Festivalul Wagner de la Bayreuth, în direct la radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-wagner-de-la-bayreut-in-direct-la-radio/

În perioada 25 iulie – 1 august, Radio România Muzical şi Radio România Cultural transmit în direct şapte spectacole din cadrul Festivalului “Richard Wagner” de la Bayreuth, unul dintre cele mai importante festivaluri de operă din lume şi un punct de referinţă pentru toţi iubitorii muzicii lui Wagner.

Un articol de Petre Ivan|22 iulie 2015

Festivalul Wagner / Seria de transmisiuni directe debutează în 25 iulie cu spectacolul „Tristan și Isolda”, într-o producție dirijată de Christian Thielemann, în regia semnată de Katharina Wagner (stră-strănepoata lui Richard Wagner), a cărei premieră a avut loc în 2012.

Următoarele seri wagneriene includ Tetralogia „Inelul nibelungului”, avându-l la pupitru, ca şi anul trecut, pe Kirill Petrenko, actualul director general al Operei Bavareze din Munchen şi cel care va prelua conducerea Filarmonicii din Berlin, considerată de mulți drept prima orchestră din lume, din 2018, când se încheie mandatul lui Simon Rattle.

În 26 iulie poate fi ascultată opera “Lohengrin” (condusă de francezul Alain Altinoglu), iar în 31 iulie, “Olandezul zburător” (dirijor Axel Kober, directorul Operei Germane din Dusseldorf),

Festivalul de la Bayreuth a fost înfiinţat, în 1876, chiar de Richard Wagner şi se desfăşoară la „Festspielhaus”, clădirea concepută chiar de compozitor pentru a adăposti punerea în scenă a dramelor sale muzicale.

După moartea lui Wagner, festivalul a fost condus de descendenţi direcţi ai lui Richard Wagner şi reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente din viaţa muzicală germană şi internaţională.

Ce spectacole puteţi asculta la radio

Spectacolele transmise în direct între 25 iulie şi 1 august, graţie colaborării cu Uniunea Europeană de Radio, sunt:

25 iulie, orele 16,50-23,25. „Tristan şi Isolda”

cu Stefan Gould, Georg Zeppenfeld, Anja Kampe, Iain Paterson, Christa Mayer, Corul şi Orchestra Festivalului de la Bayreuth, dirijor Christian Thielemann. Comentează Luminiţa Arvunescu. Invitat Dr. Ştefan Poen.

26 iulie 2015, orele 16,50 – 22,55. „Lohengrin”

cu Klaus Florian Vogt, Wilhelm Schwinghammer, Annette Dasch, Jukka Rasilainen, Petra Lang, Samuel Youn,  Corul şi Orchestra Festivalului de la Bayreuth, dirijor Alain Altinoglu. Comentează Anca Ioana Andriescu. Invitat Dr. Ştefan Poen.

 27 iulie 2015, orele 18,50 – 21,30. „Aurul Rinului”

cu Wolfgang Roch, Daniel Schmutzhard, Lothar Odinius, John Daszak, Wilhelm Schwinghammer, Andreas Hörl, Albert Dohmen, Andreas Conrad, Claudia Mahnke, Allison Oakes, Nadine Weissmann, Mirella Hagen, Julia Rutigliano, Anna Lapkovskaja, Orchestra Festivalului de la Bayreuth, dirijor Kirill Petrenko. Comentează Anca Ioana Andriescu.

28 iulie 2015, orele 16,50 – 22,50. „Walkiria”

cu Johan Botha, Kwangchul Youn, Wolfgang Koch, Anja Kampe, Catherine Foster, Claudia Mahnke, Allison Oakes, Dara Hobbs, Nadine Weissmann, Christiane Kohl, Julia Rutigliano, Simone Schröder, Alexandra Petersamer, Orchestra Festivalului de la Bayreuth, dirijor Kirill Petrenko. Comentează Anca Ioana Andriescu. Invitat Cristina Sârbu – muzicolog.

30 iulie 2015, orele 16,50 – 23,05. „Siegfried”

cu Stefan Vinke, Andreas Conrad, Wolfgang Koch, Albert Dohmen, Andreas Hörl, Nadine Weissmann, Catherine Foster, Mirella Hagen, Orchestra Festivalului de la Bayreuth, dirijor Kirill Petrenko. Comentează Luminiţa Arvunescu. Invitat Cristina Sârbu – muzicolog.

31 iulie 2015, orele 18,50 – 21,30. „Olandezul Zburător”

cu Kwangchul Youn, Ricarda Merbeth, Tomislav Muzek, Christa Mayer, Benjamin Bruns, Samuel Youn, Corul şi Orchestra Festivalului de la Bayreuth, dirijor Axel Kober. Comentează Mihaela Soare.

1 august 2015, orele 16,50 – 23,30. „Amurgul Zeilor”

cu Stefan Vinke, Alejandro Marco-Buhrmester, Stephen Milling, Albert Dohmen, Catherine Foster, Allison Oakes, Claudia Mahnke, Anna Lapkovskaja, Christiane Kohl, Mirella Hagen, Julia Rutigliano, Corul şi Orchestra Festivalului de la Bayreuth, dirijor Kirill Petrenko. Comentează Mihaela Soare.

Foto: Festivalul Wagner – bayreuther-festspiele.de

07
/10
/22

Soprana Diana Alexe este un artist cu un foarte frumos și promițător început de carieră. Invitată pentru prima oară în Stagiunea de marți seara, secondată de pianista Raluca Ouatu, artista va evolua pe scena Sălii mici a Ateneului Român, marți, 11 octombrie 2022, la ora 19.00, într-un program de lieduri și arii din operă.

26
/09
/22

A XVII-a ediție a Festivalului Internațional de muzică de cameră SoNoRo, intitulată Orient Express, va avea loc în Cluj-Napoca, în perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2022. Festivalul a început în București, în data de 16 septembrie, și va continua în Cluj cu opt concerte inedite.

21
/09
/22

Cel mai renumit festival de jazz din România a ajuns la a 50-a ediție. Sibiu Jazz Festival reprezintă o întâlnire cu istoria, cu capitole scrise pe note înșirate peste jumătate de secol. În perioada 25-30 octombrie (începând de marți până duminică) jazzul va suna în inima Sibiului, în spațiile deja consacrate și cunoscute precum: Filarmonica de Stat Sibiu, Teatrul Național ‘Radu Stanca’, Biblioteca Județeană ASTRA, Biserica Evanghelică ‘Sfânta Maria’ și Centrul Istoric (parada de jazz).

20
/09
/22

Yasmin Levy, legenda muzicii iudeo-spaniole, revine în decembrie în România după 10 ani de la primul concert. Prima sa apariție artistică în România a avut loc în 2011 în cadrul Festivalului Internațional George Enescu de la București. Artista din Israel va susține un concert pe 11 decembrie la Sala Palatului din Capitală alături de chitaristul său și Orchestra Metropolitană București formată din peste 80 de artiști, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga.

20
/09
/22

Dulce Pontes, regina muzicii fado, revine în România într-un spectacol extraordinar pe 10 decembrie la Sala Palatului din București. Celebra cântăreață portugheză a mai încântat și în 2015 spectatorii români, promițând atunci că va reveni.