Filme de la Berlin, Sundance și San Sebastian, la #TIFF2018, distribuite de BadUnicorn
https://www.ziarulmetropolis.ro/filme-de-la-berlin-sundance-%c8%99i-san-sebastian-la-tiff2018-distribuite-de-badunicorn/

La un an de la lansarea primului film în cinematografele din România (”On Body and Soul / Despre trup şi suflet”, r. Ildikó Enyedi), Bad Unicorn revine la TIFF 2018 cu 4 filme.

Un articol de Petre Ivan|15 mai 2018

În avanpremieră în România, publicul TIFF va avea ocazia de a vedea ”Dovlatov”, cel  mai  nou  film  al  lui  Alexey  German  Jr. , filmul premiat cu două trofee la Berlin anul acesta: Ursul de argint pentru contribuție artistică și Premiul Berliner Morgenpost Reader’s Jury. Tot de la Berlinale vine și filmul ”Utoya – 22 iulie / U: July 22” (r. Erik Poppe), cel mai discutat film al acestei ediții a festivalului. ”Vinovatul / The Guilty” (r. Gustav Möller), thrillerul bulversant care a câștigat Premiul publicului la Sundance este selectat în competiția TIFF 2018. În competiția dedicate filmelor românești, ZFR, va rula ”Pororoca” (r. Constantin Popescu), filmul care i-a adus actorului român Bogdan Dumitrache trofeul pentru Cel mai bun actor la San Sebastian.

Dovlatov” este cel mai nou film al lui Alexey German Jr. (Ursul de Argint pentru „Under Electric Clouds”, Leul de Argint pentru „Paper Soldier) care pentru prima dată își îndreaptă camera de filmat asupra orașului său natal, Leningrad (Sankt Petersburg), pentru a ilustra viețile tinerilor scriitori sovietici Serghei Dovlatov și Iosif Brodski și a altor artiști reprimați în anii ’70. „Dovlatov”  urmărește  șase  zile  din  viața  renumitului  scriitor,  Serghei  Dovlatov,  a  cărui  viziune  satirică depășea  constrângerile  Rusiei  Sovietice  din  anii  ’70.  Împreună  cu  poetul  și  prietenul  său,  Iosif  Brodski,  Dovlatov  a  luptat  pentru  menținerea  talentului  și  integrității  sale,  fiind  martor  în  același  timp  la  suprimarea  celorlați  colegi  de  breaslă  de  către  un  sistem  puternic,  de  neclintit,  de  care  nu vor  scăpa  ulterior  odată decât cu  emigrarea  în  Occident.

DOVLATOV

Luni, 28 mai, ora 18,00, Cinema Florin Piersic

Duminică, 30 iunie, ora 14,00, Sapieția

Dovlatov va fi distribuit în cinematografele din românia începând cu 15 iunie

Utoya: 22 iulie / U: July 22” (r. Erik Poppe) a fost, fără îndoială, cel mai discutat și așteptat film din competiția Berlinale 2018. Impresionanta reconstituire a masacrului de pe insula Utøya la 7 ani de la eveniment durează 90 de minute, dintre care 72 filmate într-un plan secvență, exact cât a durat masacrul care a dus la moartea a 69 de tineri. Filmul urmăreşte prin intermediul unui personaj fictiv de 19 ani, Kaja, cele 72 de minute interminabile în cursul cărora extremistul de dreapta (al cărui nume nu este menționat în film, în ciuda mediatizării) a urmărit şi împuşcat pe tinerii panicaţi, prinşi fără scăpare pe insuliţa din apropiere de Oslo.

UTOYA: 22 iulie

Duminică, 27 mai, ora 17,00, Cinema City

Joi, 31 mai, ora 21,30, Casa de Cultură a Studenților

Utoya: 22 iulie / U: July 22” va fi distribuit în cinematografele din România în luna august.

Câștigător al Premiului Publicului la Sundance şi Rotterdam, în avanpremieră în România în competiția TIFF, vine ”Vinovatul / The Guilty”, un film ce ilustrează într-o manieră bulversantă cum cele mai bune intenții se pot tranforma într-o formă de abuz. Debutantul danez Gustav Möller reușește imposibilul, ținîndu-te pe muchia scaunului cu un thriller minimalist filmat în timp real, într-un interior unic, cu un personaj care vorbește nonstop la telefon.

VINOVATUL

Duminică, 27 mai, ora 22,00, Cinema Victoria

Marți, 29 mai, ora 17,30, Cinema Victoria

Vinovatul / The Guilty” va rula în cinematografele din România în toamna acestui an.

Pororoca”, al treilea lungmetraj al lui Constantin Popescu, va putea fi revăzut la TIFF în cadrul competiției Zilele Filmului Riomânesc. Un film despre puterea tăcută a vinovăției” (Ziarul Metropolis), o poveste pe muchie de cuțit despre un tată disperat să-și găsească fiica. Într-un rol principal memorabil, Bogdan Dumitrache, premiat pentru interpretare la Festivalul de la San Sebastian.

POROROCA

Joi, 31 mai, ora 10,00, Urania Palace

Vineri, 1 iunie, ora 21,30, Sapienția

Dovlatov”, ”Utoya – 22 iulie / U: July 22”, ”Vinovatul / The Guilty” și ”Pororoca” sunt distribuite în România de Bad Unicorn.

Filmele sunt distribuite de BAD UNICORN.

10
/07
/23

Un cineconcert, cel puţin 30 de filme, întâlniri cu peste 20 de invitaţi din ţară şi străinătate, dezbateri, ateliere, o expoziţie aniversară şi o lansare de carte fac parte din programul ediţiei a zecea a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc între 12 şi 16 iulie la Timişoara, Capitală Europeană a Culturii.

05
/07
/23

Cea de-a XX-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL va avea loc în perioada 14-20 august 2023, la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării). Și anul acesta, programul festivalului cuprinde două competiții de scurtmetraje, românești și internaționale, și proiecții de film de lungmetraj însoțite de întâlniri și dialoguri între cineaști și public. 

05
/07
/23

Între 22 și 29 iulie, la 2 Mai se desfășoară a treia ediție a Festivalului de Teatru și Film „Șerban Ionescu”. De la concerte și proiecții de film în aer liber și până la spectacole de teatru, expoziții, dialoguri cu artiști și show-uri de stand-up și improvizație, programul din 2023 cuprinde peste 50 de evenimente culturale cu intrare gratuită.

25
/06
/23

Luna iulie aduce în cinematografele din România trei filme de festival care merită atenţie: "În bătaia focului", al germanului Christian Petzold, "Mi-e silă de mine", al norvegianului Kristoffer Borgli, şi "Falcon Lake", al canadienei Charlotte Le Bon.

23
/06
/23

KINOdiseea, cel mai mare festival internațional de film pentru publicul tânăr (copii și adolescenți) din Europa de Sud-Est revine cu o nouă ediţie ALTFEL, între 23 și 25 iunie, la Prăjitoria Buimac din București și Cinema Unirea din Botoșani

21
/06
/23

A zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara va celebra cinematografia norvegiană printr-un focus organizat în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Film de la Bergen (BIFF). Secţiunea va cuprinde un cineconcert cu o capodoperă a cinematografiei mute, o serie de filme recente şi clasice, precum şi întâlniri cu cineaşti şi experţi norvegieni.