Filme Sahia proiectate în licee
https://www.ziarulmetropolis.ro/filme-sahia-proiectate-in-licee/

Pentru al doilea an la rând, Asociaţia One World Romania aduce, în mai multe licee, filme documentare de scurt-metraj produse de Studioul Alexandru Sahia. Selecţia de anul acesta are ca temă copilul ca „resursă naţională” şi reprezentarea copilăriei în filmele produse de studio în perioada 1960-1989.

Un articol de Petre Ivan|2 noiembrie 2016

În perioada 3-11 noiembrie 2016, Asociația One World Romania, în cadrul proiectului „Recuperarea patrimoniului de film documentar românesc” și prin intermediul programului One World Romania la Școală, aduce filme produse la Studioul Alexandru Sahia în mai multe licee din țară.

Seria proiecțiilor debutează la Târgu Neamț, unde a fost realizat chiar unul dintre filmele selectate și continuă la București, în liceele: Colegiul Național „Sf. Sava”, Colegiul Național „Ion Creangă”, Colegiul Național „Spiru Haret” și Colegiul Național „Matei Basarab”. Scurtmetrajele selectate sunt: Școala de la Meri (1964, Jean Popovici/Sergiu Huzum), Adolescența (1970, Florica și Paul Holban), Sedință cu părinții (1980, Paula și Doru Segall), Absolvenții (1985, Paula și Doru Segal) și Pe malul Ozanei (1984, Copel Moscu).

„Alexandru Sahia” a fost studioul de film documentar al României socialiste. Vreme de aproape patru decenii (1950-1989), a funcţionat pe baza unui mandat politic de imersie în realitatea socialistă.

Producţia studioului a inclus o varietate de genuri factuale, de la jurnalul de actualităţi la documentarul de autor şi de la filmul de propagandă politică la filme turistice sau industriale.

Astăzi, când memoria socială a comunismului combină mai multe registre iar parte dintre imaginile produse de studio sunt frecvent reciclate în mediile sociale pe filieră nostalgică, proiectul invită liceenii să vizioneze și să discute – în compania cercetătoarei Adina Brădeanu – filmele studioului Sahia ca punct de pornire pentru formarea unei imagini proprii, mai nuanțate, asupra temei puse în discuție și, în general, a istoriei recente a României.

Foto: Filme Sahia proiectate în licee – facebook

27
/07
/18

Elvis Presley sosind la o sesiune de înregistrări la studiourile MGM, în Culver City, California, pe 29 iulie 1970. Îl vedem, în aceste imagini cu adevărat spectaculoase, pe Regele Rock 'n' Roll-ului la vârsta de 35 de ani, obosit și preocupat de numeroasele sale proiecte.

27
/07
/18

CRONICĂ DE FILM Realizat de fotograful și cineastul Tom Volf, documentarul „Maria by Callas” (2017), acum în cinematografe, îi face un portret celebrei soprane Maria Callas din înregistrări video (interviuri, apariții pe scenă, filmări personale), dar și din fragmente de scrisori, citite din off de Fanny Ardant.

26
/07
/18

De la Stanley Kubrick (care ar fi împlinit, astăzi, 90 de ani), Hitchcock, Sergio Leone, David Lynch sau Terrence Malick până la Visconti și Orson Welles, importanți cineaști ai lumii au plănuit capodopere care au rămas la stadiul de proiect.

25
/07
/18

Apărută în 1951, revista franceză „Cahiers du cinéma” este și în prezent cea mai celebră publicație dedicată filmului din lume. Chiar dacă pare să-şi mai fi pierdut din influența de altădată, rămâne o minunată revistă-reper, care merită mereu (re)descoperită.

25
/07
/18

Filmele despre conflictele suburbane dintre vecinii terorizaţi şi vecinii teritoriali au devenit populare încă din zilele lui Buster Keaton, dar este o adevărată surpriză faptul că regizorul islandez Hafsteinn Gunnar Sigurõsson împachetează atât de multă emoţie în noul său film, „Copacul vrajbei noastre”, care a avut premiera mondială la Festivalul de la Veneţia. Filmul, proiectat și la TIFF, anul acesta, va ajunge în cinematografele din România pe 10 august.

25
/07
/18

Joi, 26 iulie, începând cu ora 19.30, la DESCHIS Gastrobar (Splaiul Unirii, 160), are loc avanpremiera celei de-a treia ediții a DokStation Music Documentary Film Festival. În cadrul evenimentului, va fi proiectat filmul documentar Tom Waits: Tales from a Cracked Jukebox (2017, regia James Maycock), precedat de o selecție muzicală cu și despre Tom Waits, alcătuită de Alexandra Ungureanu. Intrarea este  liberă.

25
/07
/18

 Animation Worksheep, atelierul intensiv de animație organizat de Anim’est, a dat startul înscrierilor la cea de-a unsprezecea ediție, care va avea loc între 1 -22 septembrie 2018laCentrul Internațional de Cercetare și Educație în Tehnologii Inovativ Creative – CINETic.

24
/07
/18

Festivalul Cinemascop va aduce şase proiecţii de film pe ecranul Grădinii de vară din staţiunea Eforie Sud (1 - 5 august). Intrarea la festival este liberă, începând cu ora 17,00, când cei mici sunt bineveniţi la ateliere de pictură, desen şi modelaj, iar înainte de începerea proiecţiilor spectatorii primesc o bere din partea casei.

23
/07
/18

Filmul bulgar „3/4”, realizat de tânărul regizor Ilian Metev, a fost desemnat de juriu câștigătorul premiului „Răzvan Georgescu” pentru cel mai bun film din competiție la cea de-a 5-a ediție a festivalului Ceau, Cinema!, care a avut loc între 19 și 22 iulie la Timișoara și Gottlob și care a adunat peste 3.000 de spectatori.

22
/07
/18

„Titanic” (1997), scris şi regizat de James Cameron, cu Leonardo DiCaprio şi Kate Winslet în rolurile principale, a fost una dintre cele mai de succes pelicule din istorie. Filmul prezintă tragica poveste de dragoste ce se naşte la bordul vasului Titanic, scufundat în 1912, naufragiu în urma căruia au murit peste 1.500 de oameni.

20
/07
/18

Dacă vă era dor de gagurile „omului cu chipul de piatră”, iată o secvență din “The Paleface”, un film mut realizat, în anul 1922, de Buster Keaton.

19
/07
/18

S-a lansat oficial trailerul filmului Utøya - 22 iulie. Este un trailer neobișnuit, după cum veți vedea, din respect pentru victimele masacrului și a apropiaților acestora, producătorii hotârând să nu folosească imagini din film în scopuri publicitare.