Filme cu tematici sociale și politice, în secțiunea YOUTH, adresată tinerilor, la KINOdiseea 2019
https://www.ziarulmetropolis.ro/filme-cu-tematici-sociale-si-politice-in-sectiunea-youth-adresata-tinerilor-la-kinodiseea-2019/

Cea de-a XI-a ediţie a Festivalului internaţional de film pentru publicul tânăr va avea loc la Bucureşti, între 8 şi 13 noiembrie, la Cinema Gloria, Cinema Eforie, Teatrul Apollo 111, Happy Cinema şi Muzeul Antipa – Sala Multimedia. Proiecţiile din competiţia KINOdiseea YOUTH vor avea loc la Teatrul Apollo 111, între 9 şi 12 noiembrie.

Un articol de Liliana Matei|3 Noiembrie 2019

Timp de zece ani, KINOdiseea a adus în atenția publicului bucureștean filme în premieră în Europa de Sud-Est sau România, cele mai noi filme pentru copii, apreciate de publicul internațional și de criticii de film din întreaga lume, premiate la festivaluri internaționale precum Berlin sau Sundance, producții cu tematici educative și sociale care nu intră în rețeaua de distribuție clasică.

Anul acesta, secțiunea de lungmetraje pentru adolescenți și cinefili – KINOdiseea YOUTH, aduce în premieră națională 4 filme de lungmetraj și un calup de scurtmetraje, dedicate tinerilor de peste 15 ani:

FLOAT LIKE A BUTTERFLY/ Zboară ca un future (Irlanda – foto sus), 10 noiembrie, ora 19:00, de la producătorii filmelor Once și Sing Street, în regia lui Carmel Winters, film câștigător al premiului FIPRESCI la Festivalul de Film de la Toronto și al Premiului Publicului la Cork IFF.

Sinopsis: Având loc în 1960, această poveste însuflețită despre dragostea de fiică și libertatea personală urmărește parcursul unei nomade irlandeze cu un talent pentru box. Încurajată de la o vârstă fragedă de către afecțiunea tatălui ei pentru Muhammad Ali, Frances (Hazel Doupe) are pasiunea și disciplina necesare pentru a deveni o luptătoare fantastică – asta dacă oamenii din jur și-ar depăși prejudecățile în ceea ce privește genul ei. (14+)

GIANT LITTLE ONES (Canada), 11 noiembrie, ora 19:00, în regia lui Keith Behrmann, film aflat în competiție la Toronto International Film Festival, câștigător al Premiului Publicului și al Dragon Award la Göteborg Film Festival, câștigător al premiului pentru Cel mai bun film pentru adolescenți la Zlin Film Festival.

Sinopsis: Franky Winter (Josh Wiggins) și Ballas Kohl (Darren Mann) au fost cei mai buni prieteni încă din copilărie. Franky și Ballas trăiesc viețile perfecte de adolescenți – asta până la petrecerea aniversară de 17 ani a lui Franky, când cei doi sunt implicați într-un incident neașteptat care le schimbă viețile pentru totdeauna. Giant Little Ones este o poveste emoționantă și intimă despre maturizare, prietenie, descoperirea de sine și forța dragostei fără etichete. (16+)

ROCKS

ROCKS (UK), 10 noiembrie, ora 17:00, în regia lui Sarah Gavron, autoarea filmului Suffragette. Rocks s-a aflat în competiție la Toronto International Film Festival, Busan IFF, BFI London Film Festival, câștigător al SIGNIS Award la San Sebastián IFF.

Sinopsis: Rocks (15) este o adolescentă cu vise mari în ceea ce privește viitorul ei, prietenii ei loiali și un frățior de 7 ani (Emmanuel), adorabil dar neastâmpărat. Lumea ei Rocks se răstoarnă cu susul în jos atunci când revine de la școală și descoperă că mama ei a plecat, lăsându-i niște bani și o scrisoare în care spune că își exprimă regretul. Hotărâtă să rămână lângă fratele ei și să evite ca aceștia să fie luați în custodia statului, Rocks pleacă de acasă și se ascunde. Pe măsură ce traiul devine tot mai anevoios iar secretul ei, tot mai greu de ascuns, Rocks începe să îi îndepărteze de lângă ea pe aceia care o iubesc iar prieteniile ei încep să se fractureze. (15+)

BROKEN MIRRORS/ Oglinzi sparte (Israel), 12 noiembrie, ora 19:00 – în regia lui Aviad Givon, Imri Matalon, câștigător al Premiului Juriului la Festival du Cinéma Israelién de Montréal

Sinopsis: Umbrită de un tată strict, militar, care aplică metode severe de pedeapsă ca formă de disciplină, Ariella (17 ani) comite o greșeală gravă pentru care tatăl ei nu vrea să o tragă la răspundere. Căutând o formă de a se autopedepsi, Ariella pornește într-o călătorie întunecată în care va descoperi un secret din trecutul tatălui ei, lucru care va conduce la o confruntare între cei doi. (16+)

BROKEN MIRRORS

Calupul de scurtmetraje PYXIS va fi proiectat pe 9 noiembrie, la ora 11:00 și reunește cele mai bune scurtmetraje adresate tinerilor de peste 15 ani. Selecția cuprinde filme scurte realizate în Africa de Sud, Rusia, Iran, Australia, România, etc.

O altă secțiune care reprezintă interes pentru tineri este Retrospectiva MARVEL, organizată pentru a-l omagia pe Stan Lee, creatorul personajelor Marvel. La cea de-a XI-a ediție KINOdiseea, fanii îndrăgitei francize vor avea ocazia să urmărească, la Cinemateca Eforie, 4 dintre cele mai apreciate filme din serie – primul film X-MEN (2000), în regia lui Bryan Singer, IRON-MAN (2008), în regia lui Jon Favreau, primul film SPIDER MAN (2002), r. Sam Raimi și THE AVENGERS (2012), r. Joss Whedon.

Mai multe detalii despre filmele din competiție și programul festivalului sunt disponibile aici și aici, iar spotul dedicate secțiunii KINOdiseea Youth poate fi văzut aici.

Biletele la filme pot fi achiziționate de aici.

KINOdiseea este cel mai mare festival de film pentru copii din Europa Centrală și Sud-Est. Festivalul este membru al ECFA – European Children’s Film Association. În cele 10 ediții precedente, festivalul a avut peste 112.000 de participanți.

30
/10
/19

Un film din Coreea de Sud premiat la Cannes, dar și filme experimentale de top, noi expoziții de artă contemporană, rafinamentul muzicii clasice și un roman din literatura scandinavă a momentului – vă prezentăm cinci dintre atracțiile culturale ale lunii noiembrie.

28
/10
/19

Timp de 10 zile, Les Films de Cannes à Bucarest a adus pe marile ecrane, la Cinema PRO, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului, Cinemateca Union, Instituto Cervantes și Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă al României, filme premiate la Cannes, avanpremiere românești, retrospective de autor, Focus Spania și proiecții speciale.

27
/10
/19

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră în România la Les Films de Cannes à Bucarest, după ce a fost la festivalurile de la Busan şi Varşovia, „Cărturan” (2019) este primul film al regizorului Liviu Săndulescu. Un debut care prelungeşte cuminte, fără imaginaţie, estetica realistă a planului-secvenţă şi a cadrului fix.

23
/10
/19

Ce e de făcut în fiecare seară de luni și marți, de la ora 20:00? Se merge la film la Centrul Ceh, desigur. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep în ultima săptămână din octombrie, așa că serile mohorâte de toamnă pot fi petrecute la un film, alături de o bere cehă.

22
/10
/19

Anul acesta, în iulie, s-au împlinit 100 de ani de la nașterea lui Lino Ventura, unul dintre cei mai iubiti actori din ultimele decenii. Angiolino Joseph Pascal Ventura, pe numele său real, a venit pe lume la 14 iulie 1919, la Parma, în Italia și s-a stins din viață într-o zi de 22 octombrie (1987), la Saint-Cloud, în Franța.

22
/10
/19

Am văzut în cadrul festivalului peliculelor de la Cannes la București filmul artistic de cinema „It Must Be Heaven” (câștigător al premiului special al juriului la Cannes în acest an), regizat de palestinianul Elia Suleiman. Cu Elia Suleiman în rolul principal. O scurtă, definitivă recenzie: e superb.

21
/10
/19

Seria invitaţilor de marcă la ediţie a X-a a Les Films de Cannes à Bucarest continuă cu unul dintre cele mai promiţătoare talente ale cinematografiei braziliene: Juliano Dornelles, regizorul filmului „Bacurau”, pe care îl semnează împreună cu Kleber Mendonça Filho, peliculă câștigătoare a Premiului Juriului la Cannes 2019.

18
/10
/19

CRONICĂ DE FILM În documentarul „Jurnalul familiei -escu” (2018), regizorul Șerban Georgescu discută pe un ton jucăuș, ironic, ce (mai) înseamnă a fi român, la 100 de ani de la apariția României moderne, perioadă în care țara a trecut prin multe șocuri și transformări.

18
/10
/19

În Bucureşti, gala de deschidere a Les Films de Cannes à Bucarest este programată vineri, de la ora 19:00 la Cinema PRO, în prezența sărbătoritului ediţiei, Vlad Ivanov şi a cineastului Claude Lelouch.

Page 3 of 25312345...102030...Last »