FILB – în mai puţin de o săptămână, în Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/filb-in-mai-putin-de-o-saptamana-in-bucuresti/

În mai puţin de o săptămână, în capitală, va avea loc cea de a VI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură de la Bucureşti (FILB), un proiect independent, iniţiat în 2008, de Oana Boca (manager cultural), alături de scriitorii Bogdan-Alexandru Stănescu şi Vasile Ernu.

Un articol de Andrada Văsii|29 noiembrie 2013

În mai puţin de o săptămână va avea loc cea de a VI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură de la Bucureşti (FILB), un proiect independent, iniţiat în 2008 de Oana Boca (manager cultural), alături de scriitorii Bogdan-Alexandru Stănescu şi Vasile Ernu.

Ediția din acest an prilejuiește iubitorilor de literatură din București întîlnirea cu nume importante ale literaturii contemporane, din Marea Britanie (Sarah Dunant), Israel (Zeruya Shalev, Eyal Megged), Croația (Marinko Koščec, Robert Perišić), Ungaria (Andrea Tompa), Serbia (Srđan Srdić), Jamaica (Kei Miller) și România (Corina Sabău, Marin Mălaicu-Hondrari, Andrei Dósa, Adrian Schiop), într-o serie de evenimente care vor avea loc atât la Clubul Țăranului din cadrul MȚR (în serile de 4, 5 și 6 decembrie), cât și la librăriile Cărturești și Humanitas Cișmigiu (pe 3 decembrie), la Institutul Balassi – Institutul Maghiar din București (pe 5 decembrie) și la Muzeul Național al Literaturii Române (pe 6 decembrie).

„Dacă ne-am propus ceva în legătură cu festivalul nostru «de buzunar», a fost să construim un loc unde scriitorii să se simtă bine. Să se simtă cu adevărat bine, să rețină Bucureștiul ca pe acel oraș unde vrei să revii cu drag.

FILB a fost locul și bucata de timp în care am reușit să facem câteva sute de oameni să vibreze în fata unui scriitor, ceva cu totul și cu totul diferit de o lansare clasică de carte”, a declarat Bogdan-Alexandru Stănescu, președintele FILB.

„Am început ca niște amatori și cred că am reținut din acel amatorism partea bună, adică entuziasmul, lipsa oricărei blazări. Pentru mine, FILB va rămâne un spațiu sacru, o felie din decembrie când văd aceleași chipuri pe care se citește așteptarea. O așteptare care ne obligă pe noi să dăm ce e mai bun. Câteodată ne-a ieșit, iar când nu s-a întâmplat, am fost iertați cu generozitate”, a mai spus Bogdan-Alexandru Stănescu.

Sprijin pentru FILB

Ediția din acest an a Festivalului a fost posibilă cu sprijinul unor oameni și al unor instituții.

FILB a fost unul dintre proiectele care au strâns bani pentru organizare la prima ediție a Swimathon București. În vară, Vasile Ernu (organizator), regizorul Thomas Ciulei și Andra Cărbunaru (Librăria Bastilia) au înotat pentru FILB, reușind să atragă zeci de susținători și banii necesari cumpărării unui bilet de avion.

Citiţi şi: În lipsa sponsorilor, FILB participă prin Vasile Ernu la prima ediţie a Swimathon Bucureşti

Apoi, în lista susținătorilor FILB, cel mai important festival internațional de literatură, independent, din România, s-au înscris o serie de instituții private și publice. Pentru prima dată în istoria sa, FILB a reușit să atragă de partea sa doi sponsori. Casa de avocatură Țuca Zbârcea și Asociații a fost prima instituție care a decis să se implice  în susținea acestei ediții a FILB, devinind astfel primul sponsor oficial al Festivalului.

FILB

Afişul FILB 2013

Și, tot pentru prima dată în istoria sa, FILB a făcut posibil un schimb cultural, prin intermediul unui parteneriat semnat cu Uniunea Scriitorilor din Croația: prozatorii români Radu Pavel Gheo și Răzvan Petrescu au fost invitați la Zagreb, iar scriitorii Robert Perišić și Marinko Koščec vin la FILB 6, cu sprijinul Centrului Național al Cărții din cadrul ICR.

Foto credit: FILB

21
/07
/19

Pe 21 iulie 1899, la Oak Park, Illinois, se năștea Ernest Hemingway. 120 de ani mai târziu, vă propunem să ni-l amintim pe scriitorul de Nobel din mărturiile pe care acesta i le-a lăsat biografului său A.E. Hotchner. Punctul de plecare îl reprezintă Parisul lui Hemingway; aruncăm apoi o privire înspre iubirile, accidentele de avion sau ultimele zile ale acestuia.

17
/07
/19

În aceste vremuri teribile de căldură mare, monșer, am selectat pentru dumneavoastră câteva fragmente din volumul „I.L. Caragiale. Despre lume, artă și neamul românesc”, de Dan C. Mihăilescu (editura Humanitas, 2012), care – bine citite – se constituie într-un adevărat autoportret al lui Nenea Iancu.

08
/07
/19

În anul 2009, istoricul a predat editurii Humanitas un manuscris pe care l-a cerut publicat după moartea sa. Scriitorul avea nouăzeci și trei de ani și a mai trăit încă (aproape) un deceniu. S-a săvârșit în ianuarie 2018, la (aproape) o sută doi ani. Cartea aceea era „Amintiri și povești mai deocheate”.

01
/07
/19

O vizită la muzeu, o rusoaică necunoscută într-o cabină telefonică, un dans cu Vera, fluturi, un vagon de dormit, Lev Tolstoi tolănit într-un șezlong... Bun venit în lumea viselor unuia dintre cei mai mari scriitori din toate timpurile – Vladimir Nabokov!

25
/06
/19

Despre fericire, valori actuale, iubire, compasiune, egoism, educație, ambiții, viață și moarte, cu Tenzin Gyatso, al XIV-lea Dalai Lama, recompensat în 1989 cu Premiul Nobel pentru Pace.

15
/06
/19

Elizabeth Gilbert se întoarce la ficțiune cu o poveste de dragoste aparte, pe fundalul lumii teatrului newyorkez din anii ’40. Spusă într-un ritm alert, din perspectiva unei femei mai în vârstă care privește în urmă la propria tinerețe cu un amestec de bucurie și regret, „Orașul fetelor” explorează teme ca sexualitatea și promiscuitatea feminină, dar și idiosincraziile iubirii adevărate.

12
/06
/19

Vă propunem astăzi un interviu cu un personaj care vine dintr-o zonă culturală mai puțin mediatizată: cultura noastră culinară. Cosmin Dragomir a pus pe picioare editura GastroArt și publică – nici mai mult, nici mai puțin – decât cărți despre istoria bucătăriei noastre.