Filme multipremiate, în proiecții speciale la BIFF
https://www.ziarulmetropolis.ro/filme-multipremiate-in-proiectii-speciale-la-biff/

Câteva dintre cele mai premiate filme recente, printre care „Synonyms”, câştigătorul Ursului de Aur, şi noile lungmetraje realizate de Claire Denis şi Paolo Sorrentino, vor putea fi văzute în proiecţii speciale la cea de-a 15-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Bucureşti (Bucharest International Film Festival – BIFF), care va avea loc între 24 şi 30 iunie.

Un articol de Liliana Matei|11 iunie 2019

Laureat al premiului criticii la Festivalul de la San Sebastian, „High Life” (2018), cel mai nou film al regizoarei franceze Claire Denis, cu Robert Pattinson și Juliette Binoche în distribuție, va putea fi văzut în premieră în România în deschiderea BIFF. Filmul are în centru o fiică și un tată care se luptă să supraviețuiască în spațiu, unde trăiesc în izolare.

Considerat unul dintre cele mai ambițioase, originale și controversate filme ale anului, „Synonyms” („Sinonime”, 2019), regizat de israelianul Nadav Lapid, premiat cu Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin, va avea parte de două proiecții speciale în cadrul BIFF. Parțial autobiografic, filmul este despre un tânăr israelian traumatizat care ajunge la Paris, unde își reneagă naționalitatea și limba.

Celebrul regizor Paolo Sorrentino a revenit în 2018 cu „Loro” (foto sus), un film cu numeroase nominalizări și premii la galele industriei italiene de film. Prezentat de asemenea în premieră în România la BIFF, „Loro” este un film biografic, în binecunoscutul stil al cineastului italian, despre viața lui Silvio Berlusconi, jucat de marele actor Toni Servillo.

„Les Hirondelles de Kaboul” („Rândunicile din Kabul”, 2019)

Prezentat recent în secțiunea Un Certain Regard a Festivalului de la Cannes și în competiția de la Annecy, „Les Hirondelles de Kaboul” („Rândunicile din Kabul”, 2019), de Zabou Breitman și Eléa Gobbé-Mévellec, este o emoționantă animație, bazată pe cartea cu același titlu a scriitorului franco-algerian Yasmina Khadra. Un film despre viața într-un Kabul în ruine și sub ocupație talibană.

Festivalul este organizat de Fundația Charta sub Înaltul Patronaj al ASR Principele Radu.

„High Life” (2018)

Manifestare organizată în cadrul Sezonului România – Franța 2019.

Proiect cultural finanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale.

Sprijinit de: Centrul Național al Cinematografiei (CNC), Institutul Cultural Român (ICR), Institutul Francez, Muzeul Țăranului Român, Primăria Capitalei, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, Uniunea Cineaștilor din România (UCIN), Dacin Sara.

„Synonyms” („Sinonime”, 2019)

14
/11
/23

Începând de vineri spectatorii sunt așteptați undeva în (v)estul sălbatic, în România anului 1944 când cel De-al Doilea Război Mondial se apropie de final. WARBOY spune povestea plină de emoție a unui adolescent care, încercând să salveze cei doi cai ai familiei, pornește într-o călătorie inițiatică, traversând peisajul sălbatic al Munților Apuseni.

14
/11
/23

Documentarul-portret „𝑫𝒆 𝒄𝒆 𝒎𝒂̆ 𝒄𝒉𝒆𝒂𝒎𝒂̆ 𝑵𝒐𝒓𝒂, 𝒄𝒂̂𝒏𝒅 𝒄𝒆𝒓𝒖𝒍 𝒎𝒆𝒖 𝒆 𝒔𝒆𝒏𝒊𝒏” (regie: Carla-Maria Teaha), care o aduce în prim-plan pe una dintre cele mai iubite scriitoare din România, se vede, începând de astăzi, în cinematografele din România, distribuit de Bad Unicorn.

13
/11
/23

CRONICĂ DE FILM Aflată la debutul în regie, Carla Teaha propune “De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin” (2023), un documentar portret, plin de deferenţă, despre o scriitoare îndrăgită şi nonconformistă, Nora Iuga. Din 17 noiembrie, în cinematografe.

13
/11
/23

Bucharest Best Comedy Film Festival și-a ales filmul câștigător dintre cele 10 participante în competiție. Marele câștigător este o comedie venită direct din Peru pe marile ecrane din România. Surori vitrege a fost ales în unanimitate de către juriul festivalului, cucerind imediat și publicul participant la Gala de închidere, când a fost anunțat drept marele câștigător.

01
/11
/23

În noiembrie, HBO Max vine cu filme și seriale proaspete, noi episoade și sezoane ale unor producții de succes, dar și cu documentare care promit să nu dezamăgească.