Festivalul RadiRo, cel mai important eveniment muzical al toamnei – Start la abonamente
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-radiro-cel-mai-important-eveniment-muzical-al-toamnei-start-la-abonamente/

Începând din astăzi, 15 iunie, s-au pus în vânzare abonamentele pentru ediţia a III-a a singurului festival internaţional dedicat orchestrelor radio din Europa: Festivalul RadiRo, organizat de Radio România, care se va desfăşura la Bucureşti în perioada 24 septembrie – 1 octombrie 2016. Director de onoare al Festivalului va fi Kristjan Järvi, dirijor principal al Orchestrei Simfonice Radio MDR din Leipzig.

Un articol de Petre Ivan|15 iunie 2016

8 concerte în 8 zile de festival, 5 orchestre simfonice radio din Europa, 16 dirijori și soliști care țin capul de afiș al scenei muzicale internaționale: astfel sună cartea de vizită a Festivalului RadiRo 2016, care anunță un mix spectaculos din repertoriul clasic, modern și contemporan.

Vor evolua pe scena festivalului ansambluri radio care au scris istorie în dialogul special dintre radio și muzica clasică în ultima jumătate de secol: Orchestra Simfonică Radio din Norvegia, Orchestra Simfonică Radio MDR din Leipzig, Orchestra Simfonică Radio ORF din Viena, BBC Concert Orchestra și, gazda evenimentului, Orchestra Națională Radio.

Prin magia modului unic de interpretare, care le-a adus aprecierea unanimă a criticilor și a public

Alexandru Tomescu

ului, vor da viață unor partituri celebre violoniștii Gidon Kremer și Alexandru Tomescu, pianiștii Stefano Bollani, Vadym Kholodenko și Denis Kozhukhin, violoncelistul Răzvan Suma, alături de Tine Thing Helseth – trompetă și de alți soliști instrumentiști invitați. Se vor întrece în abordări inovative, de la pupitrul orchestrelor radio invitate, dirijori de calibru ca Miguel Harth – Bedoya, Cristian Măcelaru, Cornelius Meister, Leo Hussain, Barry Wordsworth și Kristjan Järvi.

Abonamentele vor fi disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.  Abonamentele cu reducere pentru studenți și pensionari vor fi puse în vânzare în exclusivitate la casa de bilete a Sălii Radio.

Foto: Festivalul RadiRo – radirofestival.ro.

13
/05
/14

A.G.Weinberger, cea mai puternică şi mai complexă personalitate a bluesului din România, propus pentru nominalizare la şapte categorii la premiile Grammy în 2006, fiind supranumit şi Mr. Blues al României, vă aşteaptă sâmbătă, 17 mai, de la ora 20.00, la „Teatrelli, theatre, jazz and more“ (P-ţa A. LahovarI nr 7), la un recital extraordinar, o nouă selecţie de piese în care compoziţiile originale îşi fac loc printre temele muzicale ce aparţin anilor ’20 – ‘60 şi până astăzi...

05
/05
/14

Leo Iorga, unul dintre cei mai cunoscuţi solişti rock din România, va fi operat, pe 9 mai, pentru extirparea unei tumori cerebrale. Prietenii lui au lansat o campanie de strângere de fonduri pentru efectuarea intervenţiei chirurgicale. Între timp, Fundaţia Creştină "George Becali" a anunţat că va acoperi costurile necesare operaţiei lui Leo Iorga.

04
/05
/14

O ceremonie de decorare a Principesei Maria va deschide, miercuri, seria de evenimente organizate cu ocazia Zilei Regalităţii (10 mai), care va include şi două concerte, un maraton regal, un simpozion şi tradiţionalul Garden Party de la Palatul Elisabeta, desfăşurate în absenţa Regelui Mihai I.

01
/05
/14

Formaţii de muzică din state precum Olanda, Franţa, Italia, Marea Britanie şi Turcia vor cânta, pe 9 şi 10 mai, în Capitală, alături de fanfara militară română, reprezentată de Muzica Reprezentativă a Armatei, Fanfara Pompierilor ISUMB, de Ziua Europei, la Festivalul Muzicilor de Fanfară.

01
/05
/14

Zoli TÓTH, promotorul muzicii neconvenţionale de percuţie din România, incepe turneul “Bach in ShowBiz” pe 30 aprilie. Artistul pregăteşte un spectacol extraordinar cu muzică de Adrian Enescu (pe teme de Johann Sebastian Bach), completată cu un show unic de proiecţii 3D marca “Les Ateliers Nomad”.