Filarmonica „George Enescu” aduce un „Omagiu francofoniei”
https://www.ziarulmetropolis.ro/filarmonica-george-enescu-aduce-un-omagiu-francofoniei/

Joi, 6 şi vineri, 7 decembrie 2018, Filarmonica „George Enescu” celebrează legăturile cultural-istorice cu Franţa printr-un „Omagiu francofoniei”, un concert Berlioz, Debussy, Ravel, Lalo, la care solistul invitat va fi celebrul violonist David Grimal, fondator al ansamblului francez „Les Dissonances“.

Un articol de Petre Ivan|4 decembrie 2018

Aceste concerte, dirijate de maestrul Christian Badea, sunt un omagiu adus Franţei și culturii franceze, în anul care marchează 100 de ani de la moartea lui Claude Debussy (1862-1918).

Din anul 1859, când Napoleon al III-lea a sprijinit Unirea Principatelor Române, şi până la Generalul Henri Berthelot, coordonator activ al eforturilor româneşti pe Frontul de Est din Primul Război Mondial, şi Georges Clemenceau, preşedintele francez care la Conferinţa de la Paris a susţinut Marea Unire, Franţa a reprezentat în mod tradiţional un punct esenţial de sprijin politic, dar şi un model cultural pentru România.

„În contextul aniversării Centenarului, la concertele Filarmonicii din 6 și 7 decembrie, contribuţia Franţei la realizarea statului român modern este onorată, printr-o selecţie de lucrări scrise de cei mai cunoscuţi compozitori francezi moderni – Claude Debussy şi Maurice Ravel.

Franța va fi reprezentată nu numai de muzică, ci și de solistul serii, ilustrului violonist David Grimal, care dă dovadă de o aceeaşi uşurinţă atât în repertoriul contemporan, cât şi în cel clasic. Profunda cunoaştere a tuturor epocilor creatoare îi permite lui Grimal o abordare sonoră, estetică şi filosofică personală, unică. E o bucurie să-l avem invitat, în aceste seri, pe scena Ateneului”, apreciază Christian Badea, consilier artistic şi dirijor principal al Filarmonicii „George Enescu”.

Christian Badea

Melomanii îşi amintesc cu placere de prezenţa violonistului David Grimal şi a orchestrei sale, „Les Dissonances“, în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu“, ediţia din 2015. Celebrul violinist a revenit, în 2016, pe scena Ateneului Român, cu o propunere deosebit de ambiţioasă: Integrala sonatelor şi partitelor pentru vioară solo de Johann Sebastian Bach, prezentată în două concerte.

Filarmonica „George Enescu“ 150 „Concertele Centenarului la Ateneu”

„Omagiu francofoniei”

Joi, 6 decembrie 2018
Vineri, 7 decembrie 2018
Ateneul Român, Sala mare, ora 19.00

Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”

Dirijor
CHRISTIAN BADEA

Solist
DAVID GRIMAL

Program

Hector Berlioz
Uvertura Carnavalul roman
Edouard Lalo
Simfonia spaniolă pentru vioară şi orchestră
Claude Debussy
Marea
Maurice Ravel
Bolero
Biletele se pot procura de la Casa de Bilete a Ateneului Român.
Program:Marţi – Vineri, 12:00 – 19:00

Foto: Filarmonica „George Enescu” , DAVID GRIMAL- facebook

24
/03
/20

OAMENII MUZICII Unul dintre cei mai importanţi compozitori ai secolului trecut, Béla Bartók s-a născut pe 25 martie 1881 la Sânnicolau Mare (azi în Banat, pe atunci în Imperiul Austro-Ungar). Pianist virtuoz, compozitor inovator, mare culegător și cercetător de folclor, el a redefinit muzica clasică în secolul XX.

20
/03
/20

Primul festival boutique din România, AWAKE, a decis să anuleze cea de-a patra ediţie a evenimentului. Aceasta era programată între 14 şi 16 august 2020, pe spectaculosul domeniu Teleki din Gorneşti, Mureş, cu un line-up impresionant ce propunea ca headlineri artişti precum JP Cooper, Asaf Avidan, White Lies, Dubioza Kolektiv, Viţa de Vie “În Corzi”, Asian Dub Foundation, Dimension, Camo & Krooked. AWAKE va anula toate concertele stabilite pentru ediţia de anul acesta a festivalului.

20
/03
/20

Radio România Cultural sporește semnificativ difuzarea artiștilor români a căror activitate este puternic afectată de epidemia de coronavirus. Începând de astăzi, postul va promova și difuza cu prioritate creații muzicale interpretate de artiștii români, oferind astfel publicului șansa de a se întâlni cu interpreții preferați, în contextul anulării tuturor evenimentelor culturale. Întregul format muzical al postului se va axa preponderent pe muzica sau interpretarea românească.

20
/03
/20

Dat fiind contextul global, echipa #TAMTAMFestival, organizatorul evenimentului cu același nume, decis să își regândească activitatea, aceea de antreprenor cultural, lansând inițiativa #ScenaVirtualaTamTam începand cu 20.03.2020.

18
/03
/20

Organizatorii au făcut anunțul oficial în urmă cu puțin timp: concursul din luna mai, de la Rotterdam, nu se va mai organiza în contextul actualei pandemii COVID-19. În conformitate cu precizările făcute de aceștia, au fost evaluate o multitudine de alternative, însă incertitudinea generată de situația curentă, precum și restricțiile implementate de guvernele țărilor participante au făcut imposibilă continuarea pregătirilor pentru acest eveniment de amploare.

17
/03
/20

”Zilele acestea cuvântul cheie ar trebui să fie solidaritate”, susține filosoful Mihai Șora, în timp ce actrița Maia Morgenstern mărturisește: ”Oamenii trebuie să nu își piardă încrederea, să fie convinși că arta, teatrul, cultura reprezintă un factor esențial al existenței noastre.”

15
/03
/20

Cum deocamdată cam suntem în vacanță forțată acasă, iar printre cele mai interesante plăceri (acum și mereu) sunt muzica și mâncarea, ne-am gândit să îmbinăm aceste două delicii cu povești despre relația dintre câțiva mari compozitori și arta culinară.

07
/03
/20

Bogdan Cotîrță, solistul trupei românești Melting Dice, vorbește, într-un interviu în formă de alfabet, despre: granița dintre vină și zâmbet, dribling și Timișoara, răbdare și oftat, dar, mai ales, despre un cuvânt căruia îi găsiți explicația chiar aici: „smanes“.

Pagina 5 din 149« Prima...34567...102030...Ultima »