FESTUM PRIMAVERAE (Sărbătoarea primăverii): concert LIVE al Corului Academic Radio, la 81 de ani de activitate!
https://www.ziarulmetropolis.ro/festum-primaverae-sarbatoarea-primaverii-concert-live-al-corului-academic-radio-la-81-de-ani-de-activitate/

În martie 2020, CORUL ACADEMIC RADIO, unul dintre cele mai prestigioase ansambluri de acest gen din România, urma să prezinte un concert aniversar extraordinar: 80 de ani de activitate artistică. Din motive pandemice, evenimentul a fost anulat. Vineri, pe 23 aprilie (de la 19.00), după peste un an de pauză concertistică, ansamblul Radio România revine pe scenă!

Un articol de Petre Ivan|22 aprilie 2021

Concertul sugestiv intitulat ”FESTUM PRIMAVERAE” (”Sărbătoarea primăverii”), ne propune o ”renaștere” muzicală,  într-o seară de muzică transmisă LIVE de pe scena Sălii Radio.

Sub bagheta dirijorului ansamblului, CIPRIAN ȚUȚU, vă veți bucura de un concert ce cuprinde lucrări cu tematică religioasă, din repertoriul românesc și universal. Programul serii reunește compozitori ca Rossini – Quando corpus morietur (din Stabat Mater), Ralph Vaughan Williams – Missa în sol minor, Poulenc – din ciclul coral 4 motets pour un temps de pénitence, Cornelia Tăutu (in memoriam) – Triptic coral religios, Marțian Negrea – Aliluia (din Requiem op.25), Grigore Cudalbu – Festum primaverae (fragment) ș.a.

În ipostază solistică îi veți aprecia pe membrii Corului Academic Radio: Georgiana Simonov – soprană, Grazziela Frangulea – alto, Nicolae Simonov – tenor, Cristian Coandă  – bas, Simona Săndulescu – orgă, Carmen Săndulescu – pian și Liviu Ofițeru – clopot.

Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical – în streaming live pe Internet, pe site-urile www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro, și pe paginile de FACEBOOK Orchestrele și Corurile Radio și Radio România Muzical. 

Fondat în 1940, sub conducerea dirijorului şi compozitorului Ioan Croitoru, Corul Academic Radio are astăzi un repertoriu foarte vast și variat. Creat pentru a susține repertoriului vocal-simfonic al stagiunii de la Sala Radio și al înregistrărilor Radio România, Corul Academic Radio s-a impus în scurt timp ca o formaţie de elită. Concomitent cu asigurarea programelor stagiunilor muzicale de la Sala Radio, Corul Academic Radio asigură efectuarea înregistrărilor pentru discuri şi pentru fondul muzical Radio, promovând valori importante ale creaţiei româneşti, inclusiv prime audiţii, numeroase fiindu-i dedicate.

Corul Academic Radio a participat la turnee în Germania, Spania, Grecia, Cipru, Israel etc., colaborând adesea cu orchestre de renume, sub baghete de prestigiu din ţară şi din străinătate. Participările la Festivalul Internațional ”George Enescu” sau la Festivalul Internațional al Orchestrelor Radio ”RadiRo” au confirmat valoarea ansamblului Radio România. 

Dirijor al Corului Academic Radio din 2016, Ciprian Țuțu a propus o diversificare și o modernizare a repertoriului ansamblului. Născut la Braşov, a absolvit cursurile Facultăţii de Muzică din orașul natal (specializarea Pedagogie Muzicală – dirijat cor academic şi masterat în Stilistică dirijorală).

Din anul 2000, Ciprian Ţuţu este și dirijor al Corului Gheorghe Dima din Braşov. Activitatea sa dirijorală cuprinde manifestări artistice diverse, de la spectacole de operă, până la concerte à cappella, cu acompaniament, precum şi vocal-simfonice, în compania unor importante orchestre din ţară şi străinătate. Ca dirijor al corului mixt Gheorghe Dima a concertat în anul 2005 alături de orchestra Filarmonicii ”Dmitri Șostakovici” din Sankt-Petersburg (în program oratoriul Matthäus Passion de J.S. Bach), iar în anul 2007 a prezentat, alături de Filarmonica din Roma, o lucrare contemporană – oratoriul San Camillo de Lellis de Collafranceschi. 

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro.

22
/12
/23

„Mamma Mia!”, un spectacol de divertisment de calitate marca Musicals.ro, care rivalizează cu marile producții din Occident, o va readuc pe scena Sălii Palatului pe Loredana în rolul principal, Donna Sheridan, alături de alți artiști consacrați, care urmează să fie anunțați în curând.

19
/12
/23

Pe 19 și 20 decembrie, de la ora 19:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, susține spectacolul extraordinar „Pe drumul Crăciunului”, la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București.

19
/12
/23

Crăciunul într-un sat ucrainean este decorul în care se petrece o poveste de dragoste presărată cu elemente fantastice: fierarul satului, Vakula, este nefericit în dragostea ce i-o poartă Oksanei, fiica unui moșier, care îi promite că se va căsători cu el doar dacă îi aduce pantofii auriți ai țarinei. Disperat, fierarul face un pact cu diavolul pentru a îndeplini dorința iubitei.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

11
/12
/23

Pentru 10 zile, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” s-a aflat în Statele Unite ale Americii în cadrul turneului aniversar „Madrigal 60 – The Magic of Winter”, primul pe care artiștii l-au susținut în America după 35 de ani.

07
/12
/23

Electric Castle 2024 sună epic! Cu Massive Attack, Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age ca headliners confirmați, a 10-a ediție a festivalului se anunță cu foarte mult rock și trip hop.

05
/12
/23

„O, ce veste minunată!”, „La Vitleem colo-n jos”, „Bună dimineața la Moș Ajun”, „Have Yourself a Merry Little Christmas” sau „Noël”? Cele mai frumoase și mai îndrăgite colinde românești, dar și cântece internaționale de Crăciun vor răsuna pe scena Sălii Radio în luna decembrie, în cadrul a patru concerte extraordinare.