Fier vechi
https://www.ziarulmetropolis.ro/fier-vechi/

„Planeta Petrila” (din 23 iunie, în cinematografe) este un documentar în egală măsură fantastic şi dureros de adevărat. Tânărul regizor Andrei Dăscălescu a dat – după „Consantin şi Elena” – încă o capodoperă.

Un articol de Andrei Crăciun|22 iunie 2017

Planeta Petrila e o feerie. Un documentar cu mineri care va face săli de cinema pline, în secolul XXI. Aici ne aflăm. Cum am ajuns noi aici?

Ce se întâmplă pe marele ecran? Se întâmplă că Mina Petrila a fost închisă (la sfârșitul lui 2015), dar au existat oameni (aduși în lumină de Ion Barbu, pe care îl știți de caricaturist, deși dumnealui este nu doar un artist, ci un geniu), oameni ziceam, îndeosebi arhitecți, care au luptat pentru a păstra măcar memoria mineritului acolo, în acel sfârșit de Vale.

Ce a făcut Ion Barbu este, pur și simplu, dincolo de cuvinte (chiar și când știi multe cuvinte). Trebuie să vedeți.

El s-a înălțat pe baricadele unui crez cu toată nebunia frumoasă de care e în stare (și e), pentru a mai salva ce mai poate fi salvat din Petrila: amintirea că acolo au trăit și au muncit și au murit mineri.

Am râs în hohote cu Barbu cel din film (cum și cu cel din realitate), fiindcă nu ai cum să nu râzi cu Barbu. E un cavaler al harfei.

Și mai e și minerul Cenușă – un om drept. Da, minerul Cenușă, în fruntea echipei care a scos ultima tonă de cărbune de la Exploatarea Minieră Petrilă, a fost aplaudat până târziu în noapte, în capitala României, la cinematograf, într-o vizionare de gală.

Iar el, Cenușă, a fost, așa cum a remarcat Ion Barbu, primul miner aplaudat sincer în București, de la Mineriadă încoace. Cenușă. Țineți minte numele ăsta.

În Planeta Petrila o să vedeți cum universul – atât de colorat și de liber – din capul lui Barbu a fost pus în slujba Petrilei (care nu e, ca Europa, un continent, ci o lume întreagă – așa cum de mult știa și cel mai mare intelectual român ignorat, I.D. Sîrbu, petrilean și el, sigur că da).

Și o să mai vedeți și opoziția până și la ideea de salvare. De ce? S-ar pierde bani, se știe.

E ceva în imaginile acelei lumi care moare, în valea acelei plângeri, e ceva în lupta don quijotescă a unei mâini de oameni. Și mai e ceva ce nu se spune niciodată în film.

Ceva care explică – totuși – pofta de a rade totul de pe fața pământului. Fierul vechi. Prețul fierului vechi. Patrimoniul industrial al României se vinde la fier vechi. Cine încasează prețul acestei trădări? Nu Barbu, nu Cenușă, și, cu siguranță, nu Petrila.

Mai târziu, când ecourile acestui excepțional documentar vor trece, să vă gândiți la aceste două cuvinte, pe care le las aici în loc de concluzie.

Fier vechi.

Ce a făcut Ion Barbu este, pur și simplu, dincolo de cuvinte (chiar și când știi multe cuvinte). Trebuie să vedeți. El s-a înălțat pe baricadele unui crez cu toată nebunia frumoasă de care e în stare (și e), pentru a mai salva ce mai poate fi salvat din Petrila: amintirea că acolo au trăit și au muncit și au murit mineri.

22
/11
/21

„Titane”, cel mai șocant film al anului, ajunge în cinematografele din România din 3 decembrie, distribuit de Independența Film. Catalogat drept thriller psycho-sexy, „Titane” a stârnit valuri de șoc la Cannes, mai mulți spectatori pierzându-și cunoștința în timpul proiecției.

22
/11
/21

Primele trei filme din seria „Matrix” vor fi difuzate de Warner TV în luna decembrie, în așteptarea celui de-al patrulea lungmetraj, „Renașterea/ Resurrections”, care va fi lansat în preajma Crăciunului.

22
/11
/21

Viaţa grea din Gaza, violenţele asupra palestinienilor din teritoriile ocupate, agresiunile asupra femeilor în lumea arabă sau problema refugiaţilor se numără printre subiectele tratate de o serie de documentare care completează programul ediţiei din acest a Festivalului Filmului Palestinian.

17
/11
/21

Regizat de britanicul Edgar Wright, „Last Night in Soho” (2021) stă pe o idee grozavă. Ia un reflex des întâlnit al multora dintre noi, idealizarea unei anumite perioade, şi îl aruncă în aer cu stil.

10
/11
/21

CRONICĂ DE FILM Mi-e neaşteptat de greu să scriu despre „La civil” (2021), deşi e un film pe care am fost nerăbădător să îl văd. „Waiting for August” (2014), documentarul cu care a debutat Teodora Mihai, regizoare din Belgia, dar de origine română, m-a impresionat când l-am văzut şi încă îi port o amintire puternică.

04
/11
/21

Ce-mi place foarte mult la cinema-ul furios al lui Nadav Lapid este că nu ştii niciodată unde te va duce şi în ce fel te va învălui. Singurul lucru pe care poţi să îl anticipezi este că vei fi surprins. Nu-ţi rămâne decât să te laşi purtat de ideile sale neconvenţionale şi incomode.

01
/11
/21

CRONICĂ DE FILM În „A Hero” (2021), noul său lungmetraj, câştigător ex-aequo al Grand Prix la Cannes, regizorul iranian Asghar Farhadi îşi recâştigă inspiraţia creatoare care l-a consacrat printre marii autori de cinema contemporani.

31
/10
/21

Nu se poate spune că regizorul Gaspar Noé a avut vreodată o viziune luminoasă asupra vieţii. Dimpotrivă – cinema-ul său s-a inspirat întotdeauna din cele mai tulburătoare pulsiuni umane, pe care le-a transformat într-un combustibil extrem de inflamabil. Însă „Vortex”, prezentat anul acesta la Cannes în afara competiţiei, este probabil cel mai întunecat film al său, oricât de ciudat ar suna asta.

30
/10
/21

Întâmplarea a făcut să văd în aceeaşi zi de la „Les Films de Cannes a Bucarest” două titluri din Rusia, ambele incluse în secţiunea Un Certain Regard a ediţiei din acest an a evenimentului de pe Croazetă - „Unclenching the Fists”, de Kira Kovalenko, şi House Arest”, de Aleksei Gherman Jr.

29
/10
/21

CRONICĂ DE FILM În a doua parte a relatărilor despre Festivalul „Les Films de Cannes a Bucarest” vă propunem să descoperiţi filmul câştigător al Premiului Juriului pe Croazetă, fascinantul „Memoria” al thailandezului Apichatpong Weerasethakul.