Filme de colecție, în iulie, la TNT
https://www.ziarulmetropolis.ro/filme-de-colectie-in-iulie-la-tnt/

Programul „Filme alese”, difuzat de TNT în serile de miercuri, va continua în luna iulie cu o colecţie de filme americane de referinţă, producţii nominalizate la Oscar şi apreciate de critici şi de public, care prezintă poveşti mitologice, vorbesc despre caracter şi despre legături de neşters.

Un articol de Liliana Matei|15 iunie 2021

În luna iulie, în fiecare miercuri, după ora 20:00, vor fi difuzate „Wrath of the Titans/ Furia titanilor” (SUA, 2012), „League of Their Own/ Liga feminină de baseball” (SUA, 1992), „The Social Network/ Rețeaua de socializare” (SUA, 2010; foto sus) și „Stand By Me/ Prietenie” (SUA, 1986).

Filmul fantasy „Wrath of the Titans/ Furia titanilor”, regizat de Jonathan Liebesman, va putea fi urmărit pe 7 iulie.

Din distribuție fac parte Sam Worthington, Liam Neeson, Rosamund Pike, Ralph Fiennes, Bill Nighy și Lily James.

După zece ani de la aventurile din filmul „Clash of the Titans/ Înfruntarea titanilor”, Perseu se vede nevoit să înfrunte o lume subterană înșelătoare pentru a-și salva tatăl, Zeus, ținut captiv de fiul său, Ares, și de fratele său, Hades, care a dezlănțuit titanii antici asupra lumii.

Pe 14 iulie, va fi difuzată comedia „A League of Their Own/ Liga feminină de baseball”, cu Geena Davis, Tom Hanks, Lory Petty și Madonna în distribuție.

Filmul regizat de Penny Marshall este povestea ficționalizată a primei ligi feminine de baseball din America, fondată de Philip K. Wrigley, care a existat din 1943 până în 1954.

În centru se află două surori care ajung să facă parte dintr-o echipă și sunt urmărite eforturile lor de a avea succes în ligă în timp ce rivalitatea dintre ele crește.

După două decenii de la lansare, „A League of Their Own” a fost ales pentru conservare de către National Film Registry ca fiind „important din punct de vedere cultural, istoric ori estetic”.

A League of Their Own

Filmul biografic „The Social Network/ Rețeaua de socializare”, regizat de David Fincher, după un scenariu semnat de Aaron Sorkin, va putea fi vizionat pe 21 iulie.

În prim-plan se află tânărul Mark Zuckerberg, student la Harvard care creează un site de socializare ce ulterior avea să devină Facebook. Sunt prezentate dificultățile întâmpinate, procesele cu care s-a confruntat, fiind acuzat de doi gemeni că le-a furat ideea, dar și de co-fondatorul care a fost ulterior înlăturat din companie.

Rolul principal este jucat de Jesse Eisenberg, iar din distribuție fac parte Andrew Garfield, Justin Timberlake și Rooney Mara.

Lungmetrajul a fost recompensat cu trei trofee Oscar, inclusiv pentru scenariul adaptat după cartea din 2009 a lui Ben Mezrich, „The Accidental Billionaires”.

„Stand By Me/ Prietenie”, regizat de Rob Reiner, este un film de referință nu doar pentru adolescenți. Patru prieteni pornesc în căutarea trupului unui băiat ucis, iar în călătoria lor află multe lucruri despre ei înșiși. Este un film despre maturizare, despre legături care nu se uită, care marchează viețile oamenilor.

River Phoenix, Jerry O’Connell, Wil Wheaton și Corey Feldman sunt protagoniștii aventurii, iar din distribuție fac parte Kiefer Sutherland, Richard Dreyfuss și John Cusack.

Lungmetrajul nominalizat la Oscar pentru scenariul bazat pe o nuvelă a lui Stephen King va fi difuzat de TNT pe 28 iulie.

TNT este un post de televiziune care difuzează la calitate HD filme apreciate şi seriale exclusive, originale, cum ar fi: „Ultima Navă”, „Un comportament adecvat”, „Căutări misterioase” şi „4 Blocks”. În plus, TNT oferă o selecție de filme realizate de regizori de top de la Warner Bros. și de la alte studiouri de la Hollywood, garantând o experiență variată și surprinzătoare de divertisment pe tot parcursul zilei. TNT este urmărit în prezent în 101 milioane de case din Statele Unite şi este disponibil în 10 ţări din Europa. TNT este o companie WarnerMedia. Mai multe informații, aici

 

16
/05
/23

Sunt ultimele zile în care te mai poți înscrie la rezidența online New Draft, deschisă tuturor absolvenților facultăților de profil, scenariștilor sau autorilor cu un scenariu de film în faza incipientă. Nu rata șansa de a face parte dintr-un program 100% online, gratuit, și de a avea întâlniri de lucru cu producătorii Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana. Termenul limită de înscriere este 20 mai 2023.

15
/05
/23

F-SIDES Cineclub, sezonul 4, ajunge în luna mai la Timișoara! Alături de alte trei programe pregătite pentru 2023 de organizatoarele proiectului F-SIDES în această ediție, lansată în aprilie la București, cineclubul și-a propus să-i ofere publicului proiecții de film axate pe creațiile a opt regizoare, în tandem cu materiale literare produse de opt scriitoare contemporane din România.

12
/05
/23

”Jeanne du Barry”, filmul regizat de Maïwenn, care joacă alături de Johnny Depp, deschide cea de-a 76-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes (16-27 mai) și ajunge în această toamnă în cinematografele din România, distribuit de Independența Film.

11
/05
/23

9 lungmetraje și 16 scurtmetraje intră în competiția Zilelor Filmului Românesc la TIFF.22. Selecția include câteva dintre cele mai bune filme românești ale anului trecut, dar și producții care vor avea premiera mondială în iunie, la Cluj-Napoca. În cadrul Zilelor Filmului Românesc sunt acordate trei premii: pentru cel mai bun lungmetraj, pentru cel mai bun debut, dar și pentru cel mai bun scurtmetraj.

08
/05
/23

ICR dă startul celei de-a 27-a ediții FFE chiar de Ziua Europei, 9 mai, la Timișoara, Capitala europeană a culturii în 2023. Festivalul va continua în țară la Oravița (Casa de Cultură "George Motoia Craiu"), între 12-14 mai, la Curtea de Argeș (Centrul de Cultură și Arte "George Topîrceanu"), între 18-20 mai, la Botoșani (Cinema Unirea), între 18-21 mai și la Gura Humorului (Casa de Cultură), între 19-21 mai.

28
/04
/23

La invitaţia Cinematecii din Oslo, care va găzdui în perioada 5-14 mai un festival al filmului românesc, ce include şi o retrospectivă dedicată regizorului Cristian Mungiu, am scris un scurt text despre cum arată cinematografia română în prezent.