Filme Sahia proiectate în licee
https://www.ziarulmetropolis.ro/filme-sahia-proiectate-in-licee/

Pentru al doilea an la rând, Asociaţia One World Romania aduce, în mai multe licee, filme documentare de scurt-metraj produse de Studioul Alexandru Sahia. Selecţia de anul acesta are ca temă copilul ca „resursă naţională” şi reprezentarea copilăriei în filmele produse de studio în perioada 1960-1989.

Un articol de Petre Ivan|2 noiembrie 2016

În perioada 3-11 noiembrie 2016, Asociația One World Romania, în cadrul proiectului „Recuperarea patrimoniului de film documentar românesc” și prin intermediul programului One World Romania la Școală, aduce filme produse la Studioul Alexandru Sahia în mai multe licee din țară.

Seria proiecțiilor debutează la Târgu Neamț, unde a fost realizat chiar unul dintre filmele selectate și continuă la București, în liceele: Colegiul Național „Sf. Sava”, Colegiul Național „Ion Creangă”, Colegiul Național „Spiru Haret” și Colegiul Național „Matei Basarab”. Scurtmetrajele selectate sunt: Școala de la Meri (1964, Jean Popovici/Sergiu Huzum), Adolescența (1970, Florica și Paul Holban), Sedință cu părinții (1980, Paula și Doru Segall), Absolvenții (1985, Paula și Doru Segal) și Pe malul Ozanei (1984, Copel Moscu).

„Alexandru Sahia” a fost studioul de film documentar al României socialiste. Vreme de aproape patru decenii (1950-1989), a funcţionat pe baza unui mandat politic de imersie în realitatea socialistă.

Producţia studioului a inclus o varietate de genuri factuale, de la jurnalul de actualităţi la documentarul de autor şi de la filmul de propagandă politică la filme turistice sau industriale.

Astăzi, când memoria socială a comunismului combină mai multe registre iar parte dintre imaginile produse de studio sunt frecvent reciclate în mediile sociale pe filieră nostalgică, proiectul invită liceenii să vizioneze și să discute – în compania cercetătoarei Adina Brădeanu – filmele studioului Sahia ca punct de pornire pentru formarea unei imagini proprii, mai nuanțate, asupra temei puse în discuție și, în general, a istoriei recente a României.

Foto: Filme Sahia proiectate în licee – facebook

12
/05
/14

22 de povești românești, 14 lungmetraje și 8 scurtmetraje, unele prezentate în premieră absolută, se regăsesc în mult-așteptata secțiune Zilele Filmului Românesc, la cea de-a 13-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (30 mai – 8 iunie).

12
/05
/14

Borgman este un thriller horror cu tentă de umor negru, regizat de olandezul Alex van Warmerdam (The Northerners, The Dress), despre un vagabond care intră în viaţa unei familii din partea superioară a societăţii, transformând-o imediat într-un adevărat coşmar.

12
/05
/14

CRONICĂ DE FILM. Documentarul ”Bucureşti, unde eşti?”, al fotografului şi cineastului Vlad Petri, surprinde protestele din 2012 din Capitală, oferind nu doar o perspectivă empatică şi cu o certă valoare sociologică şi istorică, dar şi o încercare, mai subtilă, de chestionare a realităţii.

09
/05
/14

Ar fi putut concura cu marile actriţe de la Hollywood, dar a ales să uimească Parisul. A devenit o stea în cinematografia franceză a anilor ’30. „Cea mai aristocratică dintre actriţe“, „regina teatrului din Paris“, „unica“, „extraordinara“, „inimitabila Elvira“, aşa cum o alinta presa, Elvira Popescu a cucerit publicul francez, îmblânzindu-i pe cei mai exigenţi critici. Cei mai renumiţi dramaturgi ai vremii au scris pentru ea.

09
/05
/14

Ioana Flora a primit Premiul pentru interpretare feminină din partea Uniunii Cineaștilor din România, pentru rolul Tania din Déjà Vu (2013), producție independentă în regia lui Dan Chișu.

08
/05
/14

CRONICĂ DE FILM „#Selfie”, debutul în lungmetraj al Cristinei Iacob, este ca o postare stridentă pe Facebook care se vrea spiritual-amuzantă şi ţipă din toţi rărunchii după like-uri, deşi e superficială şi nepăsătoare că ar putea fi considerată pueril-banală.

07
/05
/14

Sâmbătă, 10 mai și duminică, 11 mai, la Noul Cinematograf Al Regizorului Român, sunteţi invitaţi la un eveniment de marcă: proiecția trilogiei "Paradise" - semnată de austriacul Ulrich Seidl -, deliciul criticii internaționale

06
/05
/14

Filmele europene și independente se bucură de un public mai numeros în 2014, datorita ediției a IV-a a proiectului cultural Cinema-Edu, dedicat liceeniilor din București și din alte 10 localități din România.

06
/05
/14

Filmul "Poziţia copilului", în regia lui Călin Peter Netzer, a câştigat marele premiu şi trofeul Uniunii Cineaştilor din România (UCIN) pe anul 2013. Gala premiilor UCIN reprezintă aprecierea juriului desemnat de UCIN pentru cele mai importante realizări cinematografice şi de televiziune ale anului precedent.

06
/05
/14

Sophia Loren, una dintre cele mai cunoscute actriţe italiene, a fost desemnată invitatul de onoare de la Cannes Classic 2014, care va celebra totodată naşterea westernului italian şi împlinirea a 30 de ani de când filmul "Paris Texas", de Wim Wenders, a primit trofeul Palme d'Or.

05
/05
/14

MARI FILME ROMÂNEŞTI UITATE „Când primăvara e fierbinte“ (1961) şi „Ţărmul n-are sfârşit“ (1963), filme aproape necunoscute, impuneau un cineast unic şi, din păcate, ignorat, atât la vremea lui, dar mai ales în prezent - Mircea Săucan.