Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, în direct la Radio România Cultural
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalului-international-de-teatru-de-la-sibiu-in-direct-la-radio-romania-cultural/

În perioada aceasta, Radio România Cultural va transmite în direct din fosta capitală culturală europeană, unde se desfăşoară unul dintre cele mai importante evenimente teatrale ale anului: Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu.

Un articol de Andrada Văsii|11 Iunie 2013

În perioada aceasta, Radio România Cultural va transmite în direct din fosta capitală culturală europeană, unde se desfăşoară unul dintre cele mai importante evenimente teatrale ale anului: Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu.

Cea de-a XX-a ediţie a festivalului are loc în această perioadă. Peste 2500 de artişti şi invitaţi speciali sunt aşteptaţi să sosească la Sibiu pentru a sărbători ediţia aniversară de 20 de ani. Comisia Europeană a declarat Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu ca „al treilea festival de artele spectacolului ca importanţă din Europa“ după deja celebrele festivaluri de la Edinburgh şi Avignon. Anul acesta Franţa este invitată de onoare.

Emisiuni speciale în direct

Ediţii speciale ale emisiunii Espresso şi Vorba de cultură vor aduce atmosfera acestui eveniment în casele ascultătorilor din toată ţara.

Matinalul dinamic al Radio România Cultural, Espresso nu mai aşteaptă corespondenţe, ci merge direct la locul faptelor ca să descopere, să simtă şi să împărtăşească.

Discuții alături de protagoniștii spectacolelor

Realizatorii Daniela Ivanov şi Radu Croitoru, împreună cu întreaga echipă, vor avea ca invitaţi în zilele de 13 şi 14 iunie, personalităţi ale lumii teatrale internaţionale, vor discuta despre producţiile invitate în festival şi cu protagoniştii acestora, vor transmite ascultătorilor impresii „la cald“ ale modului în care Sibiul, locuitorii şi oaspeţii săi trăiesc un eveniment cultural major.

Reporterii vor aduce cele mai proaspete informaţii de pe teren şi le vor împacheta într-o manieră cât mai atractivă, astfel încât orice ascultător, oriunde s-ar afla, să simtă atmosfera Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, o manifestare cu un loc aparte pe scena teatrală mondială.

Teatrul în direct la radio

În perioada festivalului, la ceasul prânzului, la  „Vorba de cultură“, Ema Stere şi Attila Vizauer invită personalităţi prezente la festival la un ceas de taifas cu scop precis: acela de a descoperi tendinţele lumii teatrale, aşa cum se văd într-o asemenea perioadă de sărbatoare.

De luni până vineri, actori, regizori, coregrafi, critici, vorbesc deschis despre ceea ce le place sau nu la festival, despre cantitatea şi calitatea producţiilor prezente, dezvăluie amănunte de culise picante sau nu. Sunt aşteptaţi la microfon în această săptamână, reputatul critic Alice Georgescu dar şi directorul FITS: Constantin Chiriac.

Foto credit:  Radio România Cultural

04
/10
/18

Filminute, festivalul international de filme de un minut, a început luna aceasta cu filme din 19 țări în competiție pentru titlul Best Filminute. În fiecare an, FILMINUTE prezintă o colecție a celor mai bune filme ultrascurte din lume în nici mai mult nici mai puțin de un minut (www.filminute.com).

04
/10
/18

Artiști de renume internațional, printre care se numără dirijorii  Christian Badea, Paul Nadler, Gerd Schaller, Horia Andreescu, Alexander Walker, Camil Marinescu, alături de mari soliști - celistul Misha Maisky, violoniștii Valeriy Sokolov și David Grimal, pianiștii Khatia Buniatishvili, Elizabeth Sombart, Lukasz Krupinski, Daniel Ciobanu -, vor fi oaspeții Filarmonicii „George Enescu” în stagiunea aniversară 2018-2019.

04
/10
/18

Lungmetrajul de animație realizat în rotoscopie „Teheran Taboo”, o explorare tandră și amuzantă a ipocriziei și contradicțiilor societății islamice va fi proiectat sâmbătă, 6 octombrie, de la 21.00, la Cinema Elvire Popesco, după Ceremonia de Premiere a celei de-a treisprezecea ediții ale Festivalului Internațional de Film de Animație Anim’est. Creepy Animation Night va avea loc vineri,  5 octombrie, de la 23.59

04
/10
/18

„(...) Acum, în Octombrie, la 40 de ani vreau să alerg primul meu maraton. Nu mi-e frică să greșesc, mă bucur când o fac și învăț din asta..! Iubesc teatrul și mă simt norocos că am șansa să fac ce-mi place!” – Marius Manole. Actorul despre care regretatul Radu Beligan spunea că „un astfel de talent apare o dată la 100 de ani” își serbează, astăzi, cea de-a 40-a aniversare.

03
/10
/18

Mircea Cărtărescu, într-un inedit "tablou" surprins de soția sa, scriitoarea Ioana Nicolaie, în Palma de Mallorca, unde autorul romanului "Solenoid" a primit, zilele trecute, Premiul Formentor de las Letras 2018

02
/10
/18

Weekend plin de reușite pentru „Lemonade“, cel mai recent film al regizoarei Ioana Uricaru. După ce în august a fost distins cu premiul pentru cel mai bun regizor la Festivalul de Film de la Sarajevo, Lemonade a luat sâmbătă marele premiu la International Women’s Film Festival of Salé, Maroc, unde a fost prezentat în secțiunea competiției oficiale, alături de alte 11 filme.

02
/10
/18

Cartea „Către un zeu necunoscut” (traducere din limba engleză și note de Ioana Oprica) a fost publicată la editura Polirom, în anul 2018.

02
/10
/18

Inclus anul acesta în selecția Semaine de la Critique la Festivalul de Film de la Cannes, filmul “Femeie în război” / “Woman at war”, cea mai nouă producție a regizorului Benedikt Erlingsson, va rula în cinematografele din țară de vineri, 12 octombrie, distribuit de Transilvania Film.

02
/10
/18

Agenţia de publicitate Papaya Advertising a lansat, ieri, un clip numit “Copiii referendumului”, prin care îndeamnă la boicotarea referendumului pentru redefinirea familiei în Constituţie. Spotul, inspirat din serialul “The Handmaid’s Tale” (“Povestea slujitoarei”), în care este descrisă viaţa din Gilead, un stat condus de un regim totalitar ultra-religios, unde femeile sunt folosite pentru a procrea, s-a viralizat în scurt timp pe rețelele de socializare.

Page 80 of 825« First...102030...7879808182...90100110...Last »