Filme despre eroi punk, legende ale jazz-ului și vedete pop, la DokStation 2018
https://www.ziarulmetropolis.ro/filme-despre-eroi-punk-legende-ale-jazz-ului-si-vedete-pop-la-dokstation-2018/

 A treia ediţie DokStation Music Documentary Film Festival începe joi, 13 septembrie, în mai multe locuri din Bucureşti. Filme cu şi despre George Michael, Whitney Houston, Joy Division, The Clash, The Fall, Radiohead şi mulţi alţi artişi de renume vor fi proiectate în cele 4 zile de festival (13-16 septembrie) la Control Club, Spaţiul M60, Apollo 111, precum şi în aer liber, în parcarea Plaza România.

Un articol de Petre Ivan|11 septembrie 2018

Invitatul special al acestei ediții este muzicianul și regizorul Don Letts – figură emblematică a mișcării punk din Marea Britanie – iar programul este completat de DJ-ul american Afrika Bambaataa, regele electro funk-ului și pionier al mișcării hip-hop.

DokStation Music Documentary Film Festival, singurul festival de documentare muzicale din București, este conceput să atragă comunități largi din diverse sectoare ale capitalei, combinând două dintre cele mai populare arte – filmul și muzica – , prin proiecții de filme documentare muzicale, discuții, concerte și ateliere pentru copii și tineri.

Selecția de anul acesta cuprinde 17 documentare muzicale, majoritatea în premieră în România: de la portrete inedite ale unor vedete pop ca Whitney Houston și George Michael, la incursiuni în istoria mișcării punk, prin documentarele The Clash: Westway to the World, Here to Be Heard: The Story of the Slits, sau The Public Image Is Rotten.

Artiștii iau cuvântul în filmele Joy Division, The Fall: The Wonderful and Frightening World of Mark E Smith, Radiohead: Meeting People Is Easy și Parallel Planes (proiecție în prezența regizoarei, Nicole Wegner), în timp ce documentarele Blue Note Records: Beyond The Notes, Hansa Studios: By The Wall 1976-90 sau Conny Plank: The Potential of Noise oferă o perspectivă unică în culisele industriei muzicale.

 

Invitatul special al acestei ediții este muzicianul și regizorul Don Letts – videograful The Clash și figură emblematicăa mișcării punk din Marea Britanie, cel care a reușit să facă o generație întreagă de punkiști să aprecieze muzica reggae. Don Lettsva participa la sesiuni Q&A după proiecția documentarelor sale Two Sevens Clash: Dread Meets Punk Rockersși The Clash: Westway to The World și va susține un DJ set la Control Club, vineri 14 septembrie.

Pe lângă proiecții, programul DokStation 2018 include muzică live și petreceri inedite: DJ-ul și producătorul american Afrika Bambaataa, considerat regele electro funk-ului și pionier al mișcării hip-hop, vine la Control Club alături de MC Whipper Whip, joi, 13 septembrie; vineri, 14 septembrie, este rândul trupelor din underground-ul local: synthpop cu Omelette la Apollo 111, dar și powerpop cu The Details și indie rock cu Day Day la Control Club; sâmbătă 15 septembrie, VUNK, una din cele mai cunoscute trupe pop-rock românești, va susține un concert live în parcarea Plaza România, înaintea documentarului VUNK: Jur să spun adevărul (r: Silviu Munteanu, 2018).

Și anul acesta, în cadrul Kid Station, compozitorul Ciprian Iacob va susține un atelier pentru copii (10-14 ani) și unul pentru tineri (15-18 ani) – sâmbătă, 15 septembrie, începând cu ora 11, la Apollo 111. Accesul este liber, pe baza înscrierii la [email protected].

Programul proiecțiilor și evenimentelor conexe este disponibil lahttp://dokstation.ro/program/. Biletele sunt disponibile pe Eventbook.ro.

A treia ediție DokStation Music Documentary Film Festival este organizată de Wearebasca și Asociația DokStation.

Web : www.dokstation.ro

20
/12
/23

Topul personal al celor mai bune filme exclusiv din 2023 e dominat de francezi şi americani, la care se adaugă un român şi un finlandez. O listă capricioasă şi aparent eterogenă.

19
/12
/23

Sâmbătă, 16 decembrie 2023, în cadrul festivalului internațional de film studențesc CineMAiubit 2023, a avut loc conferința „Filmul și educația publicului tânăr”, organizată de Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (UNATC) prin Centrul de Pedagogie și Studiu al Imaginii Sorin Botoșeneanu.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.

15
/12
/23

OPINIE Ne-am obişnuit să ne plângem. Lumea nu prea mai merge la cinema, şi cu atât mai puţin la filmele de artă. Nu mai avem săli pentru cinematografia non-mainstream. Presa generalistă a renunţat la jurnalismul de cinema. 

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

07
/12
/23

Legendarul cineast maghiar Béla Tarr va primi sâmbătă seară, la Berlin, un premiu onorific din partea Academiei Europene de Film. Cu această ocazie, publicăm un eseu despre cinemaul său foarte special.