Filme regizate de femeile puternice ale indie-ului american în AIFF
https://www.ziarulmetropolis.ro/filme-regizate-de-femeile-puternice-ale-indie-ului-american-in-aiff/

Două filme remarcabile ale cinematografiei independente americană, realizate de regizoarele americane Chloe Zhao şi Kelly Reichardt: THE RIDER şi CERTAIN WOMEN, în selecţia de anul acesta a American Independent Film Festival, care va avea loc în Bucureşti în perioada 27 aprilie – 3 mai. Cele două filme contrastează cu agitatul ritm al poveştilor americane cu super-eroi aducând în atenţie poveşti profunde, calde, nuanţate şi generatoare de empatie pentru personaje aflate la răscrucea vieţii.

Un articol de Petre Ivan|30 martie 2018

Apreciat de critici şi Premiat la Quinzaine des Realisateurs de la Cannes anul trecut, THE RIDER este portretul atent şi emoţionant al unui tânăr, Brady, fost călăreţ de rodeo şi, acum, îmblânzitor de cai, care se reface după un accident.

Filmul realizat de Chloe Zhao ni-l prezintă pe Brady, legat trup şi suflet de câmpiile care înconjoară rulota în care trăieşte împreună cu tatăl său văduv şi sora sa mai mică, încercând să se despartă de trecutul său. Cu toate acestea, cum ispita de „a călări” îi este prea adânc înrădăcinată, criza masculinităţii sale devine, curând, una existenţială.

Folosind actori non-profesionişti şi inspirându-se din povestea vieţii protagonistului Brady Jandreau, Zhao construieşte, cu autenticitate delicată, un portret liric al omului şi al naturii. Doar cel de-al doilea film al regizoarei americane, THE RIDER a câştigat premiul C.I.C.A.E. la Cannes şi a fost prezentat la peste 40 de festivaluri internaţionale de film, printre care Telluride, Toronto, Sundance şi Sarajevo – fiind considerat unul dintre cele mai originale şi puternice filme americane ale anului trecut.

Kelly Reichardt a fost o prezenţă constantă la Festivalul de Film Sundance încă de la primele sale filme de lung metraj. Filmele ulterioare, prezentate în selecţiile de la Cannes (WENDY & LUCY, 2008) şi Veneţia (MEEK’S CUTOFF, 2010; şi NIGHT MOVES, 2013) i-au adus pe bună dreptate renumele de a fi una dintre cele mai importante creatoare ale cinematografului indie. O regizoare meticuloasă, cu o abordare minimalistă în ceea ce priveşte povestea şi forma, filmele ei sunt expresii nepretenţioase ale unor emoţii care ard la foc mic, crescând.

Pornind adesea de la scurte povestiri adaptate pentru ecran şi concentrându-şi filmele în jurul unor personaje feminine puternice, Reichardt construieşte portrete bogate psihologic ale unor oameni obişnuiţi, definiţi în mod egal de peisajul pastoral pe care îl locuiesc şi de fragilitatea legăturilor umane pe care le caută.

Acţiunea din CERTAIN WOMEN (premiul pentru cel mai bun film al Festivalului BFI din Londra), care are loc într-un orăşel din Montana, se bucură de interpretări remarcabile a trei vedete care portretizează trei femei aflate în momente definitorii ale vieţilor lor. Laura Dern o joacă pe o avocată nemulţumită de viaţa ei personală şi se confruntă cu o dilemă morală legată de unul dintre clienţii săi.

Michelle Williams, colaboratoarea frecventă al lui Reichardt (WENDY & LUCY, MEEK’S CUTOFF), o interpretează pe Gina, o soţie şi o mamă prinsă într-un moment dificil al căsniciei sale. Ultimul capitol al acestei pastorale americane îi este dedicat iubirii neîmpărtăşite dintre o fermieră anonimă şi o profesoară de drept din oraş, jucată cu fragilitate de Kristen Stewart.

Deşi cele trei poveşti sunt conectate prin mici anse narative, ceea ce realmente le leagă sunt temele recurente ale operei lui Reichardt: singurătatea şi împăcarea cu sine a unor personaje a căror forţă exterioară contrazice profunda lor fragilitate emoţională. Filmat într-un ritm bine calculat, atent la gesturile şi emoţiile care se pot citi printre cuvinte, CERTAIN WOMEN este o invitaţie la empatie şi speranţă.

American Independent Film Festival este singurul festival din România dedicat cinematografiei independente americane şi îşi propune să familiarizeze cinefilii români cu filme americane narative relizate în tradiţia marilor autori americani al anilor ‘70 şi ‘80.
Festivalul i-a avut anul trecut ca oaspeţi pe Joaquin Phoenix, Ethan Hawke, John C. Reilly iar în acest an facilitează întâlnirea publicului român cu Sebastian Stan, cel mai de succes actor american de origine română.

Proiecţiile din festival au loc la Cinema Pro şi la sala de cinema a MŢR.

Programul proiecţiilor şi noutăţi despre filmele şi evenimentele din festival vor fi actualizate pe siteul filmedefestival.ro, pe pagina de Facebook American Independent Film Festival şi Instagram (@AmericanIndependentFilmFest).

Foto: AIFF – facebook

14
/05
/14

10 actori talentați din teatrele din România vor avea parte de expunere, de întâlniri cu publicul, presa și specialiștii din industria filmului la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (30 mai – 8 iunie), în cea de-a treia ediție a programului 10 pentru FILM.

13
/05
/14

Cu ocazia celei de 67-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Cannes (14 – 25 mai 2014), TV5MONDE va avea un program special, pe toată durata prestigiosului eveniment cinematografic.

12
/05
/14

22 de povești românești, 14 lungmetraje și 8 scurtmetraje, unele prezentate în premieră absolută, se regăsesc în mult-așteptata secțiune Zilele Filmului Românesc, la cea de-a 13-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (30 mai – 8 iunie).

12
/05
/14

Borgman este un thriller horror cu tentă de umor negru, regizat de olandezul Alex van Warmerdam (The Northerners, The Dress), despre un vagabond care intră în viaţa unei familii din partea superioară a societăţii, transformând-o imediat într-un adevărat coşmar.

12
/05
/14

CRONICĂ DE FILM. Documentarul ”Bucureşti, unde eşti?”, al fotografului şi cineastului Vlad Petri, surprinde protestele din 2012 din Capitală, oferind nu doar o perspectivă empatică şi cu o certă valoare sociologică şi istorică, dar şi o încercare, mai subtilă, de chestionare a realităţii.

09
/05
/14

Ar fi putut concura cu marile actriţe de la Hollywood, dar a ales să uimească Parisul. A devenit o stea în cinematografia franceză a anilor ’30. „Cea mai aristocratică dintre actriţe“, „regina teatrului din Paris“, „unica“, „extraordinara“, „inimitabila Elvira“, aşa cum o alinta presa, Elvira Popescu a cucerit publicul francez, îmblânzindu-i pe cei mai exigenţi critici. Cei mai renumiţi dramaturgi ai vremii au scris pentru ea.

09
/05
/14

Ioana Flora a primit Premiul pentru interpretare feminină din partea Uniunii Cineaștilor din România, pentru rolul Tania din Déjà Vu (2013), producție independentă în regia lui Dan Chișu.

08
/05
/14

CRONICĂ DE FILM „#Selfie”, debutul în lungmetraj al Cristinei Iacob, este ca o postare stridentă pe Facebook care se vrea spiritual-amuzantă şi ţipă din toţi rărunchii după like-uri, deşi e superficială şi nepăsătoare că ar putea fi considerată pueril-banală.

07
/05
/14

Sâmbătă, 10 mai și duminică, 11 mai, la Noul Cinematograf Al Regizorului Român, sunteţi invitaţi la un eveniment de marcă: proiecția trilogiei "Paradise" - semnată de austriacul Ulrich Seidl -, deliciul criticii internaționale

06
/05
/14

Filmele europene și independente se bucură de un public mai numeros în 2014, datorita ediției a IV-a a proiectului cultural Cinema-Edu, dedicat liceeniilor din București și din alte 10 localități din România.

06
/05
/14

Filmul "Poziţia copilului", în regia lui Călin Peter Netzer, a câştigat marele premiu şi trofeul Uniunii Cineaştilor din România (UCIN) pe anul 2013. Gala premiilor UCIN reprezintă aprecierea juriului desemnat de UCIN pentru cele mai importante realizări cinematografice şi de televiziune ale anului precedent.

06
/05
/14

Sophia Loren, una dintre cele mai cunoscute actriţe italiene, a fost desemnată invitatul de onoare de la Cannes Classic 2014, care va celebra totodată naşterea westernului italian şi împlinirea a 30 de ani de când filmul "Paris Texas", de Wim Wenders, a primit trofeul Palme d'Or.

05
/05
/14

MARI FILME ROMÂNEŞTI UITATE „Când primăvara e fierbinte“ (1961) şi „Ţărmul n-are sfârşit“ (1963), filme aproape necunoscute, impuneau un cineast unic şi, din păcate, ignorat, atât la vremea lui, dar mai ales în prezent - Mircea Săucan.