Filme noi de la Independența Film, la TIFF și pe Vimeo
https://www.ziarulmetropolis.ro/filme-noi-de-la-independenta-film-la-tiff-si-pe-vimeo/

Cele mai noi filme distribuite pe ecranele din România de către Independenţa Film se văd la TIFF (31 iulie – 9 august, Cluj), în timp ce contul de Vimeo al casei de distribuţie primeşte titluri de referinţă, producţii prezentate şi premiate la Cannes.

Un articol de Liliana Matei|29 iunie 2020

La Belle Époque/ Cei mai frumoși ani (r. Nicolas Bedos), o spumoasă comedie franțuzească, cu Daniel Auteuil și Fanny Ardant în rolurile principale, programată pentru a fi lansată în cinematografe în acest an, va deschide cea de-a 19-a ediție a TIFF. Considerat de Hollywood Reporter “sexy și original” și descris de Variety drept “un Westworld francez cu actori în loc de roboți”, La Belle Époque surprinde cu umor un moment special din viața unui sextagenar deziluzionat: “o călătorie în timp”, prin intermediul unei reconstituiri inedite, într-o perioadă marcantă din viața sa, cea din urmă cu 40 de ani, când şi-a întâlnit marea dragoste.

Les Traducteurs/ Traducătorii (r. Régis Roinsard), un thriller cu hackeri și traducători de literatură, din a cărui distribuție fac parte Lambert Wilson, Olga Kurylenko, Riccardo Scamarcio, Eduardo Noriega și Alex Lawther, este unul dintre filmele care vor rula în Piața Unirii din Cluj-Napoca, alături de marele câștigător al Galei Oscar de anul acesta și al Palme d’Or la Cannes 2019, Parasite (r. Bong Joon Ho).

Martin Eden (r. Pietro Marcello), o adaptare modernă a romanului autobiografic al lui Jack London, cu Luca Marinelli, în rolul principal, câștigător al premiului de interpretare la Festivalul de la Veneția, și Il traditore, filmul lui Marco Bellocchio despre Tommaso Buscetta, primul informator infiltrat în mafia siciliană a anilor ’80, se regăsesc în secțiunea Focus Italia a TIFF.

La Belle Époque/ Cei mai frumoși ani, Les Traducteurs/ Traducătorii și Martin Eden urmează a fi programate în cinematografe odată cu redeschiderea acestora.

Lansat în urmă cu o lună, contul de Vimeo al Independența Film este actualizat constant cu titluri de marcă din portofoliul companiei, în acest moment aici regăsindu-se peste 25 de filme independente, de autor, premiate în marile festivaluri internaționale.

Filme recente, precum Parasite/ Parazit (r. Bong Joon Ho), câștigător al Palme d’Or la Cannes 2019, și Les misérables/ Mizerabilii (r. Ladj Ly), nominalizat la Palme d’Or, Cannes 2019, controversate, ca Love/ Dragoste (r. Gaspar Noé) și Nymphomaniac (r. Lars von Trier), sau cu succes la public, precum Amy (r. Asif Kapadia), Perfetti sconosciuti/ Complet străini (r. Paolo Genovese) și La Grande Bellezza/ Mare frumusețe (r. Paolo Sorrentino), sunt disponibile pe platforma video on demand Vimeo. Catalogul de filme este actualizat săptămânal, printre cele mai noi titluri adăugate numărându-se Holy Motors/ Motoare sfinte (r. Leos Carax), Loveless/ Fără iubire (r. Andrey Zvyagintsev), și Mommy (r. Xavier Dolan), toate nominalizate de-a lungul timpului la Palme d’Or, Cannes Film Festival.

Parteneri media: Cinemagia.ro, Cinemap, Din Filme, Film Si, Movienews, Munteanu Recomandă, Ziarul Metropolis, Zile și Nopți

12
/11
/20

La Muzeul Național al Țăranului Român,  sâmbătă, 14 noiembrie 2020, publicul este așteptat la evenimentul intitulat Noaptea Europeană a Muzeelor. Cu această ocazie se pot vizita trei expoziții temporare. Organizatorii au pregătit, de asemenea, o proiecție în aer liber. Anul acesta, expoziția permanentă va fi închisă, deoarece clădirea monument istoric din Șoseaua Kiseleff nu a […]

12
/11
/20

Programele Documentary Mondays și Fiction Tuesdays de la Centrul Ceh continuă săptămâna următoare în format online, pe platforma DAFilms.com.

05
/11
/20

Cea de-a 7-a ediție a festivalului online de film documentar luna.doc se prelungește până pe 15 noiembrie pentru a da cât mai multor liceeni și profesori interesați șansa de a participa la proiecții de film și discuții pe marginea fenomenului știrilor false.

04
/11
/20

UrbanEye Film Festival 2020 începe astăzi și propune cinci zile de filme documentare, discuții și dezbateri despre orașe, comunități și locuitorii acestora.

04
/11
/20

Avea aproape 5 ani, iar Aurel Vlaicu a luat-o să o „daine” cu planorul construit în şura casei părinteşti. În cea de-a opta ediţie a emisiunii „Adevăruri despre trecut”, difuzată de TVR 1 miercuri, 4 noiembrie, ora 22.00, are în centrul său Aviaţia Militară Română.

02
/11
/20

Cea de-a 11-a ediție a Les Films de Cannes à Bucarest s-a încheiat aseară. Timp de 10 zile spectatorii s-au putut bucura de proiecțiile outdoor și drive-in dar și de programul online din Orange TV Go unde, pe lângă selecția ‘Best-of’ de filme premiate în anii trecuți la Cannes, spectatorii au avut ocazia să vizioneze filmele românești din Avanpremierele Toamnei.

Pagina 2 din 27512345...102030...Ultima »