Festivalul Național de Teatru, rampă de lansare pentru spectacolele românești în străinătate
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-national-de-teatru-rampa-de-lansare-pentru-spectacolele-romanesti-in-strainatate/

Ne face o deosebită plăcere să salutăm succesul repurtat de trupa Teatrului Maghiar de Stat Cluj, prezent în premieră la Festivalul Internaţional de Teatru Clasic din Almagro (FITCA), Spania, cu spectacolul „Julius Caesar” de William Shakespeare, în regia lui Silviu Purcărete.

Un articol de Petre Ivan|6 August 2017

Reprezentaţiile au avut loc pe 28 şi 29 iulie, în ultimele zile ale ediţiei aniversare cu numărul 40 a Festivalului de la Almagro, considerat unul dintre cele mai importante evenimente ale lumii dedicate teatrului clasic.

Constatăm astfel că invitarea şi participarea la Bucureşti, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru, a directorilor şi selecţionerilor unor importante Festivaluri din lume se dovedeşte fertilă şi inspiraţională. Aşa s-a petrecut şi în ediţia FNT 2016, când între invitaţii directorului artistic al FNT, Marina Constantinescu, s-a aflat şi coordonatorul programului internaţional al Festivalului de la Almagro, doamna Teresa Pérez-Prat, care şi-a manifestat interesul pentru trei dintre spectacolele vizionate, alegând în final pentru ediţia din acest an al FITCA producţia „Julius Caesar” de la Cluj.

Aflaţi pentru prima dată la Almagro, românii de la Teatrul Maghiar din Cluj au triumfat cu excelentul lor Julius Caesar” – titra pe 01 august cotidianul Lanza din La Mancha – Castilia. („Los rumanos del Hungarian Theatre triunfan en el estreno de su excelente Julio César” ), în timp ce cotidianul madrilen El Pais scria în 30 iulie despre montarea renumitului regizor Silviu Purcărete: „O punere în scenă viguroasă, strălucitoare şi traversată de un filon poetic violent. Un Julius Caesar fără compromisuri sau irosiri, interpretat formidabil de trupa Teatrului Maghiar din Cluj”.

Julius Caesar” a fost singurul spectacol din România invitat la acest important festival al Europei, care s-a desfăşurat în perioada 06–30 iulie 2017 şi care programează atât spectacole semnificative pentru epoca barocului european (drame elisabetane, piese franceze neoclasice sau texte scrise în epoca de aur a Spaniei) cât şi spectacole din tradiţia teatrului oriental (teatrul sau kabuki).

În aceeaşi serie de reuşite ale prezenţei teatrului românesc pe scenele europene având ca punct de plecare colaborarea şi vizionările înlesnite de FNT, se înscrie şi succesul înregistrat în toamna anului trecut (17-24 octombrie 2016)  în cadrul Ciclului Teatral Internaţional „Una mirada al mondo”, organizat de Centrul Dramatic Naţional din Madrid şi ICR Madrid, unde trupa bucureşteană a Teatrului Odeon a prezentat spectacolul „De vânzare/ For sale” semnat de Gianina Cărbunariu. Acesta a fost remarcat de d-na Ioana Anghel, director al ICR Madrid, în cadrul ediţiei a 24-a a Festivalului Naţional de Teatru, care a depus toate eforturile ca „De vânzare,” să poată fi vizionat de publicul din capitala Spaniei.

Bucurându-se de o largă apreciere, producţia Teatrului Odeon a revenit în peninsula iberică şi în acest an, la sfârşitul lunii mai, cu două reprezentaţii în cadrul celei de-a 18-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru şi Artă de Stradă (TAC) de la Valladolid.

Pe parcursul timpului şi alte spectacole româneşti, care au avut şansa de a fi vizionate în Festivalul Naţional de Teatru de invitaţii speciali prezenţi la Bucureşti, s-au bucurat de turnee şi reprezentaţii efectuate pe scenele europene. Între acestea amintim:

– spectacolul “20/20“, de Gianina Cărbunariu produs de “Studio Yorick” din Târgu-Mureş – invitat în anul 2011 la Festivalul Internaţional de Teatru „Dialog” din Wroclaw de directoarea acestuia – doamna Krystyna Meissner;

– spectacolele „Herr Paul” (pus în scenă de Radu Afrim la Teatrul Tineretului  din Piatra Neamţ) şi „Sado Maso Blues Bar” de Gianina Cărbunariu (Teatrul Mic, Bucureşti), invitate în 2011 să participe la cea de-a V-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru „Demoludy” din Olsztyn, Polonia, de către directorul acestuia – domnul Marcin Zawada;

– spectacolul „Amalia respiră adânc” al Teatrului Naţional din Cluj, invitat în anul 2015 de doamna Cristina Hoffman (fost director al ICR Berlin) să susţină reprezentaţii în capitala Germaniei;

– spectacolul „Parallel” al companiei independente „Reactor de creaţie şi experiment” din Cluj, invitat să participe în Italia la Festival delle Colline Torinesi, în 2015;

– sau spectacolul „Între noi e totul bine” de Dorota Masłowska pus în scenă de Radu Afrim la Teatrul Naţional din Bucureşti – care a fost recomandat de acelaşi Marcin Zawada, în anul 2016, să deschidă Festivalul de Dramaturgie Contemporană Poloneză din Wroclaw (capitală culturală europeană 2016).

Foto: Andrei Gîndac

18
/07
/19

S-au împlinit pe 8 iunie doisprezece ani de când Adrian Pintea nu mai e pe Pământ… Avea 53 de ani. S-au scris și s-au spus multe în acești ani despre Adrian Pintea, iar presa de scandal i-a speculat din plin și viața, și moartea. Însă, înainte de orice, Adrian Pintea a fost un mare actor.

18
/07
/19

Muzeul Municipiului București invită publicul la vernisajul expoziției tematice „Mărturisiri despre muzică. Intimitate. Armonii. Tehnologie”, eveniment care va avea loc pe data de 23 iulie, ora 19.00, la Palatul Suțu (Bd. Ion C. Brătianu, nr. 2). Noul proiect expozițional este asociat Festivalului Internațional George Enescu.

17
/07
/19

În aceste vremuri teribile de căldură mare, monșer, am selectat pentru dumneavoastră câteva fragmente din volumul „I.L. Caragiale. Despre lume, artă și neamul românesc”, de Dan C. Mihăilescu (editura Humanitas, 2012), care – bine citite – se constituie într-un adevărat autoportret al lui Nenea Iancu.

17
/07
/19

Inspirat dintr-un caz real petrecut într-un sat izolat din Italia anilor ‘80, în urma căruia au fost descoperiți 50 de muncitori exploatați de o familie de aristocrați, cel de-al treilea lungmetraj al lui Alice Rohrwacher, „Lazzaro cel fericit” /„Lazzaro felice”, ajunge pe marile ecrane din România din 26 iulie, distribuit de Independența Film.

16
/07
/19

26, 27, 28 iulie - trei seri de filme scurte cum nu s-au mai văzut! Amuzante până la lacrimi, înnebunitor de frumoase, sensibile și apoi brusc brutale, delicios de deștepte și pe alocuri perfecte, scurtmetrajele de la Marele Picnic de anul acesta vor rămâne cu tine mult, mult după ce s-a terminat proiecția. Le vezi din hamace și de pe pătura de picnic, dar unde te duc ele - asta e cu totul și cu totul altă aventură.

15
/07
/19

CRONICĂ DE FILM Încă un film românesc despre comunism? Va fi, probabil, prima întrebare a spectatorului obișnuit când va afla despre „Arest” (2019). Însă scenaristul și regizorul Andrei Cohn, ajuns la al doilea lungmetraj (după „Acasă la tata”, din 2015), propune o tratare diferită.

Page 1 of 81112345...102030...Last »