FILB 7 / Laureatul Premiului UE pentru Literatura pe anul 2011, lectură publică
https://www.ziarulmetropolis.ro/filb-7-laureatul-premiului-ue-pentru-literatura-pe-anul-2011-lectura-publica/

Astăzi debutează, la Clubul Țăranului din cadrul Muzeului Țăranului Român, cele patru seri de lecturi publice şi dezbateri din cadrul ediţiei cu numărul 7 a Festivalului Internaţional de Literatură de la Bucureşti (FILB), cel mai important proiect independent dedicat literaturii din România.

Un articol de Petre Ivan|3 decembrie 2014

FILB 7 / Immanuel Mifsud, laureatul Premiului UE pentru Literatura pe anul 2011, lectură publică în cadrul Festivalului Internaţional de Literatură de la Bucureşti

  • Festivalul Internațional de Literatură de la București, ediția a VII-a (FILB): 3-6 decembrie 2014.
  • Evenimente din cadrul FILB 7 vor avea loc la: Clubul Țăranului, British Council, Librăria Bastilia și Cărturești (Verona). Intrarea este liberă.
  • FILB este cel mai important festival internațional independent de literatură din România.
  • Pentru prima dată în istoria FILB – o seară dedicată literaturii Science Fiction și Fantasy.

PROGRAMUL SERII:

Miercuri, 3 decembrie, ora 18.00 – Clubul Țăranului
• Deschiderea celei de a VII-a ediții a Festivalului Internațional de Literatură de la București „Re-Writing the Map of Europe”– Bogdan-Alexandru Stănescu, președintele FILB
• Lectură Andrea BAJANI (Italia) – din romanul Ogni Promessa (Einaudi, 2010), fragment tradus din limba italiană de Cerasela Barbone
• Lectură Immanuel MIFSUD (Malta) – din romanul În numele Tatălui (și al Fiului), carte distinsă cu Premiul Uniunii Europene pentru Literatură în 2011; ediția în limba română, apărută în 2014 la Editura Polirom, în traducerea Denisei Duran
• Lectură Mihai RADU (România) – din romanul Sebastian, ceilalți și-un cîine, apărut la Editura Polirom, în 2014
• Lectură M. DUȚESCU (România) – din romanul Uranus Park, apărut la Editura Polirom, în 2014
• Open Talk – moderatoare: Luminița Corneanu
• Dialog cu publicul

INVITAȚII SERII:

filb 7

IMMANUEL MIFSUD

s-a născut în 1967, în oraşul Paola din Malta. Este autorul a 17 cărţi, fiind considerat liderul de generaţie al scriitorilor maltezi contemporani. A început să scrie poezie şi proză la 16 ani, colaborînd totodată cu diverse trupe de teatru experimental. A pus în scenă piese de Cehov, Dario Fo, Max Frisch, Federico García Lorca, David Mamet sau Harold Pinter. Volumul său de proză scurtă Chimie (2005) a stîrnit controverse încă de la apariţie. Retras după publicare şi apărut ulterior la o altă editură, volumul i-a adus autorului acuzații de „pornografie” din partea presei conservatoare de limbă engleză şi a celei de orientare stîngistă.

Mifsud a publicat de asemenea literatură pentru copii – două cărți de povestiri și un volum de cîntece de leagăn. Selecții din poemele sale au fost incluse în antologii importante, precum: New European Poets, The Echoing Years, In Our Own Words: A Generation Defining Itself și The World Record. Este laureat al National Book Award (2002) pentru volumul Sara Sue Sammut’s Strange Stories.

ANDREA BAJANI

s-a născut la Roma, în 1975. Pentru o vreme, familia lui se mută în Cuneo, regiunea Piemont, în nordul Italiei, ca apoi să se stabilească la Torino. În 2002 debutează cu romanul Morto un papa, iar în anul următor îl publică pe cel de-al doilea, Qui non ci sono perdenti. Notorietatea şi-a cîştigat-o însă în 2005, cu cel de-al treilea roman, Cordiali saluti, care descrie condiţiile precare în care lucrează muncitorii italieni. În 2006 foloseşte acelaşi subiect în reportajul Mi spezzo ma non m’impiego, apărut la editura Einaudi.

Urmează romanul Se consideri le colpe (De vei lua aminte la greşeli, Einaudi, 2007; ediția în limba română: Humanitas, 2011), volumul de reportaje Domani niente scuola (2009) şi romanul Ogni promessa (2010). Pentru romanul De vei lua aminte la greşeli a primit Premiul Mondello, Premiul Brancati şi Premiul Recanati în 2008. Pentru Ogni promessa (2010), scriitorul a primit în 2011 Premiul Bagutta. În prezent, Andrea Bajani semnează articole în cotidianele La Stampa, l’Unità, Il Sole 24 Ore, precum şi în revista Lo straniero. De asemenea, colaborează cu Rai Radio 2.

M. DUŢESCU

(n. 1979, Alexandria) este arhitect şi lector la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti. În urma cîştigării concursului organizat de Editura Cartea Românească, publică în 2010 volumul de poezie şi toată bucuria acelor ani trişti – distins ulterior cu premiile naţionale „Iustin Panţa” şi „Mihai Eminescu” pentru debut. În 2014 a publicat volumul de poezii franceza un avantaj (Editura Pandora M) și romanul Uranus Park (Editura Polirom).

MIHAI RADU

are 36 de ani şi a absolvit Facultatea de Filosofie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Este jurnalist la săptămînalul Caţavencii. În anul 2013 a publicat, împreună cu Simona Tache, cartea Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut. Debutează în proză cu romanul Sebastian, ceilalţi şi-un cîine (Editura Polirom, 2014).

Festivalul Internaţional de Literatură Bucureşti (FILB), un proiect iniţiat de Oana Boca, Vasile Ernu şi Bogdan-Alexandru Stănescu, este un eveniment internaţional independent dedicat literaturii, ce poartă amprenta oraşului Bucureşti. FILB a debutat în toamna anului 2008 la Muzeul Ţăranului Român / Clubul Ţăranului şi de atunci are loc anual.

Foto: FILB 7, Immanuel Mifsud  – filb.ro

05
/02
/19

CĂRȚI DE NEOCOLIT Tiparul apare în țara noastră la 1508 dar setea de cunoaștere, de informare a strămoșilor noștri este o realitate confirmată de existența numeroaselor copii ale unui manuscris răspândit în întreaga Europă, cu precădere în Bizanț, și anume ”Alexăndria”.

04
/02
/19

Editura Vellant începe anul cu întrebări însemnate: ce înseamnă să fii bărbat în secolul XXI? „Evoluția bărbatului” este un text echilibrat care are forța să ne schimbe atitudinea față de bărbatul de azi. Cartea lui Grayson Perry contribuie semnificativ la o conversație necesară despre masculinitate.

03
/02
/19

CĂRȚI DE NEOCOLIT. Între capodoperele literaturii române, "Țiganiada" lui Ion Budai Deleanu (1760-1820) ocupă un loc de excepție. Și explicația trebuie căutată nu numai în faptul că țiganii reprezintă o populație alogenă cu care conviețuim de peste 600 de ani, ci și pentru descrierea general umană pe care o conține.

31
/01
/19

Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Filarmonica „George Enescu“, Editura Humanitas şi Asociația ARCCA organizează a doua ediţie a seriei de conferinţe „Despre lumea în care trăim”, un festival de conferinţe şi dialoguri culturale şi ştiinţifice pe teme de actualitate, susţinute de specialişti şi oameni de cultură de prestigiu, care va avea loc la […]

29
/01
/19

După ce a cucerit lumea cu „Citind Lolita în Teheran”, scriitoarea Azar Nafisi a revenit cu „Lucruri nespuse” - o colecție de amintiri care își poartă cititorul în mijlocul evenimentelor din Iranul ultimului secol.

28
/01
/19

La început de an 2019, declarat Anul Cărții în România, vă propunem un top al celor mai bune apariții editoriale ale anului trecut, din zona ficțiune. Ziarul Metropolis a realizat un top al celor mai bune cinci romane publicate în 2018 în România.

27
/01
/19

Și pentru că 27 ianuarie este Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, vă propunem spre lectură „Omul în căutarea sensului vieții” (Editura Vellant), cronica experiențelor îngrozitoare trăite de psihiatrul Viktor Frankl în timpul detenției sale la Auschwitz și în alte lagăre.

25
/01
/19

METROPOLIS SPECIAL. Pe 25 ianuarie 1882 se năștea, la Londra, Virginia Woolf. 137 de ani mai târziu, vă invităm să ne-o amintim răsfoindu-i jurnalul.

Pagina 20 din 107« Prima...10...1819202122...304050...Ultima »