Festivalul TESZT organizat de Teatrul Maghiar de Stat ”Csiky Gergely” Timișoara, la final
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-teszt-13-organizat-de-teatrul-maghiar-de-stat-csiky-gergely-timisoara-la-final/

După opt zile teatrale intense, a treisprecea ediţie a Festivalului TESZT organizat de Teatrul Maghiar de Stat ”Csiky Gergely” Timişoara s-a încheiat: 25 de spectacole din 12 ţări au fost prezentate în sălile alatului Culturii şi în aer liber, adunând peste 3000 de spectatori din ţară şi din străinătate, profesionişti din domeniul teatrului şi spectatori dornici de reîntâlnirea cu teatrul după pauza cauzată de pandemie.

Un articol de Petre Ivan|2 iunie 2022

Spectacolele remarcabile din Ungaria, Serbia, Croația, Macedonia de Nord, Bosnia și Herțegovina, Slovenia, Bulgaria, Italia, Germania, Franța și România au propus teme mereu actuale în forme artistice diverse, racordate la spectatorul de astăzi – fie că este vorba despre identitate, alienare, război și traumele sale, boală, destin, bătrânețe, sisteme sociale, rezistența omului la furtunile istoriei, subsumate temei centrale a festivalului la această ediție, restaurarea relației teatrupublic/ performer-spectator, teatrul ca motor de reconstrucție comunitară. Spectacolul open-air „Moby Dick” din Italia a adunat sute de timișoreni în Piața Operei, iar producția „încă fără titlu” – cu durata-maraton de 11 ore – a reprezentat un festival teatral în sine. O serie de șase spectacole s-au desfășurat cu acces liber pentru timișoreni. Inedită a fost și invitarea Teatrului Virymo din Dnipro, Ucraina, cu spectacolul „Clasa noastră”, în semn de solidaritate și prietenie cu artiștii afectați de conflictul ruso-ucrainean. Un program distinct al acestei ediții a fost Extensia-TESZT, dedicată teatrului independent. Serile de festival s-au încheiat cu discuții consistente în foaierul teatrului.

O concluzie ce rezultă în mod evident în urma evenimentelor sold-out din TESZT este nevoia stringentă de săli de spectacole mai mari în Timișoara. Organizarea de evenimente de înalt nivel artistic în domeniul artelor spectacolului este în momentul de față îngreunată de lipsa spațiilor echipate corespunzător tehnic care să poată primi câteva sute de spectatori. Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” mulțumește finanțatorilor și partenerilor care au făcut posibilă această ediție: Primăria Municipiului Timișoara, Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, Asociația Proteszt, Asociația Culturală Arte Factum, Asociaţia BastionVárbástya, Muzeul Național de Artă Timișoara, Teatrul Național „Mihai Eminescu”, Opera Națională Română Timișoara, Direcția Județeană pentru Cultură Timiș, Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană 2023, Teatroskop, Institutul Francez Paris, Fornetti.

Ediția a paisprezecea a Festivalului TESZT va avea loc în perioada 22-28 mai 2023.

24
/04
/24

O nouă traducere din opera lui Paul Auster, unul dintre cei mai spectaculoși și inventivi scriitori ai Americii, a cărui operă a fost publicată în mai mult de patruzeci de limbi, a ajuns de curând în librăriile fizice și online din întreaga țară.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

22
/04
/24

460 de ani se împlinesc pe 23 aprilie de la nașterea celui considerat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Multe povești și multe legende au circulat despre el în tot acest timp.

18
/04
/24

Astăzi, la Sibiu, a avut loc conferința de presă care prezintă programul spectacolelor celei de-a 31-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. În cadrul conferinței, Constantin Chiriac, președintele FITS şi directorul TNRS, a anunțat publicarea programului spectacolelor ediției din acest an și punerea în vânzare a biletelor, începând de mâine, 19 aprilie.

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.