Festivalul Sundance, 100 de filme în premieră mondială
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-sundance-100-de-filme-in-premiera-mondiala/

Dedicat cinema-ului independent, Festivalul Sundance, sărbătoreşte a 30-a ediţie cu o varietate de genuri inedite, de la horror la comedie şi trecând prin drame intimiste, animaţie, documentare şi filme de autor pentru publicul larg, demonstrând o vitalitate regăsită a acestui sector.

Un articol de Petre Ivan|16 ianuarie 2014

Dedicat cinema-ului independent, Festivalul Sundance sărbătoreşte a 30-a ediţie cu o varietate de genuri inedite, de la horror la comedie şi trecând prin drame intimiste, animaţie, documentare şi filme de autor pentru publicul larg, demonstrând o vitalitate regăsită a acestui sector.

Sundance, care debutează astăzi la Park City, o staţiune montană din statul american Utah, şi se va încheia pe 26 ianuarie, a fost înfiinţat în urmă cu 30 de ani de actorul şi regizorul Robert Redford.

Lansat foarte modest, manifestarea a devenit de-a lungul anilor un eveniment inconturnabil pentru regizorii americani şi străini şi a lansat carierele unor cineaşti de renume, precum Quentin Tarantino, Robert Rodriguez, David O. Russell, Paul Thomas Anderson, Steven Soderbergh, Jim Jarmusch şi Darren Aronofsky, informează Mediafax.

Sundance va oferi în acest an festivalierilor – profesionişti din industria cinematografică şi public larg – 121 de lungmetraje, dintre care 100 în premieră mondială, turnate în 37 de ţări.

35 de pelicule luptă pentru trofeu, anul acesta, la Festivalul Sundance

Din această selecţie, 54 sunt filme de debut, iar 35 dintre acestea vor rula în competiţia festivalului.

Mai multe staruri din mediul independent – şi de dincolo de el – se vor afla în acest an pe genericele filmelor din competiţie şi vor defila pe „covoarele albe” din Park City.

Kristen Stewart, eliberată recent de saga „Amurg”, joacă rolul unei femei-gardian din închisoarea Guantanamo în filmul „Camp X-Ray”, în timp ce Anne Hathaway colaborează cu fratele ei muzician în filmul „Song One”.

Philip Seymour Hoffman („God’s Pocket”), Aaron Paul din serialul „Breaking Bad” şi Juliette Lewis („Hellion”), dar şi Mark Ruffalo („Infinitely Polar Bear”) se vor afla şi ei pe afişul festivalului Sundance 2014.

Festivalul Sundance

Philip Seymour Hoffman va fi prezent la Festivalul Sundance 2014, care începe astăzi

Sundance va prezenta, totodată, unul dintre cele mai aşteptate filme independente ale anului, „Boyhood”, de Richard Linklater, turnat cu Ethan Hawke şi Patricia Arquette într-o perioadă de 10 ani şi care prezintă viaţa unei familii şi maturizarea copiilor până la vârsta adultă.

Premieres, o secţiune în afara competiţiei, va include la rândul ei numeroşi actori de prestigiu, precum Michael Fassbender, Keira Knightley, Alfred Molina, Willem Dafoe, Steve Coogan şi Ryan Reynolds, notează Mediafax.

Secţiunea dedicată documentarelor, al doilea ax central al festivalului, va alinia în acest an mai multe titluri despre ravagiile cauzate de internet („Web Junkie”, „Love Child”), filme despre comerciantul rus de arme Viktor Bout („The Notorious Mr. Bout”), despre obezitatea din Statele Unite ale Americii („Fed Up”) şi cele mai recente producţii regizate de „starurile” documentarelor Alex Gibney („Finding Fela”) şi Hubert Sauper („We come as friends”).

Pentru prima dată, festivalul va include şi o secţiune dedicată copiilor, în care se remarcă premiera mondială a versiunii americane a filmului de animaţie francez „Ernest et Célestine”.

Foto cu Festivalul Sundance : Cinemagia

24
/05
/21

Începând cu ultimul weekend al lunii mai, Arhiva Activă lansează un program de recuperare și de promovare critică a cinematografiei românești, în parteneriat cu Arhiva Națională de Filme și cu Cinemateca Română.

20
/05
/21

Filmul „Câmp de maci” (r. Eugen Jebeleanu) a câștigat atât Premiul pentru cel mai bun film în secțiunea Fest Focus a Festivalului Internațional de Film din Belgrad, cât și Premiul pentru cel mai bun film queer (oferit de festivalul Merlinka). De asemenea, și juriul Festivalului D’A Film Barcelona din Spania a recompensat filmul cu cel mai important premiu din secțiunea Talents.

19
/05
/21

Independența Film lansează pe 21 mai în cinematografele deschise din țară „Undine”, o poveste de dragoste modernă inspirată din basme și semnată de Christian Petzold, regizorul german cunoscut publicului din România pentru „Transit” (2018). Paula Beer, protagonista filmului, a câștigat premiului pentru Cea mai bună actriță la Premiile Academiei Europene de Film și la Berlinale 2020 pentru acest rol. Filmul a fost recompensat și cu Premiul FIPRESCI la același festival.

18
/05
/21

Serialul de televiziune cu Matthias Schoenaerts în rolul principal, una dintre cele mai spectaculoase producții cinematografice europene, a început filmările în România Serialul este o producție CANAL+ și Sky Studios realizat de Cattleya (Italia), Atlantique Productions (Franța), în colaborare Odeon Fiction, StudioCanal și Frame Film (România).

17
/05
/21

CRONICĂ DE FILM Cu „Femeia de la fereastră” (2021), proaspăt lansat pe Netflix, regizorul Joe Wright propune un film de suspans care se inspiră din „Rear Window” (1954) al lui Alfred Hitchcock. Însă nu trece de nivelul de pastişă.

17
/05
/21

Așteptarea ia sfârșit! Filmele revin pe marile ecrane de la Cineplexx începând de vineri, 28 mai, în toate cele cinci cinematografe: Băneasa, Titan, Satu-Mare, Sibiu și Târgu-Mureș. Locațiile vor fi pregătite să găzduiască din nou spectatorii și fascinantul univers cinematografic, cu cele mai avansate tehnologii de imagine și sunet.

14
/05
/21

Până la 25 mai, cinci dintre documentarele de scurtmetraj din anii `30-`40 ale lui Jean Mihail, unul din pionierii cinematografiei române, pot fi vizionate gratuit pe platforma Cineclub Sahia Vintage, în cadrul Cineclubului One World Romania.

13
/05
/21

„Acasă” (r. Radu Ciorniciuc), „colectiv” (r. Alexander Nanau), „Ivana cea groaznică” (r. Ivana Mladenovic) și „Tipografic majuscul” (r. Radu Jude) sunt filmele care intră oficial în cursa pentru trofeul Gopo la categoria Cel mai bun film de lungmetraj.