Filme pentru copii și adolescenți la EducaTIFF online
https://www.ziarulmetropolis.ro/filme-pentru-copii-si-adolescenti-la-educatiff-online/

„Țestoasa roşie”, „Aventuri fără pereche” şi „Guvernul copiilor” sunt trei dintre filmele care completează colecţia EducaTIFF online, pe platforma TIFF Unlimited (unlimited.tiff.ro).

Un articol de Liliana Matei|9 noiembrie 2020

Catalogul de filme online pentru copii și adolescenți, lansat de Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) la începutul lunii octombrie, cuprinde acum 10 lungmetraje și 10 scurtmetraje pline de fantezie și emoție, pentru copii cu vârste începând de la 5 ani.

Părinții, dar și profesorii au la dispoziție filme atent selecționate de curatorii EducaTIFF, programul de educație cinematografică al TIFF, ca puncte de pornire pentru discuții despre familie, prietenie, maturizare, dificultăți ale vârstei, condiții sociale diferite, prejudecăți.

Detalii despre cele 20 de filme, dar și ghidurile de conversație pot fi consultate aici: https://tiff.ro/educatiff/educatiff-online

O experiență memorabilă va fi vizionarea în familie a animației multi-premiatei „Țestoasa roșie/ La tortue rouge” (r. Michael Dudok de Wit, 10+), o poveste care trece, poetic și delicat, prin marile etape ale vieții unei ființe umane, pornind de la un naufragiu pe o insulă tropicală, premiată la Cannes 2016 și nominalizată la Oscar. „Aventuri fără pereche/ The Oddsockeaters” (r. Galina Miklínová, 6+) va aduce râsete și voie bună, pentru că s-a descoperit cine ne lasă cu șosetele desperecheate! Niște creaturi mici și haioase, pe care noi, oamenii, nu le putem vedea.

Cum văd lumea de mâine copiii de azi? 100 de copii își imaginează cum va arăta planeta în următorii 100 de ani în Guvernul copiilor (6+), un proiect transmedia realizat de Ioana Mischie. Dar cum percep societatea de acum adolescenții care trăiesc în locuințele sociale din Franța? „Documentarul Swagger” (r. Olivier Babinet, 12+) le descoperă problemele, visele și ambițiile, dar și ce înseamnă să ai swag!

Despre vise vorbește și „Backstage” (r. Andrea Sedlácková, 13+), un musical despre adolescenți care încearcă să depășească dificultățile care vin odată cu participarea la un show de talente. Emoționant, „Supa Modo” (r. Likarion Wainaina, 9+) ne duce departe, în Africa, unde o fetiță de 9 ani care suferă de o boală terminală se întoarce acasă. Mama și sora ei unesc micul lor sat pentru o cauză comună: aceea de a o convinge că are puteri speciale și că este, de fapt, o supereroină.

Premiate în festivaluri internaționale pentru copii, filmele EducaTIFF online sunt o alternativă necesară la conținutul dominat de produse mainstream. Cele 20 de titluri pot fi vizionate pe bază de abonament pe platforma de streaming TIFF Unlimited, disponibilă online și în aplicațiile iOS și Android (mobile și TV), pe teritoriul României. Profesorii din rețeaua Teach for Romania au acces gratuit la filmele EducaTIFF online.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

29
/01
/24

Vika este un DJ carismatic în vârstă de 84 de ani și o adevărată vedetă a a scenei clubbingului din Varșovia. Confruntându-se cu trecerea timpului, Vika este de părere că vârsta este doar un număr și îi inspiră pe cei din jurul ei să își trăiască viața la maxim. Documentarul „Vika!” Este disponibil pe HBO Max.

29
/01
/24

Într-o lume și o industrie care se schimbă extrem de rapid, un renumit cineast italian, autor de modă veche, caută sens în filmele pe care le face, în dragoste, precum și în politică. Din 2 februarie, Un viitor luminos/ Il sol dell’avvenire, noul film al lui Nanni Moretti, o comedie care critică modul de a face filme al platformelor de streaming și apără viitorul cinematografului, are premiera în cinema, distribuit de Independența Film.

26
/01
/24

Survolând șansa și neșansa unei relații nemenite, de la aceeași distanță calculată care marchează și ruptura finală dintre cei doi protagoniști, debutul în lungmetraj a lui Celine Song, „Past Lives” dezbate în compoziții corecte, dar niciodată riscante, un „ce-ar fi fost dacă?” venit la 24 de ani de la ultima întâlnire.

25
/01
/24

Sfârșitul sec.XIX, un sat dezbinat de bârfe, certuri și lupta pentru pământ. Frumoasa Jagna, o tânără de 19 ani, un spirit liber ce iese din tiparele comunității, devine centrul atenției în momentul în care familia o obligă să se căsătorească cu Boryna, un moșier văduv, influent și bogat.

24
/01
/24

Despre “Klaus & Barroso” – ce a fost asta, frate Bogdan Theodor Olteanu? Acum, pe bune? Ce a fost asta? M-ai pus într-o situație tare complicată. Dar, vorba cântecului: “Frate, frate, la bine și la greu”, scrie Vasile Ernu, despre cel mai discutat film românesc din această lună.

23
/01
/24

CRONICĂ DE FILM În noul său lungmetraj, “Familiar” (2023), Călin Peter Netzer pare că încearcă să reia formula de succes din “Poziţia copilului” (2013), filmul cu care a câştigat Ursul de Aur la Berlinale.

19
/01
/24

Warner TV dedică duminicile lunii februarie filmelor de basm, povești fantastice live action și animate, ecranizări și narațiuni originale lansate pe parcursul ultimelor nouă decenii.

19
/01
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

18
/01
/24

CRONICĂ DE FILM Bizară, dar şi simptomatică decizia realizatorilor filmului "Klaus & Barroso" de a semna cu "regie colectivă", nenumită. Asta ar putea sugera că toţi cei trei scenarişti - Adrian Nicolae, Cosmin "Micutzu" Nedelcu şi Bogdan Theodor Olteanu -, dintre care primii doi sunt şi actori în roluri centrale, s-au ocupat de regie.