Filarmonica „George Enescu” îl aniversează pe maestrul Valentin Gheorghiu, la împlinirea vârstei de 93 de ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/filarmonica-george-enescu-il-aniverseaza-pe-maestrul-valentin-gheorghiu-la-implinirea-varstei-de-93-de-ani/

În conştiinţa publicului, Valentin Gheorghiu, care a devenit solist al Filarmonicii în anul 1950, este pianistul exemplar şi universal. Filarmonica „George Enescu” îl aniversează, în cadrul stagiunii online, la împlinirea a 93 de ani, prin difuzarea de înregistrări ale unor concerte susţinute de maestru, în calitate de solist, la Ateneul Român.

Un articol de Petre Ivan|26 martie 2021

Pentru a onora perstigioasa sa carieră, vineri26 martie 2021, de la ora 19.00, Filarmonica „George Enescu” va transmite Concertul nr. 1, în sol minor, pentru pian și orchestră, op. 25 de Felix Mendelssohn (înregistrare din 27 ianuarie 2006, dirijor Iosif Ion Prunner) și Concertul în re minor pentru două piane și orchestră de Francis Poulenc (înregistrare din 2 iulie 2015, în care Valentin Gheorghiu apare împreună cu soția sa, pianista Roxana Gheorghiu, dirijor Jin Wang).

Concertul nr. 1 pentru pian, op. 25 a fost creat de Felix Mendelssohn în perioada 1831-1832. „Finalul răsună eroic şi avântat, un iureş plin de vitalitate juvenilă, ca multe alte creaţii mendelssohniene”, apreciază muzicologul Petre Codreanu.

Concertul pentru două piane și orchestră  a fost compus de Francis Poulenc în 1932 şi interpretat în acelaşi an de compozitor şi Jacques Février ca solişti, la Veneţia. Despre prima audiţie a Concertului, Poulenc remarca: „ Mărturisesc fără pic de modestie că prima audiţie a fost fără cusur. A fost un succes răsunător, căci lucrarea este plină de veselie şi lipsită de complicaţii.”

 

Stagiune online

Filarmonica „George Enescu” 

26 martie, ora 19.00, Sala mare a Ateneului Român

Medalion Valentin Gheorghiu

Program

Felix Mendelssohn – Concertul nr. 1, în sol minor, pentru pian și orchestră, op. 25

Dirijor: Iosif Ion Prunner

(înregistrare din 27 Ianuarie 2006)

Francis Poulenc – Concertul în re minor pentru două piane și orchestră

Dirijor: Jin Wang

Soliști: Roxana și Valentin Gheorghiu

(înregistrare din 2 iulie 2015)

Înregistrările vor putea fi ascultate pe canalele online ale Filarmonicii „George Enescu“: site (https://www.fge.org.ro/), pe pagina de Facebook (https://www.facebook.com/filarmonica.george.enescu/) și pe canalul YouTube (https://bit.ly/2wMctlw).

Partener media al evenimentului este  Radio România Muzical.

Concertul este transmis, vineri seară, și pe pagina de Facebook a Radio România Muzical (https://www.facebook.com/Radio-Rom%C3%A2nia-Muzical-227784404990 ).

Valentin Gheorghiu s-a născut la Galaţi, la 21 martie 1928. Începe studiul pianului de mic copil. În anul 1934 vine la Bucureşti şi, în urma audierii sale de către pianista Constanţa Erbiceanu şi compozitorul Mihail Jora, este admis la Academia Regală de Muzică şi Artă dramatică din Bucureşti, unde studiază pianul, teoria muzicii şi armonia cu aceşti renumiţi profesori. În anul 1936 debutează cu un recital la Sala Dalles din Bucureşti. În acelaşi an, George Enescu îl ascultă şi intervine personal, prin scrisori adresate forurilor competente precum şi profesorilor Noël Gallon şi Lazare Lévy de la Conservatorul Naţional din Paris, pentru acordarea unei burse de studii la Paris, unde pleacă în anul 1937. Reîntors în ţară, îşi continuă studiile la Academia Regală de Muzică din Bucureşti, absolvind în anul 1947. Debutează la vârsta de 15 ani cu Filarmonica din Bucureşti, sub bagheta lui George Georgescu, în Concertul nr. 1 de Beethoven. Până în anul 1957 nu are permisiunea de a cânta decât în ţările din estul Europei – URSS, Cehoslovacia, Germania de Est, etc. După anul 1957 i se permite să apară şi în Occident, susţinând concerte în toată Europa, SUA, Canada, dar și în Israel, Japonia, etc. A colaborat cu dirijori de prestigiu, precum: Seiji Ozawa, Rafael Kubelik, John Pritchard, Sir Simon Rattle, Kurt Masur, Antal Dorati, George Georgescu, Cristian Mandeal, Charles Dutoit, Constantin Silvestri, Sergiu Comissiona, Georges Prêtre, Eric Leinsdorf, Armin Jordan, Horia Andreescu, Lawrence Foster, Ferdinand Leitner, Karel Ancerl, Iosif Conta, Emil Simon etc. A colaborat cu orchestrele din Dresda, Gewandhaus-Leipzig, Wiener Symphoniker, Orchestra Colonne din Paris, Société de Concerts-Paris, Suisse Romande, Bayerischer Rundfunk, Filarmonica Regală din Stockholm şi Filarmonica Regală din Madrid, orchestrele simfonice din Ierusalim, Baltimore, Houston, etc. A înregistrat pentru casele de discuri His Masters Voice, Deutsche Gramophon, Supraphon, Electrecord. A fost invitat în calitate de membru în juriile celor mai prestigioase concursuri internaţionale de pian: „Beethoven” – Viena, „Ceaikovski” – Moscova, „Reine Elisabeth” – Bruxelles, „Chopin” – Varşovia, „Bach” – Leipzig, „Van Cliburn” – SUA, „M. Long – J. Thibault” – Paris, „Paloma O’Shea” – Santander, „Leeds” – Marea Britanie, „Arthur Rubinstein” – Tel Aviv, „Bayerischer Rundfunk” – München, „Busoni”– Italia, „Maria Callas”– Atena, Geneva etc.

27
/02
/13

Teatrul de Sufragerie prezinta A fost odata primavara… cantec, povesti si ceai cu Maria Raducanu   Povestile se asculta cel mai bine acolo unde e atmosfera calda, confortabila, cu oameni putini si frumosi. Pe 2 Martie la ora 20.00,  Maria Raducanu revine in Sufrageria noastra – o voce de exceptie, cu acorduri suave de chitara, […]

27
/02
/13

Primăvara a venit, a venit şi s-a transformat în cântări de chitară! Pe 8 martie, la orele 20.00, ia pe cineva drag cu tine şi vino la UNTEATRU, să vezi cum înfloresc cântările pe strune. Ţi-am pregătit un concert fără vorbe, povestit de MAXIM BELCIUG la chitară, pe o geană de suflet. A iubi e primăvară! […]

26
/02
/13

Vă comunicăm repertoriul Teatrului Tandarica pentru perioada 28 februarie – 10 martie 2013. Joi, 28 februarie, ora 10.00 FATA BABEI ȘI FATA MOȘNEAGULUI Regia: Daniel Stanciu Scenografia: Daniela Drăgulescu Ilustratia muzicala: Vasile Manta Distributia: Simina Constantin, Alina Teianu, Dora Ortelecan Dumitrescu, Viorel Ionescu, Jou-Jou Drăgan, Geo Dinescu, Marin Fagu Vineri, 1 martie, ora 10.00 ALICE ÎN […]

20
/02
/13

Miercuri, 27 februarie 2013, ora 19.00, sunteţi invitaţi la Sala Radio pentru un adevărat „maraton” BACH reunind trei dintre cele şase concerte brandenburgice – considerate adesea ca cele mai rafinate creaţii ale muzicii baroce – şi Concertul  în do minor pentru violoncel şi orchestră. Dacă în 2012 RĂZVAN SUMA a prezentat publicului din 17 oraşe […]