Filme Sahia proiectate în licee
https://www.ziarulmetropolis.ro/filme-sahia-proiectate-in-licee/

Pentru al doilea an la rând, Asociaţia One World Romania aduce, în mai multe licee, filme documentare de scurt-metraj produse de Studioul Alexandru Sahia. Selecţia de anul acesta are ca temă copilul ca „resursă naţională” şi reprezentarea copilăriei în filmele produse de studio în perioada 1960-1989.

Un articol de Petre Ivan|2 noiembrie 2016

În perioada 3-11 noiembrie 2016, Asociația One World Romania, în cadrul proiectului „Recuperarea patrimoniului de film documentar românesc” și prin intermediul programului One World Romania la Școală, aduce filme produse la Studioul Alexandru Sahia în mai multe licee din țară.

Seria proiecțiilor debutează la Târgu Neamț, unde a fost realizat chiar unul dintre filmele selectate și continuă la București, în liceele: Colegiul Național „Sf. Sava”, Colegiul Național „Ion Creangă”, Colegiul Național „Spiru Haret” și Colegiul Național „Matei Basarab”. Scurtmetrajele selectate sunt: Școala de la Meri (1964, Jean Popovici/Sergiu Huzum), Adolescența (1970, Florica și Paul Holban), Sedință cu părinții (1980, Paula și Doru Segall), Absolvenții (1985, Paula și Doru Segal) și Pe malul Ozanei (1984, Copel Moscu).

„Alexandru Sahia” a fost studioul de film documentar al României socialiste. Vreme de aproape patru decenii (1950-1989), a funcţionat pe baza unui mandat politic de imersie în realitatea socialistă.

Producţia studioului a inclus o varietate de genuri factuale, de la jurnalul de actualităţi la documentarul de autor şi de la filmul de propagandă politică la filme turistice sau industriale.

Astăzi, când memoria socială a comunismului combină mai multe registre iar parte dintre imaginile produse de studio sunt frecvent reciclate în mediile sociale pe filieră nostalgică, proiectul invită liceenii să vizioneze și să discute – în compania cercetătoarei Adina Brădeanu – filmele studioului Sahia ca punct de pornire pentru formarea unei imagini proprii, mai nuanțate, asupra temei puse în discuție și, în general, a istoriei recente a României.

Foto: Filme Sahia proiectate în licee – facebook

28
/02
/19

Actrița Ileana Stana Ionescu va fi omagiată cu Premiul pentru Întreaga Carieră în cadrul celei de-a  13-a ediții a Galei Premiilor Gopo. Evenimentul va avea loc marți, 19 martie, de la ora 20.00, la Teatrul Național din București și va fi transmis în direct pe Film Now, online pe premiilegopo.ro și înregistrat pe Digi 24.

27
/02
/19

Între 15 și 24 martie are loc la București cea de-a 12-a ediție a Festivalului Internațional de Documentar și Drepturile Omului One World Romania. Selecția de filme – realizată de Andrei Rus și Vanina Vignal – cuprinde trei secțiuni care au devenit deja tradiționale: ele sunt dedicate justiției, activiștilor și persoanelor cu dizabilități.

26
/02
/19

Primăvara începe cu UŞI DESCHISE la UNATC! În weekendul 1 - 3 martie cei interesati sunt așteptați la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București, unde autenticitatea este cheia succesului.

26
/02
/19

CRONICĂ DE FILM Scris și regizat de Cătălin Rotaru și Gabi Virginia Șarga, aflați la debutul în lungmetraj, „Să nu ucizi” (2018) pornește de la scandalul real al biocidelor diluate din spitale de acum câțiva ani, redat prin prisma poveștii ficționale a unui medic justițiar.

25
/02
/19

"Green Book" a primit premiul Oscar pentru cel mai bun lungmetraj, la cea de-a 91-a ediţie a galei Academiei de film americane. Rami Malek a primit premiul pentru cel mai bun actor ("Bohemian Rhapsody"), iar Olivia Colman a primit premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol principal ("The Favourite"). Premiul pentru cel mai bun regizor i-a revenit lui Alfonso Cuaron ("Roma").

22
/02
/19

Toate problemele par să fi înghețat sub stratul uriaș de zăpadă în acest orășel nordic. Nels Coxman (Liam Neeson), cetățean model și familist convins, este pus la grea încercare în momentul în care fiul sau este găsit mort în circumstanțe foarte misterioase.

21
/02
/19

CRONICĂ DE FILM Cu „The Favourite” (2018), grecul Yorgos Lanthimos se instalează confortabil în zona mainstream a cinema-ului de autor. Este cel mai puțin perturbator film al său și, probabil, cel mai relaxat, chiar dacă sunt prezente toate mărcile sale stilistice. O lejeritate și o lipsă de încrâncenare binevenite.