Filme de top, la Audience Award Film Festival
https://www.ziarulmetropolis.ro/filme-de-top-la-audience-award-film-festival/

Filmele premiate de public la Berlin, Sundance, Toronto, Vilnius sau Veneţia vin la Audience Award Film Festival, unde „Insyriated” şi „Perfetti Sconosciuti” vor avea proiecţii în premieră.

Un articol de Liliana Matei|18 aprilie 2017

Comedia „Perfetti Sconosciuti” („Complet străini”), de Paolo Genovese, cel mai mare hit al box office-ului italian din ultimii ani, recompensat cu Premiul publicului la Festivalul de la Vilnius 2017, va fi proiectat în premieră în România pe 22 aprilie, de la ora 18.00 la Audience Award Film Festival. Tot în premieră, pe 23 aprilie, de la ora 18.00, va avea loc și proiecția dramei „Insyriated” în regia lui Philippe Van Leeuw, câștigătorul Premiului Publicului la Festivalul de la Berlin, 2017. Filmele sunt programate la Cinema Muzeul Țăranului alături de două din titlurile nominalizate la Oscarul pentru cel mai bun film străin și de o serie de proiecții de film musical în cadrul ediției sing-along a Audience Award Film Festival (21-23 aprilie). Programul complet al festivalului poate fi consultat pe www.filmedefestival.ro

Mai mult decât un mijloc de comunicare, telefonul mobil a devenit în societatea actuală o adevărată cutie neagră a fiecăruia dintre noi. „Perfetti Sconosciuti” urmărește jocul periculos al unui grup de șapte prieteni vechi care decid să îşi împărtăşească mesajele, e-mailurile şi apelurile primite în timpul cinei, ținând toți telefoanele pe masă. Cât de bine ne cunoaștem prietenii și pe cei apropiați? este întrebarea în jurul căreia Filippo Bologna, Paolo Costella, Paolo Genovese, Paola Mammini și Rolando Ravello au scris scenariul filmului, scenariu premiat la Tribeca în 2016. Filmul îi are în rolurile principale pe Marco Giallini, Kasia Smutniak, Valerio Mastandrea, Anna Foglietta, Edoardo Leo, Alba Rohrwacher și Giuseppe Battiston. După proiecția în premieră la Audience Award Film Festival (22 aprilie, ora 18.00) filmul distribuit în România de Independența Film va intra în cinematografe din 28 aprilie.

Câștigătorul Premiului Publicului la Festivalul de la Berlin 2017, „Insyriated” prezintă drama războiului din Siria prin povestea unei mame cu trei copii și a oaspeților acesteia rămaşi blocaţi în casă în timpul unui asediu într-un cartier din Damasc. Acțiunea are loc într-o singură zi, în apartamentul lui Oum Yazan, interpretată de actrița Hiam Abbass, cunoscută pentru rolul Salmei Zidane din „Lemon Tree” (2008) pentru care a fost nominalizată la Premiul Academiei Europene de Film la categoria cea mai bună actriță. „Captivant de la început până la final” scria Deborah Young, de la Hollywood Reporter despre filmul care va fi proiectat duminică, 23 aprilie, de la ora 18.00 la Cinema Muzeul Țăranului.

Audience Award Film Festival prezintă și două din titlurile nominalizate la Premiul Oscar 2017 pentru cel mai bun film străin. Pe 22 aprilie, de la ora 16.00, este programat australianul „Tanna”, o poveste de dragoste filmată în Vanuatu, în insula Tanna din Pacificul de Sud și recompensată la Veneția (2015) cu premiul publicului și premiul pentru Cea mai bună imagine, în cadrul secțiunii Settimana Internazionale della Critica. Cea mai bună comedie a anului (Premiile Academiei Europene de Film 2016) și Premiul Publicului la Edinburgh, filmul suedez „A Man Called Ove” în regia lui Hannes Holm, va putea fi vizionat, duminică, 23 aprilie, de la ora 15.30 la Cinema Muzeul Țăranului. Rolf Lassgård îl interpretează pe bătrânul țâfnos Ove, rol care i-a adus premiul pentru cel mai bun actor la Seattle IFF și o nominalizare la premiile Academiei Europene de Film.

Audience Award Film Festival propune și o serie de proiecii sing-along cu trei dintre cele mai apreciate filme musical recente La La Land (Premiul Publicului, Toronto 2016), Once (Premiul Publicului, Sundance și Dublin, 2007) și Mamma Mia! (People’s Choice Awards, 2009) – dar și seri de muzică la Clubul Țăranului: concert Ada Milea, Bobo Burlăcianu, Vladimir Ivanov și Alex Neagu, pe 21 aprilie, în deschiderea festivalului, Shannon Ceili Band și invitații Ștefan Orheanu și trupa Irish Way, pe 22 aprilie și Karaoke Party cu melodii celebre din filme, pe 23 aprilie.

Biletele la filme pot fi achiziționate la Cinema Muzeul Țăranului, pe Eventbook.ro și în rețeaua Eventbook. Prețul unui bilet este de 10 RON.

Biletele la concerte:

21 aprilie, ora 22:00 – Ada Milea, Bobo Burlăcianu, Vladimir Ivanov și Alex Neagu

Preț bilet: 40 RON.

22 aprilie, ora 21:30 – Shannon Ceili Band. Invitații Ștefan Orheanu și trupa Irish Way.

Preț bilet: 20 RON.

23 aprilie: Karaoke Party. Intrare liberă în limita locurilor disponibile.

Audience Award Film Festival este organizat de Voodoo Films și Asociația Cinemascop și este realizat cu sprijinul Catena, IQOS și al Institutului Cultural Român.

Mai multe informații pe www.filmedefestival.ro/audience-award-ff/

Foto: „Insyriated”

 

07
/11
/14

CRONICĂ DE FILM Noul film al rusului Andrei Zviaghințev, „Leviathan”, este o alegorie despre puterea discreționară și impunisabilă, ale cărei victime, oamenii simpli, par a-și avea propria vină pentru lumea decăzută și damnată în care trăiesc.

07
/11
/14

La cererea publicului, șase filme din programul Les Films de Cannes à Bucarest vor avea parte de proiecții suplimentare la Cinema Elvira Popescu, între 13 și 16 noiembrie. Spectatorii vor putea viziona filmele: Winter Sleep, Leviathan, The Tribe, Maidan, Bridges of Sarajevo și La Jaula de Oro.

06
/11
/14

Câștigătorul Ursului de Argint pentru cel mai bun scenariu și al Premiului Juriului Ecumenic de la Berlinale 2014, “Patimile Mariei” se lansează vineri, 7 noiembrie, în cinematografele din București și alte 16 orașe.

05
/11
/14

În competiția de lungmetraj internațional a celei de-a șasea ediții a KINOdiseea - Festivalul Internațional de Film pentru Copii și Familie, care va avea loc între 14 și 19 noiembrie, în București, au fost selecționate 12 filme și animații, care vor putea fi urmărite în exclusivitate la Cinema Studio, Cinemateca Eforie și Cinema Pro.

04
/11
/14

Satiră cinematografică la adresa lumii showbiz de la Hollywood, Maps to the Stars a fost considerat de presă drept cel mai bun film al regizorului din ultimii zece ani. De săptămâna trecută rulează în toate cinematografele din România, distribuit de Independenţa Film.

03
/11
/14

Mii de spectatori au umplut sălile Studio, Patria și Elvira Popescu, la cel mai așteptat eveniment cinematografic al toamnei: Les Films de Cannes à Bucarest. Între 24 și 30 octombrie, peste 14.000 de spectatori au luat parte la proiecții și dezbateri, un număr record pentru istoria de doar cinci ediții a festivalului

02
/11
/14

INTERVIU Adolf Hitler și Joseph Goebbels erau fani ai filmului de animație, ai lui Walt Disney și ai lui Mickey Mouse, afirmă, într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, Ulrich Wegenast, director artistic şi programator al Festivalului de Film de Animaţie de la Stuttgart și invitat special al celei de-a patra ediții a Anim’est Chișinău.

31
/10
/14

Puține filme ar fi fost mai potrivite pentru a deschide noua ediție Anim’est Chișinău decât simpaticul „Minuscule - La Vallée des fourmis perdues” („Minuscule: Valea furnicilor pierdute”), o producție franceză din 2013 realizată de Thomas Szabo și Hélène Giraud.