Filarmonica „George Enescu” aduce un „Omagiu francofoniei”
https://www.ziarulmetropolis.ro/filarmonica-george-enescu-aduce-un-omagiu-francofoniei/

Joi, 6 şi vineri, 7 decembrie 2018, Filarmonica „George Enescu” celebrează legăturile cultural-istorice cu Franţa printr-un „Omagiu francofoniei”, un concert Berlioz, Debussy, Ravel, Lalo, la care solistul invitat va fi celebrul violonist David Grimal, fondator al ansamblului francez „Les Dissonances“.

Un articol de Petre Ivan|4 decembrie 2018

Aceste concerte, dirijate de maestrul Christian Badea, sunt un omagiu adus Franţei și culturii franceze, în anul care marchează 100 de ani de la moartea lui Claude Debussy (1862-1918).

Din anul 1859, când Napoleon al III-lea a sprijinit Unirea Principatelor Române, şi până la Generalul Henri Berthelot, coordonator activ al eforturilor româneşti pe Frontul de Est din Primul Război Mondial, şi Georges Clemenceau, preşedintele francez care la Conferinţa de la Paris a susţinut Marea Unire, Franţa a reprezentat în mod tradiţional un punct esenţial de sprijin politic, dar şi un model cultural pentru România.

„În contextul aniversării Centenarului, la concertele Filarmonicii din 6 și 7 decembrie, contribuţia Franţei la realizarea statului român modern este onorată, printr-o selecţie de lucrări scrise de cei mai cunoscuţi compozitori francezi moderni – Claude Debussy şi Maurice Ravel.

Franța va fi reprezentată nu numai de muzică, ci și de solistul serii, ilustrului violonist David Grimal, care dă dovadă de o aceeaşi uşurinţă atât în repertoriul contemporan, cât şi în cel clasic. Profunda cunoaştere a tuturor epocilor creatoare îi permite lui Grimal o abordare sonoră, estetică şi filosofică personală, unică. E o bucurie să-l avem invitat, în aceste seri, pe scena Ateneului”, apreciază Christian Badea, consilier artistic şi dirijor principal al Filarmonicii „George Enescu”.

Christian Badea

Melomanii îşi amintesc cu placere de prezenţa violonistului David Grimal şi a orchestrei sale, „Les Dissonances“, în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu“, ediţia din 2015. Celebrul violinist a revenit, în 2016, pe scena Ateneului Român, cu o propunere deosebit de ambiţioasă: Integrala sonatelor şi partitelor pentru vioară solo de Johann Sebastian Bach, prezentată în două concerte.

Filarmonica „George Enescu“ 150 „Concertele Centenarului la Ateneu”

„Omagiu francofoniei”

Joi, 6 decembrie 2018
Vineri, 7 decembrie 2018
Ateneul Român, Sala mare, ora 19.00

Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”

Dirijor
CHRISTIAN BADEA

Solist
DAVID GRIMAL

Program

Hector Berlioz
Uvertura Carnavalul roman
Edouard Lalo
Simfonia spaniolă pentru vioară şi orchestră
Claude Debussy
Marea
Maurice Ravel
Bolero
Biletele se pot procura de la Casa de Bilete a Ateneului Român.
Program:Marţi – Vineri, 12:00 – 19:00

Foto: Filarmonica „George Enescu” , DAVID GRIMAL- facebook

19
/09
/22

Filarmonica „George Enescu” anunţă deschiderea noii stagiuni camerale 2022-2023 cu o serie de concerte de excepţie strânse sub egida S#arp Festival, ce va avea loc între 29 septembrie - 2 octombrie 2022, în Sala mare a Ateneului Român.

19
/09
/22

Din 19 septembrie, proiectul “Ascultă 5 minute de muzică clasică” revine în școlile din România. Început în 2014, “Ascultă 5 minute de muzică clasică” este program național în școlile românești, în baza unui protocol semnat între Radio România și Ministerul Educației. În ultimul an școlar, 2021-2022, la acest program au participat peste 250.000 elevi din București și alte 34 județe din țară.

29
/08
/22

Sâmbătă, 10 septembrie 2022, începând cu ora 19.00, la CREART – SALA TEATRELLI din București (Piața Alexandru Lahovari nr. 7), Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură din București, Primăria Municipiului București, prin CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, în parteneriat cu Fundația Regală Margareta a României și Muzeul Național George Enescu și cu susținerea Kaufland România, Floria și Wagner Arte Frumoase și Povești, organizează concertul de deschidere a turneului național FIORI E COLORI.

26
/08
/22

Dimitri’s Bats a lansat piesa „Get Your Fix”, un nou single despre reclame, dragoste și consumerism, de pe viitorul EP al trupei, „Get Your Fix”. Vă invităm să-l cunoașteți mai bine pe Radu Osaciuc, solistul trupei, într-un interviu sub formă de alfabet.

25
/08
/22

Zeci de profesioniști din industria muzicală internațională vin la București în perioada 6-8 septembrie, pentru a întâlni artiști la început de drum, trupe consacrate care își doresc să urce pe scena internațională, dar și pentru a schimba idei cu reprezentanții industriei muzicale locale. Structurat în peste 40 de paneluri, workshopuri, studii de caz, prezentări și sesiuni de Q&A, conferința MMB va aduce în prim plan secretele, dar și subiectele tabu din industria muzicală.