Filarmonica „George Enescu” aduce un „Omagiu francofoniei”
https://www.ziarulmetropolis.ro/filarmonica-george-enescu-aduce-un-omagiu-francofoniei/

Joi, 6 şi vineri, 7 decembrie 2018, Filarmonica „George Enescu” celebrează legăturile cultural-istorice cu Franţa printr-un „Omagiu francofoniei”, un concert Berlioz, Debussy, Ravel, Lalo, la care solistul invitat va fi celebrul violonist David Grimal, fondator al ansamblului francez „Les Dissonances“.

Un articol de Petre Ivan|4 decembrie 2018

Aceste concerte, dirijate de maestrul Christian Badea, sunt un omagiu adus Franţei și culturii franceze, în anul care marchează 100 de ani de la moartea lui Claude Debussy (1862-1918).

Din anul 1859, când Napoleon al III-lea a sprijinit Unirea Principatelor Române, şi până la Generalul Henri Berthelot, coordonator activ al eforturilor româneşti pe Frontul de Est din Primul Război Mondial, şi Georges Clemenceau, preşedintele francez care la Conferinţa de la Paris a susţinut Marea Unire, Franţa a reprezentat în mod tradiţional un punct esenţial de sprijin politic, dar şi un model cultural pentru România.

„În contextul aniversării Centenarului, la concertele Filarmonicii din 6 și 7 decembrie, contribuţia Franţei la realizarea statului român modern este onorată, printr-o selecţie de lucrări scrise de cei mai cunoscuţi compozitori francezi moderni – Claude Debussy şi Maurice Ravel.

Franța va fi reprezentată nu numai de muzică, ci și de solistul serii, ilustrului violonist David Grimal, care dă dovadă de o aceeaşi uşurinţă atât în repertoriul contemporan, cât şi în cel clasic. Profunda cunoaştere a tuturor epocilor creatoare îi permite lui Grimal o abordare sonoră, estetică şi filosofică personală, unică. E o bucurie să-l avem invitat, în aceste seri, pe scena Ateneului”, apreciază Christian Badea, consilier artistic şi dirijor principal al Filarmonicii „George Enescu”.

Christian Badea

Melomanii îşi amintesc cu placere de prezenţa violonistului David Grimal şi a orchestrei sale, „Les Dissonances“, în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu“, ediţia din 2015. Celebrul violinist a revenit, în 2016, pe scena Ateneului Român, cu o propunere deosebit de ambiţioasă: Integrala sonatelor şi partitelor pentru vioară solo de Johann Sebastian Bach, prezentată în două concerte.

Filarmonica „George Enescu“ 150 „Concertele Centenarului la Ateneu”

„Omagiu francofoniei”

Joi, 6 decembrie 2018
Vineri, 7 decembrie 2018
Ateneul Român, Sala mare, ora 19.00

Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”

Dirijor
CHRISTIAN BADEA

Solist
DAVID GRIMAL

Program

Hector Berlioz
Uvertura Carnavalul roman
Edouard Lalo
Simfonia spaniolă pentru vioară şi orchestră
Claude Debussy
Marea
Maurice Ravel
Bolero
Biletele se pot procura de la Casa de Bilete a Ateneului Român.
Program:Marţi – Vineri, 12:00 – 19:00

Foto: Filarmonica „George Enescu” , DAVID GRIMAL- facebook

29
/07
/15

Ediția jubiliară a Festivalului Internațional de Canto Hariclea Darclée, care marchează împlinirea a 20 de ani de la prima ediție a festivalului, s-a deschis marți seară cu un concert inaugural susținut de soprana Adela Zaharia și basul Bogdan Talos, laureați ai Concursului Darclée, acompaniați la pian de Alexandru Petrovici și se va încheia pe 9 august.

27
/07
/15

Bobbi Kristina Brown, fiica lui Whitney Houston şi a artistului Bobby Brown, a murit, duminică, la vârsta de 22 de ani. Decesul lui Bobbi Brown vine după aproape jumătate de an de când tânăra a fost găsită fără cunoştinţă în cada din sala de baie a vilei sale, incident care a prezentat o serie de similarităţi bizare cu circumstanţele în care a murit mama ei, în anul 2012.

25
/07
/15

Unul dintre cele mai apreciate evenimente culturale de către public, din ultimii trei ani, de la Sibiu, concertul "Simply The Best - Povestea Naiului", a adunat mii de oameni în Piața Mare din centrul istoric al fostei Capitale Culturale Europene.

22
/07
/15

În perioada 25 iulie - 1 august, Radio România Muzical şi Radio România Cultural transmit în direct șapte spectacole din cadrul Festivalului “Richard Wagner” de la Bayreuth, unul dintre cele mai importante festivaluri de operă din lume şi un punct de referinţă pentru toţi iubitorii muzicii lui Wagner.

20
/07
/15

Entuziasm şi urale sunt cuvintele care descriu cel mai bine reacţia publicului la finalul concertului Orchestrei Române de Tineret dirijate de Cristian Mandeal, solistă Oxana Corjos în deschiderea celei de-a 35-a ediții a Săptămânilor muzicale „Gustav Mahler” de la Toblach/Dobbiaco (Italia).

17
/07
/15

La toamnă, Jazz Night Out vine cu trei premiere: trompetistul și revelația Ibrahim Maalouf, pianistul Brad Mehldau într-un trio de neratat, Béla Fleck, americanul care a reinventat banjo-ul, toți trei pentru prima oară la București.

17
/07
/15

Aflat la a treia ediție, master-class-ul cu participare internațională "Muzica la Altitudine" va avea loc între 18 şi 26 iulie 2015 la Poiana Ștampei, în Bucovina, unde tineri muzicieni vor avea oportunitatea de a studia tehnici de instrument şi interpretare împreună cu doi muzicieni de talie internațională, violonistul Ştefan Horvath (Elveția) şi violoncelistul Răzvan Suma (România), solist concertist al Radio România.

17
/07
/15

Institutul Cultural Român de la Viena organizează marţi, 21 iulie, la ora 19.00, proiecţia specială a unor reportaje din seria KulTOUR mit Holender, realizate de postul Servus TV. Evenimentul de la sediul ICR Viena (Argentinierstrasse 39, 1040 Viena) este dedicat lui Ioan Holender, cu ocazia împlinirii vârstei de 80 de ani pe 18 iulie.

16
/07
/15

Joia viitoare (23 iulie 2015) începe cea de a şasea ediţie de PADINA FEST, eveniment creat pentru iubitorii de muzică şi de activităţi sportive montane. În timpul zilei vor avea loc evenimente sportive şi activităţi recreaţionale - Maratonul Bucegilor, căţărări pe stâncă, rapel sau tiroliene, ateliere de aventură, iar serile vor fi dedicate în exclusivitate concertelor.