Fii parte din povestea FITS 2017!
https://www.ziarulmetropolis.ro/fii-parte-din-povestea-fits-2017/

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, ajuns la a XXIV-a ediţie, s-a creat şi a crescut cu ajutorul comunităţii, al oamenilor care iubesc artele spectacolului sau au învăţat să le iubească fiind spectatori la evenimentele festivalului din sălile de spectacol ori din stradă.

Un articol de Liliana Matei|14 aprilie 2017

Drept urmare, FITS, prin Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, pornește campania „Fii parte din poveste” și oferă un rol într-un spectacol unuia dintre oamenii care fac sau au vrut să facă parte, ca spectator, din povestea a ceea ce se întâmplă la Sibiu în fiecare an. Nu va fi orice spectacol, ci unul care se va juca chiar în timpul ediției din 2017, „Sărbători fericite”, după texte de Neil LaBute, în regia lui Cristian Juncu.

Campania se va derula exclusiv în mediul online și are ca scop identificarea unui actor neprofesionist – nu actor sau student la actorie – care să primească un rol în spectacolul naționalului sibian, pentru reprezentația din cadrul FITS 2017, programată în 12 iunie. Campania a început pe 6 aprilie 2017 și se va derula până la data de 20 aprilie 2017, ora 24:00.

Festivalul pune la dispoziție două texte scrise de Neil LaBute, care pot fi interpretate, la alegere, de către participanți. Acestea, împreună cu regulamentul campaniei, se găsesc aici.

Campania se desfășoară în trei etape. Astfel, în prima etapă, participanții trebuie să se filmeze în timp ce interpretează unul dintre cele două texte puse la dispoziție de festival pentru acest scop. Odată filmat, materialul se va încărca pe Facebook în postare publică, cu tag către pagina FITS și, pentru a ne asigura că se iau în considerare toate înscrierile, link-ul postării trebuie trimis și prin mesaj direct, via pagina oficială de Facebook a festivalului.
Interpretările din materialele trimise de participanţi vor fi analizate de echipa de comunicare a FITS, supervizată de actorii TNRS și, în urma acestui proces, vor fi selectate zece persoane care vor merge în etapa a doua de desfășurare a campaniei.

În a doua parte, care se va derula în perioada 23 – 27 aprilie, cele zece persoane vor fi vizitate de o echipă a festivalului care îi va filma interpretând un al doilea text standard pentru această campanie, pus la dispoziție de către FITS. Filmarea va fi transmisă live, pe Facebook, și se va utiliza pentru realizarea unui clip de final de campanie.

În a treia etapă, câștigătorul va fi desemnat de actorii din distribuția spectacolului „Sărbători fericite”, formată din Adrian Matioc, Ofelia Popii, Cendana Trifan și Marius Turdeanu. Pentru transparență, această etapă va fi filmată și transmisă live.

Fii parte din poveste și la FITS 2017, dintr-o nouă perspectivă!

21
/03
/24

Joi, 28 martie, de la ora 19.00, va avea loc la sediul Teatrului Masca (Bd. Uverturii, nr. 14) a șasea întâlnire din seria dezbaterilor performative moderate de Alex Tocilescu. Tema ediției este „Ăștia o să ne plătească nouă pensia?!”

20
/03
/24

Denisa Nicolae are multe nesiguranțe și incertitudini. Râde zgomotos și plânge cu sughițuri. Iubește. Lumea ei e mare și jucăușă, din când în când o prinde cu tandrețe, să nu fugă, și o face vizibilă, puțin câte puțin.

20
/03
/24

Sue Giles, președintele ASSITEJ, transmite mesajul de Ziua Internațională a Teatrului pentru Copii și Tineret. Scopul acestei campanii este de a facilita accesul la teatru și la spectacole pentru copii și tineri.

19
/03
/24

Nominalizat în acest an la Women's Prize for Fiction, romanul „Cele opt vieți ale unui trickster de-o vârstă cu veacul” de Mirinae Lee, o coreeancă mutată în SUA, spune povestea teribilă a unei femei evadate din Coreea de Nord.

18
/03
/24

Proiectul „Întâlnirile Teatrul azi la Masca” iniţiat de revista Teatrul azi, în parteneriat cu Teatrul Masca din Bucureşti şi cu susţinerea UNITER, continuă seria de discuții profesionale cu a doua masă rotundă dedicată, de această dată, dramaturgiei românești.

18
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie.

15
/03
/24

Cea de-a cincea ediție a Festivalului Filmului Palestinian, organizată de Centrul Cultural Mahmoud Darwish, sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, se va desfășura între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie la Cluj-Napoca, cu o nouă direcție artistică și o prezentare a cinematografiei palestiniene ca un Cinema of Existence.