Filme în aer liber: magie în weekend, pe Faleza Cazino
https://www.ziarulmetropolis.ro/filme-in-aer-liber-magie-in-weekend-pe-faleza-cazino/

Evenimentul FILME ÎN AER LIBER a început marţi, 6 august, pe Faleza Cazino din Constanţa, într-un nou sezon de cinema în aer liber, care va avea loc până pe 18 august. Anul acesta este programată o selecţie specială, ce cuprinde unele dintre cele mai bune comedii, filme de aventuri şi filme pentru copii şi familie ale tuturor timpurilor.

Un articol de Liliana Matei|10 august 2019

Utilizând echipamente performante, un proiector digital mobil de 18.300 de lumeni și un ecran gonflabil de 120 m², Filme în aer liber la Constanța oferă o calitate a proiecției întâlnită în marile săli de cinema ale lumii. Evenimentul și-a propus încă de la început să apropie publicul larg de filmul european și de filmul de autor, în general.

În acest sfârșit de săptămână, pe lângă proiecțiile de film, constănțenii vor mai avea parte de multe alte activități!

10 august, 20:30-21:30: Spectacol de percuție cu Bălașa Percussion Group

Format în 2013 cu scopul și dorința de a bucura oamenii, acest grup și-a atins menirea prin participarea la evenimente naționale și internaționale, cu diferite tematici în contexte precum: cultură, sport, urban și cauze umanitare. Au fost onorați să bată tobele pentru unii dintre cei mai mari campioni mondiali ai României: Gabriela Szabo și Ivan Patzaichin.

Grupul este înființat de Gabriel Bălașa, muzician și percuționist român, artist plastic şi showman. Bălaşa a fost prezent în cei peste 15 ani petrecuţi până acum în lumea muzicii pe scenele festivalurilor şi teatrelor din ţară şi din străinătate.

Experimentat percuţionist, el a avut de-a lungul timpului colaborări cu artişti români din diverse registre (Loredana, Direcţia 5, Adrian Naidin, A.G. Weinberger şi alţii), convins dintotdeauna că muzica este limbajul universal în care putem comunica oricum, fără a ţine cont de graniţe, naţionalitate sau credinţe.

11 august, 19:30-21:30: Eveniment pentru copii Creative Arts

Se spune că ora magică este la miezul nopții iar în Țara Uriașilor totul este magie!

Cei mici vor picta cufărul fermecat al Marelui Uriaș Prietenos, pentru a-și păstra aici toate amintirile lor frumoase.

Atelierele pentru pentru copii se vor desfășura pe o perioadă de 2 ore, înaintea proiecției de film de duminică, destinată copiilor și familiei. Alături de un trainer, doi animatori și un maestru de ceremonii, copiii mai mari de 4 ani vor învăța tainele picturii pe lemn iar prichindeii vor avea parte de un atelier de colorat.

Duminică, 11 august, între 20:30-21:00, va avea loc spectacol de magie cu MAGITOT.

Detalii despre filme, activități și programul complet al evenimentului pe site-ul filmeinaerliber.ro.

23
/06
/23

KINOdiseea, cel mai mare festival internațional de film pentru publicul tânăr (copii și adolescenți) din Europa de Sud-Est revine cu o nouă ediţie ALTFEL, între 23 și 25 iunie, la Prăjitoria Buimac din București și Cinema Unirea din Botoșani

21
/06
/23

A zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara va celebra cinematografia norvegiană printr-un focus organizat în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Film de la Bergen (BIFF). Secţiunea va cuprinde un cineconcert cu o capodoperă a cinematografiei mute, o serie de filme recente şi clasice, precum şi întâlniri cu cineaşti şi experţi norvegieni.

21
/06
/23

Duminică seară, 3200 de spectatori au urmărit filmul Asteroid City (r. Wes Anderson, 2023) în Piața Unirii din Cluj-Napoca, marcând astfel finalul unei noi ediții spectaculoase a Festivalului Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie)

13
/06
/23

Una dintre cele mai importante instituții ale cinematografiei, The International Cinema Technology Association (ICTA) și-a anunțat recent câștigătorii EMEA Awards. Premiul central a fost acordat multiplexului Cineplexx Ljubljana (Slovenia) la categoria „Cel mai bun cinematograf nou construit al anului".

10
/06
/23

200 de filme din 45 de țări, 380 de proiecții, peste 1000 de invitați – sunt doar câteva dintre cifrele ediției Festivalului International de Film Transilvania care și-a deschis porțile vineri, 9 iunie.