Festivalul Țăndărică Altfel, ediția a II-a
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-tandarica-altfel-editia-a-ii-a/

7 zile, 25 de reprezentaţii, 14 ateliere interactive de creaţie, 7 întâlniri cu specialişti din diferite domenii, o premieră, o lansare de carte, o expoziţie cu ilustraţii din carte, o campanie umanitară. În săptămâna altfel (18-24 aprilie), Teatrul Țăndărică îi invită pe cei mici la un maraton al evenimentelor culturale, sociale şi educative care vor avea loc în cadrul celei de-a doua ediţii a Festivalului Țăndărică Altfel.

Un articol de Petre Ivan|13 aprilie 2016

În prima zi a ediției de anul acesta, care va începe luni 18 aprilie, micii spectatori pot participa de la ora 17.30, la un spectacol-eveniment, în Premieră Națională, OMUL DE ZĂPADĂ CARE VOIA SĂ ÎNTÂLNEASCĂ SOARELE de Matei Vișniec, spectacol care va fi precedat de lansarea cărții ce conține textul spectacolului, dar și de expoziția cu ilustrații din carte, realizate de Andra Bădulescu și apărută la Editura Arthur.

Evenimentele vor avea loc în prezența autorului.

Atelierele din cadrul Festivalul Țăndărică Altfel îi va introduce pe copii în culisele teatrului oferindu-le ocazia să vadă care sunt pașii pe care trebuie să îi urmeze pentru a realiza un spectacol de animație.

Vor vedea cum se strunjește lemnul, cum se sculptează păpușile, cum se confecționează costumele și decorurile dar și cum se mânuiesc marionetele. Vreme de o oră, artiștii Teatrului Țăndărică vor deveni colegii și, de ce nu,  prietenii copiilor care vor păși în lumea magică a creației altfelpăpușerești.

Vor decupa, vor lipi, vor colora, iar în final, vor învăța cum se mânuiesc păpușile create și le vor lua acasă, având pe această cale noi prieteni de joacă. Atelierele au loc în fiecare zi, de la orele 10.00 și 12.00.

Noutatea ediției de anul acesta o reprezintă seriile de întâlniri și sesiuni interactive susținute de specialiști din diferite domenii, întâlniri ce oferă acces copiilor și părinților la informații utile pentru dezvoltarea unui comportament rațional și echilibrat.

Sesiunile interactive abordează teme de interes general, de la însușirea unui comportament preventiv, până la terapia cu animale de companie, au loc în fiecare zi de la ora 12.00 și durează 15 minute, după care se dă startul spectacolului.

De asemenea, prin cadrul Campaniei sociale Împarte din suflet! Donează cărți și jucării!, cei mici vor învăța să-și dezvolte spiritul civic fiind îndrumați să impartă bucurii copiilor nevoiași.

Așadar, până în Vinerea Mare toți cei care vor să aducă un zâmbet pe chipurile copiilor din comunități sărace sunt invitați să doneze cărți şi jucării la sediul din Lahovari al Teatrul Ţăndărică, în intervalul orar 09:30 –  17.00. Beneficiarii acestei campanii sunt aproximativ 60 de copii de vârstă preşcolară (2-7 ani) din județul Călărași. Campania este organizată de Poliția Română și Teatrul Țăndărică.

Foto: Festivalul Țăndărică Altfel – teatrultandarica.ro

18
/10
/13

Astăzi, ora 19.00, spectacolul Leonida Gem Session, adaptare în cădere liberă după Caragiale, regia Gábor Tompa poate fi văzut la prima ediție a festivalului internațional Fest(in) pe Bulevard organizat de Teatrul Nottara.

18
/10
/13

Gala Hop in Pod se va desfășura între 26 octombrie și 1 noiembrie în podul barului La Historia din București (str. Sf. Dumitru nr 3.) Spectacole zilnice, prezentate de actorii câștigători ai Galei Tânărului Actor de anul acesta, încep la ora 21.00.

18
/10
/13

Bazat pe un fapt real care a scandalizat opinia publică din Statele Unite în 2009, când un tânăr de culoare a fost ucis de un polițist alb, Fruitvale Station, lungmetrajul de debut al lui Ryan Coogler a dat lovitura la începutul acestui an.

18
/10
/13

Teodora Stanciu este o figură care ți se lipește de suflet prin farmecul și energia pe care le transmite. Aceeași forță se regăsește și în rolurile pe care le-a avut până acum, indiferent că este vorba despre un one woman show (,,Parfum de viață”) sau despre un rol episodic (,,Casa Zoikăi”).

18
/10
/13

Ieri, 17 octombrie, la ora 18.00, la Librăria Bastilia din Bucureşti (Pţa Romană nr. 5), a avut loc lansarea volumului ,,Când strugurii se prefac în vin'' semnat Ioana Ieronim, apărut de curând la Editura Cartea Românească, şi în ediţie digitală.

17
/10
/13

Ediția din acest an a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara „La Vest de Est / La Est de Vest”, FILTM 2013, va prilejui publicului timișorean nu doar întâlnirea cu nume de primă mărime ale literaturii contemporane, ci și lecturi în premieră.

17
/10
/13

În perioada 28 noiembrie – 1 decembrie, Bucureștiul va găzdui a doua ediție Zilele Filmului Croat. Evenimentul se va desfășura la Cinema Elvira Popescu din cadrul Institutului Francez.

17
/10
/13

Spectacolele „Îngropaţi-mă pe după plintă“, „Lear(a)“, „Căsătoria“ şi „Conul Leonida faţă cu reacţiunea“, cu Mariana Mihuţ, nu vor mai avea loc în cadrul Festivalului Naţional de Teatru (25 octombrie-3 noiembrie), din cauza îmbolnăvirii actriţei.