Filme de Radu Muntean, Adina Pintilie, Florin Șerban, în avanpremieră la Les Films de Cannes à Bucarest
https://www.ziarulmetropolis.ro/filme-de-radu-muntean-adina-pintilie-florin-serban-in-avanpremiera-la-les-films-de-cannes-a-bucarest/

Ediţia a 9-a a Les Films de Cannes à Bucarest prezintă şi în acest an avanpremierele româneşti ale toamnei, filme care au fost premiate la Berlin, Locarno sau Sarajevo iar acum urmează să îşi înceapă aventura pe ecranele româneşti.

Un articol de Petre Ivan|11 octombrie 2018

Les Films de Cannes à Bucarestîși propune să sprijine concret, începând cu această ediție, distribuția de film românesc sau în limba românăprin acordarea unui suport de distribuție în valoare de 5000 de euro. Sprijinul este oferit de către DACIN SARA și Asociația Cinemascopși va fi acordat distribuitorului filmului.

Filmul câștigător va fi ales de către public – care este invitat să-și exprime preferințele prin vot, la finalul proiecțiilor. Câștigătorul va fi anunțat în cadrul ceremoniei de închidere a festivalului, duminică 28 octombrie, de la ora 18:00, la Cinema PRO.

În secțiunea Avanpremierele Toamnei au fost incluse opt titluri, dintre care va fi ales filmul câștigător. Proiecțiile vor avea loc în prezența regizorilor filmelor și a unormembri ai echipelor de filmare, care vor rămâne la final pentru discuții cu publicul.

Un om la locul lui, primul film al regizorului Hadrian Marcu, este și prima proiecție din această secțiune. El va putea fi văzut

Alice T

sâmbătă, 20 octombrie, la Cinema Muzeul Țăranului, de la ora 16.00. Un om la locul lui spune povestea lui Petru, inginer într-o companie multinațională, care se pregătește să se căsătorească cu iubita sa. Lucrurile iau o turnură neașteptată atunci când amanta lui Petru suferă un accident grav de muncă. În rolurile principale îi regăsim pe Bogdan Dumitrache, Ada Galeș, Mădălina Constantin și Adrian Titieni.

Alice T, cel mai recent film regizat de Radu Muntean (Marți, după Crăciun – 2010, Un etaj mai jos – 2015), o co-producție România-Franța-Suedia, va putea fi văzut duminică, 21 octombrie, la Cinema Muzeul Țăranului, de la ora 19:30.Filmul o are ca protagonistă pe tânăra Andra Guți, în rolulunei fete de 17 ani cu o adolescență complicată – rol pentru care actrița a câștigat premiul pentru interpretare la Festivalul de Film de la Locarno.

Beautiful Corruption

Luni, 22 octombrie, de la ora 20:30, publicul va avea ocazia să descopere Beautiful Corruption, o producție Republica Moldova, debutul tânărului regizor Eugen Damaschin. Filmul este un amalgam de istorii bazate pe fapte reale, concentrate într-un singur erou care, în goana după dreptate, recurge la metode nu tocmai legale. Din distribuție fac parte Valeriu Andriuță (Donbass, de Serghei Loznitsa, După Dealuri, de Cristian Mungiu)și Igor Babiac (La limita de jos a cerului, de Igor Cobileanski).

Distanta dintre mine si mine

Distanța dintre mine și mine, primul lungmetraj semnatde Mona Nicoară după documentarul Școala noastră, se va vedea marți, 23 octombrie, de la ora 20:00, la Cinema Muzeul Țăranului. Filmul o are în centru pe Nina Cassian, poetă avangardistă, compozitoare și graficiană,a cărei viață a fost o luptă între estetică și etică. Prin cruntele realități ale fascismului, comunismului și exilului în capitalism, cea mai fascinantă femeie din literatura română și-a păstrat libertatea interioară și credința copilărească într-un basm utopic.

Miercuri, 24 octombrie, de la ora 20:00, la Cinema Muzeul Țăranului va fi proiectat Lemonade, filmul de debut al Ioanei Uricariu care a avut premiera în acest an la Berlinală și pentru care realizatoarea a câștigat premiul pentru regie la Festivalul de Film de la Sarajevo.

Dragoste 1. Câine

Lemonade spune povestea Marei, o soră medicală din România care se vede nevoită să-și tempereze proiecțiile despre visul american – odată ajunsă la fața locului. Filmat preponderent înAmerica de Nord, Lemonade, „un film dramatic cu accente de thriller”, o are ca protagonistă pe Mălina Manovici și a fost selectat în peste 25 de festivaluri și achiziționat spre distribuție în 12 teritorii.

Joi, 25 octombrie, de la ora 20:00, va fi proiectat cel mai recent filmregizat de Florin Șerban (Eu când vreau să fluier, fluier, câștigător al unui Urs de Argint la Berlin, în 2010). Dragoste 1: Câine, este o poveste care se petrece în Transilvania, undeva în munți. Într-o dimineață, Simion găsește în pădure o femeie bătută. La început, încearcă să afle cine a bătut-o. Apoi, încearcă să o iubească. Filmul este prima parte a Trilogiei Dragostei și îi are pe Valeriu Andriuță și pe Cosmina Stratan în rolurile principale.

Touch Me Not, debutul Adinei Pintilie, câștigător al Ursului de Aur la Berlin, va fi proiectat duminică, în Ziua de Aur a Les

My Life Rehearsed in One Leg

Films de Cannes à Bucarest, de la ora 13:30, la Cinema PRO. Filmulvorbește despre nevoia de contact uman și teama de intimitate, despre cum putem iubi fără să ne pierdem pe noi înșine. Laura, Tomas şi Christian pornesc într-o aventură terapeutică de combatere a mecanismelor de autoapărare și înfruntare a tabuurilor.

În cadrul secțiunii Avanpremierele Toamnei are loc și proiecția în premierăîn festival a unui film 3D – My Life Rehearsed in One Leg, regizat de Bogdan Mustață.Filmul va fi arătat publicului în sala de proiecție dela CINETic(Str. Tudor Arghezi, nr. 3b – Centrul Internațional de Cercetare și Educație în Tehnologii Inovativ Creative -CINETic- este un departament de cercetare înființat în cadrul UNATC). Filmul va rula de două ori pe zi în weekend, începând de sâmbătă 20 octombrie, și în fiecare seară în zilele săptămânii– dat fiind faptul că sala poate primi doar 12 spectatori.Regizorul va fi prezent la proiecții.

Bogdan Mustață a debutat cu scurtmetrajul O zi bună de plajă, câștigătorul Ursului de Aur la Berlin, în 2008. My Life Rehearsed in One Leg este al doilea său lungmetraj, la care Bogdan Mustață semnează și scenariul. Filmul spune povestea unui cuplu care se reunește după mai multe luni petrecute în spitale diferite în urma unui accident de mașină. În film îi regăsim pe Ela Ionescu (La Limita de jos a cerului, de Igor Cobileanski) și Bogdan Albulescu (Ilegitim, de Adrian Sitaru). „My Life Rehearsed in One Leg este încă un exemplu că cinematografia română se diversifică spre forme dintre cele mai imprevizibile şi radicale, care se îndepărtează de naturalismul actoricesc şi de realismul social dominante până acum”, citim pe Ziarul Metropolis

Un alt eveniment în premieră pentru festival este și proiecția unui film de televiziune. Vineri, 26 octombrie, de la ora 21:00, la Cinema Muzeul Țăranuluise va vedeaprimul episod din serialul Hackerville, în prezența echipei filmului.

 Hackerville este primul serial original realizat de HBO Romania și este regizat deIgor Cobileanki și Anca Miruna Lăzărescu, care vor fi prezenți la proiecție pentru o discuție cu publicul la final. Intrarea este liberă.

Sâmbată, 27 octombrie, iubitorii de scurtmetraj vor avea ocazia să urmărească patru dintre cele mai interesante filme scurte ale anului, proiectate în prezența autorilor și urmate de discuții cu aceștia: Albastru și roșu, în proporții egale, de Georgiana Moldoveanu, film care a avut premiera anul acesta la Cannes, în secțiunea Cinefondation, Cu unul în plus, de Valeriu Andriuță, Totul e foarte departe, de Emanuel Pârvu și Pescărușul, de Maria Popistașu și Alexandru Baciu. Proiecția va avea loc la Cinemateca Union, începând cu ora 18:00. Intrarea este liberă.

Biletele și rezervările, inclusiv cele pentru proiecțiile cu intrare liberă, sunt disponibile online prin Eventbook.ro și la casele de bilete ale cinematografelor.

Foto: Films de Cannes – facebook

23
/07
/15

Weekendul acesta toate drumurile duc spre Grădina Botanică, cea mai accesibilă destinație urbană de vacanță. Marele Picnic ShortsUP prinde viață la a 2-a ediție cu două seri de film, muzică și relaxare pe insula de evadare preferată a cinefililor. Startul se dă la ora 18.00 iar filmele încep de la 21.30, respectiv 22.00 în seara de sâmbătă. 

22
/07
/15

Toamna acesta se lansează pe marile ecrane cel mai recent film al prolificului regizor chilian Patricio Guzmán. The Pearl Button, filmul premiat cu Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu în 2015 prezintă o poveste despre relația milenară a omului cu apa și despre căile misterioase prin care apa ne pune în legătură cu universul.

21
/07
/15

Videoclipul noului single al trupei Voltaj, intitulat "Din toată inima", include imagini cu locuri spectaculoase din România şi secvenţe dintr-un documentar de promovare a ţării prin sporturi extreme şi acrobaţie, "Transylvania Dragon", realizat de regizorul Sabin Dorohoi.

21
/07
/15

Privim întotdeauna spre Vestul Europei pentru repere, inclusiv filmice. Însă vecinătatea pe nedrept ignorată poate oferi surprize plăcute. Aşa cum o face mica cinematografie maghiară a momentului, diversă tematic şi cu cineaşti îndrăzneţi stilistic, care nu sunt prizonieri ai realismului pur.

21
/07
/15

Robin Williams, unul dintre cei mai populari şi apreciaţi actori de comedie din ultimele decenii, ar fi împlinit, astăzi, 64 de ani. Chinuit de depresie, actorul s-a sinucis în august 2014 în locuinţa sa din Tibourn, în apropiere de San Francisco.

20
/07
/15

Actorul Alexandru Papadopol joacă rolul principal în lungmetrajul românesc, "Acasă la tata", un film nou, în regia lui Andrei Cohn, apreciat de critici de specialitate și de public. Filmul  a avut avanpremiera în luna mai, când a rulat în deschiderea celei de-a 19-a ediţii a Festivalului Filmului European (FFE).

20
/07
/15

„Întoarcere în Havana,” în regia lui Laurent Cantet (premiat în 2008 cu Palme d'Or pentru Entre les Murs) va avea premiera în România pe 14 august. Filmul este distribuit în cinematografele autohtone de Independenţa Film.

16
/07
/15

De la idee până la un scenariu terminat e cale lungă, apoi urmează încă un drum, de la prima variantă până la cea finală. Atelierul de scenaristică „Play” te însoțește de la idee până la primul draft, în 24 de întâlniri, timp de 3 luni. Antrenorii sunt regizorul și scenaristul Igor Cobileanski, împreună cu scriitoarea și scenarista Cecilia Ștefănescu.

15
/07
/15

Cine nu-şi aminteşte savurosul dialog dintre Toma Caragiu, în rolul actorului Caratase, şi Marin Moraru, în rolul valetului Vasile, din filmul ACTORUL ŞI SĂLBATICII inspirat din viaţa renumitului comediant interbelic Constantin Tănase? Marii actori români - Toma Caragiu, Mircea Albulescu, Marin Moraru, Ştefan Mihăilescu Bărila, Gheorghe Dinică, Sebastian Papaiani, Catrinel Dumitrescu şi mulţi, mulţi alţii - şi replicile lor celebre din vechile filme româneşti, se pot vede, la sfârşitul acestei săptămâni (17 – 19 iulie), la Giurgiu.