Filarmonica George Enescu vede viaţa lui Wagner prin ochii personajelor sale
https://www.ziarulmetropolis.ro/filarmonica-george-enescu-interpreteaza-viata-lui-wagner-prin-ochii-personajelor-sale/

Filarmonica „George Enescu” organizează miercuri, 17 aprilie, ora 18.30, o nouă ediţie a spectacolului Confluenţa Artelor prezentat de Cristina Vasiliu.

Un articol de Andrada Văsii|12 aprilie 2013

Filarmonica „George Enescu” organizează miercuri, 17 aprilie, ora 18.30, cu prilejul anului Richard Wagner (200 de ani de la naştere), o nouă ediţie a spectacolului Confluenţa Artelor prezentat de Cristina Vasiliu.

Pornind de la tema Wagner şi personajele sale, spectacole marcante Wagner şi mari interpretări, pe parcursul a trei ediţii dedicate marelui compozitor, publicul spectator va putea afla lucruri inedite despre viaţa şi opera sa.

Acest eveniment special, pus în scenă de Cristina Cotescu, este presărat, pe lângă momentele de istorie prezentate de Cristina Vasiliu şi Eusebiu Ştefănescu, cu intervenţii muzicale ale Orchestrei Colegiului Naţional de Arte „Dinu Lipatti”, dirijor Andrei Ştefan Racu şi ale interpreţilor: Viniciu Moroianu,  Bianca Mărgean, Alexandru Petrovici.

Richard Wagner, prieten cu Friedrich Nietzsche şi protejatul lui Ludovic al II-lea al Bavariei care şi-a ornat un palat cu picturi reprezentând scene din Lohengrin şi Tannhäuser. Tot el este cel care a creat, în anul 1876, la Bayreuth, teatrul templu visat şi proiectat de el. Acest loc a rămas până în zilele noastre idealul wagnerian de operă, căci pentru cunoscutul compozitor german: „limbajul sunetelor este începutul şi sfârşitul celui al cuvintelor, aşa cum sentimentul este începutul şi sfârşitul judecării, mitul – începutul şi sfârşitul istoriei, lirismul – începutul şi sfârşitul poeziei”.

 Info:

Biletele se pot cumpăra de la Casa de bilete a Ateneului Român, str. Esarcu nr. 5.

Program: marţi – vineri: 12.00 – 19.00;

sambătă – duminică: 16:00 – 19:00 (când sunt programate concerte).

Telefon: 021.315.68.75

 

Foto credit: Filarmonica George Enescu

27
/09
/23

Duminică s-a încheiat la București a 26-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu printr-un concert susținut de Orchestra Regală Concertgebouw dirijată de Klaus Mäkelä cu o lucrare enesciană în interpretarea uneia dintre cele mai importante orchestre din lume: Uvertura de concert pe teme populare românești

18
/09
/23

Turneul de concerte silențioase, ascultate în căști, al trupei de rock alternativ EYEDROPS va ajunge la ultima prestație din acest an, pe 20 septembrie, la Kraft Market, București.