inclusiv laudele, nu crede că le merită. “Expoziția se deschide de la sine așa cum este, și închei. Vreau să răspund la întrebarea care mi s-a pus: de ce nu am spectacol în festival? Pentru că aici au fost invitate cele mai bune spectacole, iar ale mele sunt excepționale”.

Horatiu Malaele - Graficaturi - FNT - foto Lucian Muntean _1145

Lumea lui Horațiu Mălăele și socializarea prin artă

Arta are o funcţie socială, iar adevărata cultură nu se află numai în teritoriile geografice, ea este închisă şi în geografia lăuntrică a omului. Să regăseşti originile unei culturi nu înseamnă numai să răscoleşti vechile culturi, ci să ştii să găseşti și să vezi în partea de adânc uman, bogăţia inconştientului și teritoriul imaginar al unui artist.

Lumea din expoziția lui Horațiu Mălăele ni se prezintă de această dată în tușe și este formată din: Brâncuși, Toma [Caragiu], Nichita [Stănescu], Dali, Ionesco, Maia [Morgernstern], Tamara [Buciuceanu], Patapieviciul, Birlic, Charlot, Eminescu, Puiu Călinescu, Mihăilescu- Brăila, Purcărete, Tolstoi, George [Constantin], Picasso, Perjo, Tucă și Autoportet.

Omul e inseparabil de cultură, iar o expoziție de artă este necesară pentru că arta provoacă emoţii. Oamenii vin la vernisaj, află lucruri noi, apoi socializează. Întotdeauna am să susțin socializarea prin intermediul artei, pentru că se împlinesc nevoi psihice umane: de comunicare, acţiune, participare, cunoaştere și de recunoaştere a propriei identităţi. La expoziție au fost oameni de cultură și artă, tineri și niciun politician. Au conversat printre zâmbete și vin alb, apoi au plecat.

Irina Tapalagă este curatorul expoziței “Graficaturi”, al cărei vernisaj a avut lor pe 25 octombrie, în sala Studio de la etajul întâi a Teatrului Național, în cadrul Festivalului Național de Teatru. Expoziția este cu vânzare.

FOTO: Lucian Muntean



14
/01
/18

Începând de astăzi, timp de 30 de zile, “Ziarul Metropolis” va prezenta  zilnic pe pagina sa de Facebook câte o fotografie din expoziția “On the Path of Hope”/ “Pe calea speranței”, realizată de fotografa Dimitra Stasinopoulou, în cadrul proiectului internațional “Rolul mass-media în tratarea temei refugiaților și migranților”.

12
/01
/18

Geta Brătescu, marea doamnă a artei conceptuale din România, a primit, în atelierul său de lucru, distincția oferită de Excelența Sa, Domnul Klaus Werner Iohannis, Președintele României. Decorația a fost înmânată pe 10 ianuarie 2018 de consilierul prezidențial pentru Cultură, Culte și Centenar, domnul Sergiu Nistor, și de doamna Liliana Țuroiu, președintele Institutului Cultural Român. 

11
/01
/18

Emisiunea cu ajutorul căreia telespectatorii răsfoiesc, de peste 52 de ani, singurul dicţionar enciclopedic pe micul ecran surprinde cu noutăţi la începutul anului 2018. Documentare realizate de profesioniştii de la reputatele companii ARTE, ORF, AMPERSAND etc. vor putea fi urmărite în premieră pe postul TVR 1, la Teleenciclopedia, începând cu sâmbătă, 13 ianuarie, ora 18.50.

07
/12
/17

Miercuri, 6 decembrie, Muzeul Național de Artă al României a redeschis Sala Constantin Brâncuși. Evenimentul a avut loc în prezența lui Lucian Romașcanu - Ministrul Culturii și Identității Naționale, a Directorului Liviu Constantinescu, a Directorului Științific Octavian Boicescu și a echipei de specialiști MNAR. Alături de aceștia au fost de față invitați ai corpului diplomatic și personalități ale vieții culturale românești.

04
/12
/17

Expoziţia „Frida Kahlo and Diego Rivera: Polish Context” a fost deschisă la ZAMEK Culture Centre din Poznan în încercarea de a da de urma tabloului „The Wounded Table” văzut ultima dată în 1955, la Varşovia.

23
/11
/17

Ultimul tablou pictat înainte de moarte de fostul premier britanic Winston Churchill, The Goldfish Pool at Chartwell, a fost vândut la licitație la Londra cu suma de 357.000 de lire (402.160 de euro). Churchill, laureat al premiului Nobel pentru Literatură si pasionat de pictură a realizat zeci de tablouri pe care însă nu le vindea niciodată...

18
/11
/17

  Expoziția “Podoabe străvechi”, cuprinzând câteva sute de obiecte de podoabă cu o vechime cuprinsă între 5.000 și 8.000 de ani, descoperite în așezări și morminte din sud-estul României, a fost deschisă joi la Muzeul județean Buzău. “Expoziția este o premieră națională și este rodul parteneriatului între opt muzee: Institutul de Arheologie “Vasile Pârvan” București, […]