Filme remarcate la Cannes, Berlin și Sundance, în premieră în competiția BIFF
https://www.ziarulmetropolis.ro/filme-remarcate-la-cannes-berlin-si-sundance-in-premiera-in-competitia-biff/

Patru filme extrem de aşteptate, remarcate la Cannes, Berlin sau Sundance, vor putea fi văzute în premieră în România în competiţia internaţională a Festivalului Internaţional de Film Bucureşti (BIFF), care va sărbători a 15-a ediţie între 24 şi 30 iunie.

Un articol de Petre Ivan|23 mai 2019

Una dintre senzațiile competiției din acest an a prestigiosului Festival de la Berlin, unde a câștigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu, „Piranhas” („La paranza dei bambini”, 2019), noul film al regizorului italian Claudio Giovannesi, concurează pentru unul dintre premiile BIFF.

Cu un scenariu bazat pe cartea cu același titlu a cunoscutului scriitor italian Roberto Saviano, care trăiește sub protecţia poliţiei din cauza ameninţărilor cu moartea primite de la mafie, „Piranhas” este despre bandele de tineri mafioți din Napoli.

Asako

Tot în premieră în România va fi proiectat în competiția BIFF și unul dintre filmele-șoc de la Sundance și din secțiunea Panorama a Berlinalei, „Iubire divină” („Divino Amor”, 2019), al treilea lungmetraj de ficțiune al unuia dintre cei mai apreciați tineri regizori brazilieni, Gabriel Mascaro.

În anul 2027, într-o societate braziliană distopică, o femeie profund religioasă se folosește de poziția dintr-un birou notarial pentru a-și pune în practică misiunea de a salva de la divorț cuplurile în dificultate. În timp ce așteaptă un semn divin ca recunoaștere a eforturilor sale, ea se confruntă cu o criză în propria căsnicie, care o aduce în cele din urmă mai aproape de Dumnezeu.

Asako I & II” (2018), noul film al unuia dintre cei mai talentați regizori ai Japoniei, Ryûsuke Hamaguchi, a avut premiera mondială în competiția de la Cannes anul trecut, unde a fost extrem de bine primit de critică. A urmat un impresionant turneu festivalier, care a cuprins San Sebastian, Busan, BFI, Rotterdam sau Viennale.

Iubire divina

Proiectat în premieră românească în competiția BIFF, „Asako I & II” a fost descris de critica internațională ca o „minunată meditație asupra memoriei și pierderii”. Într-o zi, primul iubit al tinerei Asako dispare, însă doi ani mai târziu, ea întâlnește dublul perfect al acestuia.

Al doilea lungmetraj al tânărului regizor belgian Bas Devos, „Hellhole” (2019) a avut premiera mondială în secțiunea Panorama a Festivalului de la Berlin la începutul acestui an, unde a avut parte de o foarte bună receptare.

Un film-elegie extrem de actual și profund emoționant, „Hellhole” urmărește viața a trei persoane foarte diferite, care trebuie să facă față urmărilor teribilelor atacuri teroriste din Bruxelles din 2016.

Competiția BIFF va fi completată cu încă patru titluri, care vor fi anunțate în curând, împreună cu juriul acestei ediții aniversare.

Hellhole

Programatorii Bucharest International Film Festival (BIFF) sunt Sylvain Azou, fost director artistic al secțiunii Venice Days din cadrul Festivalului de la Veneția, și criticul de film Ionuț Mareș.

Cea de-a 15-a ediție a BIFF va avea loc între 24 și 30 iunie la Cinema Muzeul Țăranului, Cinema Elvire Popesco și Grădina cu Filme – Cinema & More – Creart din București.

Festivalul este organizat de Fundația Charta.

Manifestare organizată în cadrul Sezonului România-Franța 2019.

Proiect cultural finanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, Centrul Național al Cinematografiei (CNC), Institutul Cultural Român (ICR), Uniunea Cineaștilor din România (UCIN), Dacin Sara.

Foto: BIFF – facebook

 

03
/02
/15

Deși pare un scenariu apocaliptic, de fapt este vorba despre premiera filmului “Orașul câinilor”/ “White God”, câștigătorul Marelui Premiu al secțiunii Un Certain Regard la Cannes și propunerea Ungariei la Premiile Oscar 2015, în regia lui Kornél Mundruczó.

02
/02
/15

Lucian Boicu, un român stabilit în Canada, a lucrat la efectele vizuale ale filmului "American Sniper", de Clint Eastwood, un lungmetraj nominalizat la şase premii Oscar şi inspirat din povestea adevărată a lunetistului Chris Kyle.

02
/02
/15

Filmul românesc de scurtmetraj este prezent și anul acesta la Festivalul de Film de la Clermont-Ferrand (30 ianuarie – 7 februarie 2015) prin intermediul Asociației ESTE’N’EST, care organizează pentru a șaptea oară consecutiv standul românesc din cadrul marketului festivalului, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei.

02
/02
/15

În filmul "Chuck Norris vs. Communism", de Ilinca Călugăreanu, peliculă selectată în secţiunea competiţională World Cinema Documentary, la cea de-a 31-a ediţie a Festivalului Sundance, o generaţie întreagă se îndrăgosteşte de film, în epoca Războului Rece, scrie prestigioasa publicaţie IndieWire.

30
/01
/15

MARI FILME ROMÂNEŞTI UITATE „O lacrimă de fată” (1980), regizat de Iosif Demian, este unul dintre cele mai originale filme româneşti realizate în timpul comunismului, polemizând prin stilul său modern şi energic cu falsitatea care caracteriza cinematografia oficială a vremii.

29
/01
/15

Tenorul spaniol Placido Domingo va interpreta rolul principal în opera "Gianni Schicchi", de Giacomo Puccini, care va fi montată de Woody Allen pentru a marca, în această toamnă, cea de-a 30-a aniversare a Operei din Los Angeles.

28
/01
/15

"Timbuktu", un lungmetraj regizat de mauritanul Abderrahmane Sissako, despre Sahelul confruntat cu jihadismul, şi comedia populară "La Famille Bélier", regizată de francezul Eric Lartigau, despre universul surzilor, figurează printre peliculele nominalizate la premiul César pentru cel mai bun film.

28
/01
/15

Compozitorul de muzică de film Hans Zimmer a fost dat în judecată, fiind acuzat că a copiat piesa principală din lungmetrajul "12 ani de sclavie/ 12 Years A Slave" din coloana sonoră a serialului TV "Neveste disperate/ Desperate Housewives".

28
/01
/15

Actorul american Sean Penn va primi premiul César pentru întreaga activitate în cadrul celei de-a 40-a ediţii de acordare a prestigioaselor trofee franţuzeşti dedicate cinematografiei, care se va desfăşura pe 20 februarie, la Paris.