Filme multipremiate, în proiecții speciale la BIFF
https://www.ziarulmetropolis.ro/filme-multipremiate-in-proiectii-speciale-la-biff/

Câteva dintre cele mai premiate filme recente, printre care „Synonyms”, câştigătorul Ursului de Aur, şi noile lungmetraje realizate de Claire Denis şi Paolo Sorrentino, vor putea fi văzute în proiecţii speciale la cea de-a 15-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Bucureşti (Bucharest International Film Festival – BIFF), care va avea loc între 24 şi 30 iunie.

Un articol de Liliana Matei|11 iunie 2019

Laureat al premiului criticii la Festivalul de la San Sebastian, „High Life” (2018), cel mai nou film al regizoarei franceze Claire Denis, cu Robert Pattinson și Juliette Binoche în distribuție, va putea fi văzut în premieră în România în deschiderea BIFF. Filmul are în centru o fiică și un tată care se luptă să supraviețuiască în spațiu, unde trăiesc în izolare.

Considerat unul dintre cele mai ambițioase, originale și controversate filme ale anului, „Synonyms” („Sinonime”, 2019), regizat de israelianul Nadav Lapid, premiat cu Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin, va avea parte de două proiecții speciale în cadrul BIFF. Parțial autobiografic, filmul este despre un tânăr israelian traumatizat care ajunge la Paris, unde își reneagă naționalitatea și limba.

Celebrul regizor Paolo Sorrentino a revenit în 2018 cu „Loro” (foto sus), un film cu numeroase nominalizări și premii la galele industriei italiene de film. Prezentat de asemenea în premieră în România la BIFF, „Loro” este un film biografic, în binecunoscutul stil al cineastului italian, despre viața lui Silvio Berlusconi, jucat de marele actor Toni Servillo.

„Les Hirondelles de Kaboul” („Rândunicile din Kabul”, 2019)

Prezentat recent în secțiunea Un Certain Regard a Festivalului de la Cannes și în competiția de la Annecy, „Les Hirondelles de Kaboul” („Rândunicile din Kabul”, 2019), de Zabou Breitman și Eléa Gobbé-Mévellec, este o emoționantă animație, bazată pe cartea cu același titlu a scriitorului franco-algerian Yasmina Khadra. Un film despre viața într-un Kabul în ruine și sub ocupație talibană.

Festivalul este organizat de Fundația Charta sub Înaltul Patronaj al ASR Principele Radu.

„High Life” (2018)

Manifestare organizată în cadrul Sezonului România – Franța 2019.

Proiect cultural finanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale.

Sprijinit de: Centrul Național al Cinematografiei (CNC), Institutul Cultural Român (ICR), Institutul Francez, Muzeul Țăranului Român, Primăria Capitalei, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, Uniunea Cineaștilor din România (UCIN), Dacin Sara.

„Synonyms” („Sinonime”, 2019)

29
/07
/21

„Întregalde”, semnat de Radu Muntean, a fost selecționat în cadrul celei de-a 46-a ediție a Toronto International Film Festival (TIFF) în secțiunea Contemporary World Cinema. TIFF va avea loc în Canada între 9 și 18 septembrie și este cel mai important festival de film de pe continentul Nord American și unul dintre cele mai prestigioase din lume.

28
/07
/21

CRONICĂ DE FILM Câştigător al premiului criticii în competiţia de la Berlinale şi proiectat în premieră în România în competiţia internaţională de la TIFF, filmul georgian "Priveşte către cer" ("What Do We See When We Look at the Sky?", 2021), de Aleksandre Koberidze, are o libertate formală impresionantă şi e pe alocuri hipnotic.

25
/07
/21

CRONICĂ DE FILM „Censor” (2021), proiectat în secţiunea Lună Plină de la TIFF, este un horror britanic de debut al unei regizoare din Ţara Galilor, Prano Bailey-Bond. Şi are prospeţimea unui prim film care anunţă o autoare demnă de umărit.

23
/07
/21

Vineri, pe 23 iulie, de la ora 21:30, filmul care deschide cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania la Cluj-Napoca se va vedea și pe marele ecran din capitală. Bucureștiul se află pe lista celor 20 de localități din țară în care TIFF va proiecta simultan comedia spaniolă multi-premiată Dineu cu vecinii de sus (r. Cesc Gay, 2020). Filmul va rula în aer liber, la Roaba de Cultură din Parcul Herăstrău.

22
/07
/21

LAND, lungmetrajul de debut în regie al cunoscutei actrițe Robin Wright, care a fost prezentat în premieră internațională la Sundance Film Festival 2021, va deschide cea de-a 18-a ediție a ANONIMUL IIFF. QUO VADIS, AIDA?, o producție cu participare românească, regizată de Jasmila Zbanic (Bosnia – Herțegovina) și nominalizată la Oscar la categoria Cel mai bun film străin, va rula în afara competiției. Festivalul are loc între 9-15 august, la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării.