Festivalul Richard Wagner de la Bayreuth, în direct la Radio România Muzical și de Radio România Cultural
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-richard-wagner-de-la-bayreuth-in-direct-la-radio-romania-muzical-si-de-radio-romania-cultural/

În perioada 25-31 iulie, Radio România Muzical transmite în direct şase spectacole din cadrul Festivalului Richard Wagner de la Bayreuth, unul dintre cele mai importante festivaluri de operă din lume şi un punct de referinţă pentru toţi iubitorii muzicii lui Wagner. Transmisiunile directe pot fi ascultate şi la Radio România Cultural.

Un articol de Petre Ivan|24 iulie 2018

Seria de transmisiuni directe debutează în 25 iulie cu spectacolul Lohengrin, într-o nouă montare regizorală semnată de Yval Sharon ce-l aduce în rolul principal pe tenorul polonez Piotr Beczala, o vedetă a operei contemporane, cu o ascensiune fulminantă în ultimii ani.

Piotr Beczala este cel ales de organizatori să-l înlocuiască pe un alt tenor celebru, Roberto Alagna, care a anunțat în 30 iunie 2018 că nu va mai participa la festivalul de la Bayreuth. Rolul Elsei de Brabant revine sopranei Anja Harteros, una dintre cele mai bine cotate cântărețe wagneriene ale timpurilor noastre.

În regia Katarinei Wagner, directoarea festivalului, este prezentat din nou în acest an spectacolul Tristan și Isolda, pe 27 iulie; printre cântăreții din distribuție se regăsesc nume foarte cunoscute care au evoluat și în anii trecuți la Bayreuth: baritonul René Pape, tenorul Stephen Gould, soprana Petra Lang.

În 30 iulie, pe scena festivalului de la Bayreuth poate fi urmărită opera Olandezul zburător, titlu care nu a figurat în programul de anul trecut al festivalului. Anul acesta, spre deosebire de anul trecut, nu mai este propusă în integralitate tetralogia Inelul nibelungului, seria transmisiunilor directe urmând să se încheie în 31 iulie cu opera Walkiria, parte a binecunoscutei tetralogii, cu o distribuție condusă de dirijorul Placido Domingo.

Festivalul de la Bayreuth a fost înfiinţat în 1876 chiar de Richard Wagner şi se desfăşoară la Festspielhaus, clădirea concepută chiar de compozitor pentru a adăposti punerea în scenă a dramelor sale muzicale. După moartea lui Wagner, festivalul a fost condus de descendenţi direcţi ai lui Richard Wagner şi reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente din viaţa muzicală germană şi internaţională. În prezent, directoarea festivalului este Katharina Wagner (40 ani), strănepoată a lui Richard Wagner.

Spectacolele transmise în direct între 25 și 31 iulie:

25 iulie, orele 16:50-23:00

Lohengrin cu: Piotr Beczala, Georg Zeppenfeld, Anja Harteros, Tomasz Konieczny, Waltraud Meier, Corul și Orchestra Festivalului de la Bayreuth, dirijor Christian Thielemann. Comentează Luminița Arvunescu şi invitata sa, muzicolog Irina Paladi.

26 iulie, orele 16:50-23:15.

Tristan si Isolda, Festivalul Wagner

Parsifal cu: Andreas Schager, Elena Pankratova, Derek Welton, Thomas Johannes Mayer, Tobias Kehrer, Corul și Orchestra Festivalului de la Bayreuth, dirijor Semyon Bychkov. Comentează Luminița Arvunescu şi invitata sa, muzicolog Irina Paladi.

27 iulie, orele 16:50-23:15

Tristan și Isolda cu Stephen Gould, René Pape, Petra Lang, Iain Paterson, Raimund Nolte, Christa Mayer, Tansel Akzeybek, Kay Stiefermann, Corul și Orchestra Festivalului de la Bayreuth, dirijor Christian Thielemann. Comentează Irina Vasilescu.

28 iulie, orele 16:50-23:45

Maeştrii cântăreţi din Nürnberg cu: Michael Volle, Klaus Florian Vogt, Günther Groissböck, Johannes-Martin Kränzle, Corul și Orchestra Festivalului de la Bayreuth, dirijor Philippe Jordan. Comentează Luminița Arvunescu şi invitatul său, dr. Stephan Poen.

30 iulie, orele 18:50-21:30

Olandezul zburător cu Peter Rose, Ricarda Merbeth, Tomislav Muzek, Christa Mayer, Rainer Trost, Greer Grimsley, Corul și Orchestra Festivalului de la Bayreuth, dirijor Axel Kober. Comentează Irina Cristina Vasilescu.

31 iulie, orele 16:50-23:00

Walkiria cu Stephen Gould, Tobias Kehrer, John Lundgren, Anja Kampe Catherine Foster, Marina Prudenskaya, Caroline Wenborne, Christiane Kohl, Simone Schröder, Regine Hangler, Mareike Morr, Mika Kaneko, Alexandra Petersamer și Orchestra Festivalului de la Bayreuth, dirijor Plácido Domingo. Comentează Anca Ioana Andriescu.

Foto: Festivalul Wagner  – facebook

06
/09
/23

În prag de toamnă iubitorii de operă şi operetă sunt invitaţi să se bucure de un eveniment de înaltă ţinută, în care muzica clasică, tradiţia şi eleganţa se îmbină pentru o experienţă unică şi memorabilă: MH Orchestra prezintă, în premieră, concertul de “De la Operă la Operetă”, o fascinată incursiune sonoră printre cele mai îndrăgite arii şi cele mai aplaudate duete, din lucrări ce se joacă cu casa închisă pe scenele din întreaga lume.

04
/09
/23

Care-i faza cu muzica, adolescenții, societatea? La aceste întrebări își propune să răspundă Arhiva de Sunet în noul sezon al podcastului Arhiva de Sunet – Arhiva ZET, derulat alături Asociația Minitremu și Studiourile Ferentari, ce explorează rolul muzicii în viața noilor generații, din perspectiva adolescenților și tinerilor din Timișoara și București

04
/09
/23

În cadrul Seriei Concertelor de la Ateneu are loc azi de la 17:00 al doilea concert al Orchestrei Cameristi della Scala, sub bagheta dirijorului Wilson Hermato, într-o formulă cu trei soliști: violoncelistul Daniel Müller-Schott și doi laureați ai Concursului Internațional George Enescu 2022, violonistul Ștefan Aprodu și pianistul George Todică.

02
/09
/23

Cum se simte Dora Gaitanovici după un concert bun? Parcă plutește. Mental, rămâne pe scenă multe alte zeci de minute după ce a coborât în lumea reală.

30
/08
/23

Cel mai așteptat spectacol din perioada sărbătorilor se întoarce cu cea mai grandioasă ediție de până acum: instrumentiști de top și soliști de calibru de la Opera de Stat din Viena, Arena din Verona, Opera din Roma sau Teatrul Scala din Milano vor lua parte la turneul REGAL VIENEZ 2023, ce se va derula în perioada 5 decembrie – 29 decembrie și se va opri în 25 de orașe.