Festivalul SoNoRo XVI „Dreamtigers” continuă în Brașov, Sibiu și Cluj-Napoca
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-sonoro-xvi-dreamtigers-continua-in-brasov-sibiu-si-cluj-napoca/

Festivalul SoNoRo XVI „Dreamtigers” s-a încheiat duminică, 7 noiembrie, în Bucureşti şi va continua în Braşov (9 noiembrie), Sibiu (10 noiembrie) şi Cluj-Napoca (11-14 noiembrie).

Un articol de Liliana Matei|9 noiembrie 2021

O parte dintre concertele din București au fost transmise live și mai pot fi vizionate pe platforma online SoNoRo, https://festival.sonoro.ro/live/, până la finalul anului.

„Ne-a bucurat nespus reîntâlnirea cu publicul în București și de abia așteptăm să începem turneul în țară! Ni se vor alătura noi muzicieni valoroși veniți din toată lumea – Coreea, Rusia, Belgia, Danemarca, Marea Britanie, Elveția și Germania –, unii dintre aceștia în premieră pe scenele din România. Următoarele concerte nu vor mai fi înregistrate, ne întoarcem la spațiul intim și privilegiat al sălii de concert, prin urmare îi invităm pe cei care doresc să continue experiența SoNoRo de anul acesta, să ne urmeze în Brașov, Sibiu și Cluj-Napoca. Îi asigurăm că vor avea parte de o călătorie fantastică, în compania lui Brahms, Mozart, Beethoven, Debussy, Schubert, Arvo Pärt, Ernest Chausson sau Ernst von Dohnányi, în câteva dintre cele mai frumoase orașe din țara noastră”, spune Răzvan Popovici, directorul executiv al Festivalului SoNoRo.

Printre muzicienii care vor concerta în partea a doua a evenimentului se numără Suyeon Kang (vioară), Pavel Berman (vioară), Răzvan Popovici (violă), Alexander Zemtsov (violă), Justus Grim (violoncel), Andreas Brantelid (violoncel), Diana Ketler (pian), Ioan-Dragoș Dimitriu (pian), Thorsten Johanns (clarinet) și Olivier Darbellay (oboi).

Recunoscută pentru profunzimea interpretării, performanțele expresive, convingătoare și dexteritatea enormă între discipline, Suyeon Kang este câștigătoare a numeroase concursuri internaționale de vioară. A fost numită „Australian Young Performer of the Year” la vârsta de 16 ani, iar de atunci a concertat ca solistă cu orchestre cunoscute în întreaga lume. Repertoriul ei se întinde de la barocul timpuriu la avangardă, Suyeon fiind un muzician de cameră foarte căutat, invitată la festivaluri de muzică din întreaga lume.  În 2021 a fost numită concertmaster la Kammerakademie Potsdam.

Pavel Berman s-a născut în Moscova, unde a studiat la Conservatorul Tchaikovsky și a atras atenția mediului muzical internațional atunci când a câștigat Premiul I și Medalia de aur la Concursul Internațional de Vioară din Indianapolis, în 1990.

Pavel Berman a interpretat pentru publicul de la Carnegie Hall din New York, Théâtre des Champs Elysées din Paris, Auditorio Nacional din Madrid, Bunkakaikan din Tokyo, Teatro alla Scala din Milano, Palais des Beaux Arts din Bruxelles, ca solist al mai multor orchestre precum Orchestra Simfonică din Verona, Orchestra La Fenice din Veneția, Orchestra Simfonică din Moscova, Orchestra Simfonică din Praga, Orchestra Națională Radio din România, Orchestra Simfonică Națională din Portugalia, Orchestra Simfonică din Berlin, Orchestra Filarmonicii Regale din Liverpool, Filarmonica din Beijing.

Răzvan Popovici a studiat la Salzburg, Paris şi Freiburg cu Peter Langgartner, Jean Sulem şi Wolfram Christ.  A interpretat ca solist în sala Filarmonicii din Köln, Festspielhaus Baden-Baden, Ateneul Român din București, Prinzregententheater din München şi Théâtre des Champs-Elysées din Paris, alături de Orchestra de Cameră din Köln, Orchestra de Cameră din Kobe, Orchestra Națională Radio din București, Filarmonica „George Enescu”, Kamerata Kronstadt.

Este invitat regulat la festivaluri din întreaga lume: Lucerne Festival, Wiener Festwochen, Kuhmo Festival, Schwetzinger Festspiele, Mintz Festival Tucumán, Festival Academy Budapest, Kobe Music Festival etc. Printre sălile în care a susținut concerte se numără Carnegie Hall din New York, Musashino Hall din Tokio, Concertgebouw Amsterdam, Konzerthaus şi Musikverein din Viena, South Bank și Wigmore Hall din Londra, YMCA din Ierusalim sau Bozar din Bruxelles.

Alexander Zemtsov este unul dintre cei mai versatili muzicieni din generația sa, bucurându-se de recunoaștere internațională în calitate de violist și dirijor.

La vârsta de 23 de ani a fost numit Viola principală a Orchestrei Filarmonicii din Londra.

În 2015, Alexander Zemtsov a fost numit director artistic și dirijor al Orchestrei Simfonice Internaționale Noi (INSO) din Lviv, conferindu-i acestui muzician multinațional german-rus-ucrainean-evreu rolul de „Ambasador al Păcii” în Ucraina, cu scopul de a aduce pacea și unitatea prin muzică. În 2020 a debutat ca dirijor de operă în „Aleko” de Rachmaninov, la Opera Națională Ucraineană din Kiev.

Alexander Zemtsov este membru al programului LEAD!, fiind mentor pentru violă și asistent dirijor al lui Jukka-Pekka Saraste.

Ca solist, violoncelistul Justus Grimm a colaborat cu numeroase orchestre precum English Chamber Orchestra, La Monnaie Symphony Orchestra, London Chamber Orchestra, Staatsorchester Rheinische Philharmonie, Brandenburg Philharmonic Orchestra și Klassische Philharmonie Bonn. Fiind un pasionat al muzicii de cameră, Justus Grimm a înregistrat cu pianistul Florian Wiek sonatele pentru violoncel de Beethoven, Brahms și Șostakovici. Ca interpret de muzică de cameră, a colaborat cu muzicieni precum Abdel Rahman El Bacha, Gérard Caussé, Augustin Dumay, Benoît Fromanger, Stephen Kovacevich, Katia și Marielle Labèque și Christian Poltéra. Începând cu anul 2008, Justus Grimm deține un post de profesor la Conservatorul din Anvers. În cadrul Festivalulului Montepulciano „Cantiere”, Justus a fost numit Artist în Rezidență din 2010.

Andreas Brantelid (foto), născut la Copenhaga, în 1987, și-a făcut debutul ca solist la vârsta de 14 ani, în concertul Elgar, alături de Royal Danish Orchestra din Copenhaga. În prezent Andreas este unul dintre cei mai căutați artiști din Scandinavia, câștigând aprecierea criticii mondiale.

Spectacolele sale recente includ apariții la o serie de orchestre de renume mondial, precum London Philharmonic, BBC Symphony și BBC Philharmonic Orchestras, Tonhalle Orchestre Zurich, Yomiyuri Nippon Symphony, Netherlands Radio Philharmonic, Seattle Symphony, Frankfurt Radio Symphony Orchestra ș.a, dar și toate orchestrele importante din țările nordice.

Printre muzicienii care l-au inspirat și l-au influențat puternic pe Andreas se numără pianistul Bengt Forsberg și violonistul Nils-Erik Sparf, cu care Andreas a interpretat începând cu 2002 în diferite formate de muzică de cameră.

În 2018 a devenit director artistic al Festivalului Internațional de Muzică de Cameră Stavanger. Andreas cântă la un Stradivarius „Boni-Hegar” din 1707, care i-a fost pus la dispoziție prin sprijinul generos al colecționarului de artă norvegian Christen Sveaas.

Diana Ketler și-a început cariera solo la o vârstă fragedă, debutând alături de Orchestra Simfonică Națională Letonă la doar 11 ani. În calitate de pianistă solo, cât și de interpretă de muzică de cameră, a cântat pe scene importante, precum Musikverein, Konzerthaus, Carnegie Hall, Kennedy Centre, Wigmore Hall, Suntory Hall. Participă în mod regulat la festivaluri precum Lucerna, Gstaad, Boswil, Kuhmo Finlanda, Rheingau, Wiener Musikwochen. Diana este membru fondator al Ansamblului Raro, iar alături de Răzvan Popovici este fondatorul platformei culturale SoNoRo, precum și al Festivalului Chiemgauer Musikfrühling din Bavaria. Profesoară la Royal Academy of Music din Londra, a fost numită, în 2016, membră a acestei academii. Din toamna anului 2018 este membră a catedrei de muzică de cameră de la Haute École de Musique din Geneva. Pianista a primit din partea statului leton Great Music Award, cea mai înaltă distincție letonă din domeniul muzical.

Ioan-Dragoș Dimitriu, născut la Brașov în anul 1991, și-a făcut debutul său internațional în 2011 la sala Filarmonicii din Berlin cu concertul numărul 5 „Imperialul“ de Beethoven. În 5 decembrie 2018 a cântat pentru prima oară cu orchestra la Konzerthaus Viena interpretând Rhapsody in Blue de Gershwin. Între 2003 – 2010 a obținut peste 20 de premii I și cinci Mari Premii la concursuri naționale și internaționale de pian, printre care premiul 1 la concursul internațional de muzică din Fundao, Portugalia, între 2003-2007 premiul 1 la olimpiadele naționale și a fost laureat al Eurovision Young Musicians. În 2010 a intrat la Universitatea de Muzică și Arte Dramatice din Viena unde a lucrat sub îndrumarea lui Martin Hughes și pe urmă cu Stefan Arnold. Ca pianist solo sau în ansambluri camerale a obținut peste 25 de premii 1 la concursuri internaționale precum „Pietro Argento“ International Piano Competition în Italia, Cameristi de’ll Alpe Adria Competition în Italia și concursul Casino Austria Rising Stars Award la Viena (alături de saxofonistul sârb Marko Dzomba). În 2019, alături de pianistul Horia Mihail, a fondat Festivalul TAMTAM la Brașov. De asemenea, începând cu martie 2020, cei doi au fondat ScenaVirtualaTAMTAM, prima de acest fel apărută în lume pe perioada pandemiei. Din septembrie 2020, Ioan-Dragoș Dimitriu a fost numit Manager interimar al Filarmonicii din Brașov.

Thorsten Johanns s-a născut în Germania și a început să cânte la clarinet la opt ani. Ca membru al mai multor ansambluri (Quintetto Amadeo, Opera Senza, Zephyr, Saxemble), participă la numeroase festivaluri în Germania, dar și în restul Europei, precum Schleswig-Holstein, Mecklenburg-Vorpommern, Lucerna, Musik-Triennale din la Köln sau Festivalul Tirol, printre altele. În 1998, Johanns a fost numit prim-colaborator al Orchestrei Filarmonice din Essen, iar patru ani mai târziu a ocupat aceeași funcție pe care o are și în prezent, cea de clarinetist principal al Orchestrei Simfonice WDR din Köln. A colaborat cu mai multe orchestre importante, precum filarmonicile din Berlin și München, Orchestra Simfonică NDR din Hamburg, Orchestra Germană Radio și Ansamblul Modern.

Thorsten este primul și singurul clarinetist german care a fost invitat personal de regizorul muzical Alan Gilbert în mai multe rânduri să cânte cu New York Philharmonic Orchestra.

Din septembrie 2015 Thorsten este profesor de clarinet la Academia de Muzică din Weimar și susține masterclass-uri în America și China.

Olivier Darbellay s-a născut la Berna, în Elveția, și a crescut într-o familie de muzicieni. A studiat violoncelul la Conservatorul din Berna cu Patrick Demenga și Peter Hörr, precum și cornul cu Thomas Müller la Berna și Basel. Și-a finalizat studiile de corn cu Bruno Schneider la Freiburg i.Br., absolvind „cu excelență”. Începând cu anul 2000, când a primit premiul „Tribune des Jeunes interprètes” la Lisabona și a fost numit și „Solistul anului 2000” la Concursul Uniunii de Radio Franceze, Olivier este prezent ca solist și muzician de cameră în cele mai prestigioase săli și festivaluri din Europa, America de Nord și Asia.

Olivier Darbellay este specializat la fel de mult în repertoriul istoric interpretat pe instrumente de epocă, precum și în repertoriul contemporan, unde lucrează îndeaproape cu compozitori precum Holliger, Gervasoni, Pauset, Gubler și Darbellay și interpretează în mod regulat premiere mondiale.

În plus față de calitatea de prim-solist cu instrumentul său al orchestrei simfonice din Berna și Kammerorchester Basel, Darbellay este un profesor dedicat, susținând cursuri de masterat și ateliere în întreaga lume. De asemenea, este profesor atât la academia de muzică din Lucerna, cât și din Lausanne.

Site: http://www.sonoro.ro/

Facebook: https://www.facebook.com/festivalulSoNoRo

Instagram: https://www.instagram.com/sonorofestival/

YouTube:   http://bit.ly/SoNoRo_Festival

Înființat în anul 2006, Festivalul SoNoRo a adus muzica de cameră în prim-planul vieţii culturale româneşti şi a inclus scena muzicală românească într-o reţea de festivaluri europene de înaltă ţinută. Pe lângă parteneriate tradiționale cu festivaluri din Italia, Letonia, Germania, Anglia, Israel şi Japonia, SoNoRo a concertat în unele dintre cele mai renumite săli din lume, cum ar fi Wigmore Hall din Londra, Konzerthaus din Viena, YMCA din Ierusalim şi Carnegie Hall din New York.

Platforma culturală SoNoRo include Festivalul SoNoRo (16 ani), SoNoRo-Inteferențe, programul de burse și workshop-uri pentru tineri muzicieni (15 ani), SoNoRo On Tour (12 ani), SoNoRo Arezzo (9 ani), SoNoRo Conac, seria de concerte estivale găzduite de clădiri de patrimoniu din România (9 ani), SoNoRo Musikland, festival dedicat tradițiilor și patrimoniului arhitectural din Transilvania (3 ani).

Participarea publicului este permisă doar în baza Certificatului verde COVID, pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

18
/04
/24

Astăzi, la Sibiu, a avut loc conferința de presă care prezintă programul spectacolelor celei de-a 31-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. În cadrul conferinței, Constantin Chiriac, președintele FITS şi directorul TNRS, a anunțat publicarea programului spectacolelor ediției din acest an și punerea în vânzare a biletelor, începând de mâine, 19 aprilie.

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

17
/04
/24

„Experiențele depresiei” de Sidney J. Blatt este o incursiune în lumea uneia dintre cele mai răspândite boli ale epocii noastre și oferă diverse perspective asupra diferitelor chipuri ale depresiei.

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).