Filme de top ajung în cinematografe în septembrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/filme-de-top-ajung-in-cinematografe-in-septembrie/

Independenţa Film lansează în cinema din 17 septembrie, la pachet, două noi titluri ale regizorilor consacraţi Gaspar Noé şi Pedro Almodóvar: „Lux Æterna”, un mediu-metraj produs de celebra casă de modă Yves Saint Laurent, cu Béatrice Dalle şi Charlotte Gainsbourg în rolurile principale, şi scurtmetrajul „Vocea umană”/ „The Human Voice”, care o are protagonistă pe Tilda Swinton, purtând haine semnate de Balenciaga.

Un articol de Liliana Matei|15 septembrie 2021

Considerat drept unul dintre cei mai provocatori cineaști, Gaspar Noé a prezentat la Cannes 2020 noul său film „Lux Æterna”, un mediu-metraj care face parte din proiectul Self al brandului Yves Saint Laurent. Autor al provocatoarelor și controversatelor filme „Irreversible” (2002) și „Enter The Void” (2009), Gaspar Noé își năucește spectatorii cu această dramă metaficțională presărată din plin cu lumini stroboscopice și centrată în jurul actrițelor Charlotte Gainsbourg și Béatrice Dalle, care improvizează și se joacă pe ele însele făcând un film despre vrăjitoare.

Comisionat de Yves Saint Laurent prin directorul de creație belgian Anthony Vaccarello, cu condiția de a folosi figuri reprezentative feminine ale casei de modă și haine din cele mai noi colecții lansate, „Lux Æterna” este un experiment de artă cinematografică cu o durată de 51 de minute, cu trimiteri la cineaștii venerați de autor – Rainer B. Fassbinder, Luis Buñuel sau Jean-Luc Godard -, dar și  un eseu acaparator despre respectul pentru convingerile personale, măiestria actorului şi cinema în general.

Supermodelele Abbey Lee, Mica Argañaraz, dar și românca Ștefania Cristian au scurte apariții în filmul lui Gaspar Noé, care nu va lăsa pe nimeni indiferent, dând naștere chiar unor reacții paradoxale, rezumate de un jurnalist al publicației independente Film Inquiry astfel: „Lux Æterna primește ciudatul compliment de a fi un film de neprivit, dar pe care-l recomand din tot sufletul”.

Trailer oficial:

YouTube: https://youtu.be/f0ZfQWjarmM

Facebook: https://fb.watch/7-Vrqglx5u/

„Vocea umană”/ „The Human Voice” este un one-woman show de 30 de minute cu Tilda Swinton, deținătoarea unui premiu Oscar, realizat de Pedro Almodóvar în izolare și pentru care designerul de costume Sonia Grande a folosit vestimentație din cele mai noi colecții Balenciaga.

Scurtmetrajul, bazat pe o piesă de teatru scrisă de Jean Cocteau în 1928, este centrat pe un singur personaj, cel interpretat de Tilda Swinton, care este pe punctul de a o lua razna, singură în casă, alături de câinele său și geamantanul fostului iubit, pe care-l așteaptă să vină să și-l ridice.

Scurtmetrajul lui Almodóvar, prima sa producţie în limba engleză, a fost filmat şi editat în timp record imediat după terminarea perioadei de izolare determinată de criza coronavirusului, având premiera internațională la Festivalul de Film de la Veneția în toamna anului trecut.

„Dacă textul ar fi fost în spaniolă, ar fi sunat totul mult mai melodramatic. Limba noastră este mult mai caldă. Cuvintele ard atunci când sunt rostite în spaniolă, pe când engleza introduce o anumită distanță. Dar Tilda a fost cheia. Prezența ei, încrederea ei în mine, talentul ei m-au făcut să simt că sunt același om atât în engleză, cât și în spaniolă. În plus, am fost suprins că îmi cunoaște atât de bine munca”, a spus regizorul spaniol într-un interviu acordat publicației britanice The Guardian.

Trailer oficial:

YouTube: https://youtu.be/jG-BZAZrs-A

Facebook: https://fb.watch/7Vv0hNX-H4/.

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.