Fier vechi
https://www.ziarulmetropolis.ro/fier-vechi/

„Planeta Petrila” (din 23 iunie, în cinematografe) este un documentar în egală măsură fantastic şi dureros de adevărat. Tânărul regizor Andrei Dăscălescu a dat – după „Consantin şi Elena” – încă o capodoperă.

Un articol de Andrei Crăciun|22 iunie 2017

Planeta Petrila e o feerie. Un documentar cu mineri care va face săli de cinema pline, în secolul XXI. Aici ne aflăm. Cum am ajuns noi aici?

Ce se întâmplă pe marele ecran? Se întâmplă că Mina Petrila a fost închisă (la sfârșitul lui 2015), dar au existat oameni (aduși în lumină de Ion Barbu, pe care îl știți de caricaturist, deși dumnealui este nu doar un artist, ci un geniu), oameni ziceam, îndeosebi arhitecți, care au luptat pentru a păstra măcar memoria mineritului acolo, în acel sfârșit de Vale.

Ce a făcut Ion Barbu este, pur și simplu, dincolo de cuvinte (chiar și când știi multe cuvinte). Trebuie să vedeți.

El s-a înălțat pe baricadele unui crez cu toată nebunia frumoasă de care e în stare (și e), pentru a mai salva ce mai poate fi salvat din Petrila: amintirea că acolo au trăit și au muncit și au murit mineri.

Am râs în hohote cu Barbu cel din film (cum și cu cel din realitate), fiindcă nu ai cum să nu râzi cu Barbu. E un cavaler al harfei.

Și mai e și minerul Cenușă – un om drept. Da, minerul Cenușă, în fruntea echipei care a scos ultima tonă de cărbune de la Exploatarea Minieră Petrilă, a fost aplaudat până târziu în noapte, în capitala României, la cinematograf, într-o vizionare de gală.

Iar el, Cenușă, a fost, așa cum a remarcat Ion Barbu, primul miner aplaudat sincer în București, de la Mineriadă încoace. Cenușă. Țineți minte numele ăsta.

În Planeta Petrila o să vedeți cum universul – atât de colorat și de liber – din capul lui Barbu a fost pus în slujba Petrilei (care nu e, ca Europa, un continent, ci o lume întreagă – așa cum de mult știa și cel mai mare intelectual român ignorat, I.D. Sîrbu, petrilean și el, sigur că da).

Și o să mai vedeți și opoziția până și la ideea de salvare. De ce? S-ar pierde bani, se știe.

E ceva în imaginile acelei lumi care moare, în valea acelei plângeri, e ceva în lupta don quijotescă a unei mâini de oameni. Și mai e ceva ce nu se spune niciodată în film.

Ceva care explică – totuși – pofta de a rade totul de pe fața pământului. Fierul vechi. Prețul fierului vechi. Patrimoniul industrial al României se vinde la fier vechi. Cine încasează prețul acestei trădări? Nu Barbu, nu Cenușă, și, cu siguranță, nu Petrila.

Mai târziu, când ecourile acestui excepțional documentar vor trece, să vă gândiți la aceste două cuvinte, pe care le las aici în loc de concluzie.

Fier vechi.

Ce a făcut Ion Barbu este, pur și simplu, dincolo de cuvinte (chiar și când știi multe cuvinte). Trebuie să vedeți. El s-a înălțat pe baricadele unui crez cu toată nebunia frumoasă de care e în stare (și e), pentru a mai salva ce mai poate fi salvat din Petrila: amintirea că acolo au trăit și au muncit și au murit mineri.

05
/08
/14

Filmul "Balanţa", de Lucian Pintilie, cu Maia Morgenstern, Răzvan Vasilescu şi Victor Rebengiuc, va fi proiectat, pe 21 august, la Institutul Cultural Român (ICR) din Viena, informează instituţia din capitala austriacă.

05
/08
/14

Echipa care anul acesta va realiza cel mai bun film documentar în cadrul Aristoteles Workshop, atelierul organizat de Dan Nuțu, va primi un premiu în valoare de 2000 de euro, datorită susținerii Farmexim. Compania a susținut atelierul și anul trecut, după ce în perioada 2008-2011, premiul pentru cel mai bun film realizat în cadrul atelierului a fost oferit de Institutul Cultural Român (ICR).

05
/08
/14

Lungmetrajul "Vânătoarea de spioni/ A Most Wanted Man", în care celebrul actor Philip Seymour Hoffman a jucat ultimul său rol principal, va fi proiectat, pe 17 august, în avanpremieră, în închiderea celei de-a 11-a ediţii a Festivalului International de Film Independent Anonimul din Capitală.

04
/08
/14

Într-o noapte de 4 spre 5 august, 1962, murea o actriță care n-are nevoie de nicio prezentare: Marilyn Monroe. În ultimul său interviu, spunea că „adevărata frumuseţe şi feminitatea nu pot fi create artificial şi n-au vârstă”.

02
/08
/14

De pe 8 până pe 23 august, Caravana Filmelor NexT se opreşte în parcuri, pe pajişti, în grădini sau pieţe centrale în opt oraşe din ţară. Spectatorii vor putea viziona în aer liber o parte din cele mai bune scurtmetraje văzute de-a lungul timpului în sălile de cinema în cadrul Festivalului de Film NexT.

02
/08
/14

Nu se întâmplă zilnic să stai într-o cameră luxoasă în hotelul Corinthia din Londra și să ți se aducă pe tavă vedete de la Hollywood, să le întrebi cam ce vrei tu, iar ele chiar să ți se răspundă. Îi aștept pe James Gunn, regizor, Dave Batista, Chris Pratt (Zero Dark Thirty), Vin Diesel (Fast and Furious), Zoe Saldana (Avatar), Karen Gillan, actori.

01
/08
/14

Prezentat în cadrul secțiunii competitive “Un certain regard” la Cannes 2014, cel de-al patrulea lungmetraj regizat de Asia Argento, “Incompresa”/ “Misunderstood”, va fi proiectat în premieră la Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, la București.

01
/08
/14

Moartea celebrului cascador Szobi Cseh i-a îndurerat pe actorii şi regizorii români care au aflat vestea în această dimineaţă. “A fost un artist adevărat, un camarad desăvârşit. Calcula totul exact. A făcut din profesia asta o adevărată artă", a spus Ion Besoiu, despre fostul său coleg.

31
/07
/14

Mai mulţi regizori de la Hollywood, între care Quentin Tarantino, Christopher Nolan şi JJ Abrams, vor să salveze ultima fabrică Kodak, ce produce peliculă pentru filme, informează online.wsj.com.

30
/07
/14

Actriţa Maria Dinulescu a declarat, marţi, la un eveniment organizat la Institutul Cultural Român, că nu şi-a dorit succes şi nu-l doreşte în continuare şi a afirmat că, dacă primeşte o audiţie şi trebuie să lucreze la ea, este ,,cea mai fericită", precizând că trăieşte ,,visul ei american".

29
/07
/14

CRONICĂ DE CARTE. Recent apărut la editura IBU Publishing, volumul „Un studiu al cinematografiei germane”, de Maggie Hoffgen, este o foarte utilă și la îndemână introducere în istoria și variațiile estetice și tematice ale uneia din cele mai spectaculoase și instabile cinematografii, din păcate puțin cunoscută de publicul larg din România.

29
/07
/14

 Evenimentul „Cinema în aer liber” se va desfăşura timp de şase săptămâni în perioada 5 august-14 septembrie, în Parcul Alexandru Ioan Cuza - Insula Pensionarilor (acces din str. Baba Novac), unde vor fi proiectate cele mai bune 12 filme europene şi de autor ale momentului, precum şi o selecţie de filme clasice îndrăgite şi apreciate de publicul cinefil.