Festivalul Unifest continua cu spectacole de teatru, opera si vizite la muzee
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-unifest-continua-cu-spectacole-de-teatru-opera-si-vizite-la-muzee/

Festivalul Unifest organizat de Uniunea Studenţilor din România continuă miercuri cu vizionarea mai multor piese de teatru şi operă, expoziţii, vizite la muzee, dar şi o campanie de donare de sânge. Astfel, studenţii vor putea viziona gratuit spectacolele ”…ESCU” la Teatrul de Comedie, ”Cabina Artistelor” la ARCUB şi ”Madama Butterfly” la Opera Naţională Bucureşti. Tot miercuri, […]

Un articol de Andrada Văsii|14 noiembrie 2012

Festivalul Unifest organizat de Uniunea Studenţilor din România continuă miercuri cu vizionarea mai multor piese de teatru şi operă, expoziţii, vizite la muzee, dar şi o campanie de donare de sânge.

Astfel, studenţii vor putea viziona gratuit spectacolele ”…ESCU” la Teatrul de Comedie, ”Cabina Artistelor” la ARCUB şi ”Madama Butterfly” la Opera Naţională Bucureşti. Tot miercuri, studenţii vor putea dona sânge în Campusul Studenţesc Tei şi vor putea vizita Muzeul Naţional al Literaturii Române, Muzeul Militar Naţional ”Regele Ferdinand I”, Muzeul Naţional al Satului ”Dimitrie Gusti”, Muzeul Naţional ”George Enescu”, Muzeul Naţional de Geologie, Muzeul de Istorie Naturală ”Grigore Antipa”, Muzeul Municipiului Bucureşti, Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţilor Vechi şi Sala de expoziţii ”Gheorghe Focşa” – Muzeul Naţional al Satului ”Dimitrie Gusti”.

Festivalul, ajuns la cea de-a XI-a ediţie, se desfăşoară în acest an, în Timişoara, Arad, Oradea, Baia Mare, Cluj-Napoca, Sibiu, Braşov, Târgu Mureş, Târgu Jiu, Craiova, Târgovişte, Piteşti, Ploieşti, Suceava, Iaşi, Constanţa şi Bucureşti.

Pe parcursul evenimentului studenţii vor putea participa de asemenea şi la întreceri sportive şi dezbaterile publice.

Programul de distribuire a biletelor este de marţi până vineri între orele 16,00 – 19,00, la sediul Uniunii Studenţilor din România, iar cei care doresc să intre în posesia biletelor vor trebui să aibă asupra lor carnetul de student vizat pe anul universitar în curs. USR precizează că intrarea la muzeele din programul „Unifest” se face direct pe baza carnetului de student. Biletele se pot ridica în fiecare zi doar pentru spectacolele din ziua următoare.

Sursa: Agerpres

24
/11
/23

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu deschide magia printr-un program special dedicat întregii familii. Sibiu Magic Show va avea loc anul acesta în perioada 6 – 11 decembrie și reunește în premieră națională artiști din Argentina, Germania, Marea Britanie, Spania și România, într-un program captivant, cu spectacole de magie, iluzionism, baloane de săpun, stand-up comedy, dar și ateliere de magie pentru copii.

24
/11
/23

Teatrul Metropolis prezintă vineri și sâmbătă, 24, respectiv 25 noiembrie, de la ora 19:00, la Sala Mare, spectacolul Corespondențe, după texte de Yann Verburgh, regia Eugen Jebeleanu, scenografia Velica Panduru.

24
/11
/23

Pe Facebook, pe whatsApp, peste tot aruncăm cuvinte în grabă, le scriem în grabă le rostim în grabă. Folosim adesea structuri gramaticale greșite, preluate multe dintre ele din mass-media și propagate cu o viteză uimitoare.

24
/11
/23

“Lacul Lebedelor”, cel mai cunoscut spectacol de balet al tuturor timpurilor, se joacă săptămâna viitoare pe scena Sălii Palatului din București, cu participarea extraordinară a Baletului și Orchestrei Operei Naționale București, avându-i ca invitați pe prim balerinii de talie mondială, Iana Salenko și Marian Walter.